x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Revelaţia

Revelaţia

de George Arion    |    01 Aug 2010   •   00:00
Revelaţia
5847-128120-revelatia.jpgSe poate imagina o proză cu suspans pornind de la biografia lui Johann Sebastian Bach? De ce nu! Iar rezultatul poate fi o reuşită remarcabilă. Mai ales dacă autorul este Robert Schneider, un scriitor de origine austriacă, specialist în compoziţie, istoria artei şi teatrologie. Pe deasupra, şi un prozator cu talent incontestabil.

De la primele pagini ale romanului său, "Revelaţia" se dezvăluie o scriitură elegantă, rafinată, cultivată. Cuvintele par înşiruite cu o migală de orfevru. Ele reconstituie viaţa unui "om fără însuşiri" (precum cea a personajului imaginat de Robert Musil), care iubeşte cu patimă creaţia lui Bach, fără să se poată ridica la grandoarea ei nici ca interpret, nici ca dirijor, nici ca muzicolog sau profesor. Iar activitatea componistică îi este la fel de lamentabilă. Jakob Kemper, din obscurul orăşel Naumburg, se zbate într-o mediocritate de care îşi dă el însuşi seama. Viaţa îi este o succesiune năucitoare de eşecuri. Şi totuşi, la 45 de ani, în singurătatea sa cumplită, mai aşteaptă, cu disperare, o clipă de graţie, care să-l smulgă din rutina unei existenţe cenuşii, din derizoriul cotidian.

Descoperirea unei partituri necunoscute a lui Bach, cu ocazia lucrărilor de restaurare a orgii din Naumburg, pare să fie ocazia minunată pe care o aşteaptă de atâta vreme: aceea de a ieşi din anonimat. Din acel moment, eroul trece prin transformări uluitoare, cuprins de o febră pe care n-a cunoscut-o niciodată. Mai întâi îşi ascunde cu grijă comoara, "Apocalypsis Beati Ioannis Apostoli", nu vorbeşte nimănui despre oratoriul ignorat timp de 245 de ani, îi descifrează cu voluptate notele şi se încântă de sonorităţi nemaiauzite, create după o lege cosmică, de parcă însăşi divinitatea l-a inspirat pe compozitorul "Patimilor după Matei". Apoi, încearcă să facă ştiută lumii întregi admirabila lucrare, profitând de prezenţa în oraş a unor somităţi în domeniul muzicii. Aceştia însă îl iau în râs, socotesc paginile care li se înmânează o mistificare grosolană, datorată unui zănatec lipsit de talent şi însetat de glorie, un falsificator fără har.

Ceea ce lui Jakob Kemper i se dezvăluie ca o capodoperă a muzicii universale, pentru ceilalţi reprezintă o succesiune de sunete bizară, cacofonică. Batjocura pe care o îndură Kemper din partea lor aduce aminte de zbate-rile lui Peter Kien din "Orbirea" lui Elias Canetti. Ca şi acesta, nu se simte deloc confortabil într-o lume fără idealuri, pragmatică, interesată doar de bunăstarea materială şi incapabilă de a scruta dincolo de un univers mărginit.

Manuscrisul descoperit în burduful vechii orgi îi declanşează trăiri uimitoare. Datorită lui, i se pare că vede ce-i rezervă viitorul. Totodată, cu ajutorul lui, începe să descifreze cu spaimă înţelesul unor fapte din copilărie. Mai ales o întrebare devine obsedantă: este cumva vinovat de moartea fratelui său, despre care nimeni nu-i spune nimic? Apasă asupra sa un secret imposibil de adus la cunoştinţa tuturor?

Robert Schneider ne-a oferit o carte cuceritoare prin stil şi prin alternanţa măiastră între imaginaţie şi realitate. Ea nu se adresează celor care, citind un thriller, oricât ar fi el de bun, sunt interesaţi doar de câte ori se trage cu pistolul, de câte victime sunt, de bătăile violente, de răsturnările spectaculoase de situaţii. Aceştia ar face bine să nu pornească la lectura acestei naraţiuni, în care suspansul e creat cu alte mijloace, cu mult mai sofisticate. Ar fi dezamăgiţi, poate chiar revoltaţi. "Revelaţia" e o proză pentru cei însetaţi de frumos, cu un protagonist extraordinar, enigmatic, nemulţumit de puţina sa însemnătate pe lume. Şi care nu-şi suportă insignifianţa. Stârneşte şi compasiunea, dar şi admiraţia, pentru că nu acceptă să rămână, pentru totdeauna, prizonier într-un spaţiu fără orizont.


"Un băiat se balansa cu paşi siguri, în sus şi-n jos. Jakob se uită şi observă că, de fapt, băiatul nu mergea pe balustradă, ci la câţiva centimetri deasupra ei. Plutea. Jakob nu făcu nici o mişcare. Se simţea la adăpost, ba chiar ocrotit. Karl dansa"

×
Subiecte în articol: scena crimei