x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Să călătorim!

Să călătorim!

de Sebastian S. Eduard    |    06 Noi 2009   •   00:00
Să călătorim!

Dacă vrem să ne "facem lecţiile" înainte de a pleca într-o călătorie sau dacă, pur şi simplu, ne place să visăm, "Ghidul călătorului - Europa" (Editura Litera) este un volum care, cu siguranţă, vă va satisface curiozitatea. Albumul nu este ceea ce în mod normal se poate înţelege printr-un ghid de călătorie: formatul mare, copertele cartonate şi greutatea nu îl recomandă ca o lucrare practică, bună de pus în rucsac.



"Ghidul călătorului - Europa" vă poartă prin cele mai frumoase locuri ale continentului nostru: oraşe, castele, catedrale, munţi, lacuri, păduri, zone de coastă. Fiecare capitol prezintă o destinaţie, cu atracţiile ei speciale şi sfaturi utile pentru călătorie. Hărţile vă ajută să găsiţi obiectivele principale, iar fotografiile extraordinare vă vor convinge că merită vizitate. Barcelona lui Gaudí, gheţarii Islandei, fiordurile din Norvegia, castelele din Boemia, pădurile Poloniei... toate vă aşteaptă să le descoperiţi. Europa nu înseamnă numai contraste sau aventură. Înseamnă şi secole întregi de cultură a unor mari oraşe: Paris, Roma, Budapesta, Atena şi Istanbul. Cartea aceasta vă invită în 50 de locuri pe care le consideră speciale. Ar fi putut fi cu uşurinţă 500. Europa este o poveste care nu se termină niciodată.

Şi încă un amănunt: nu căutaţi România la index, pentru că nu o să o găsiţi. Limitaţi-vă la Cehia, Ungaria, Polonia sau Slovacia dacă vorbim de "estici". Cei care au vizitat măcar una dintre aceste ţări vor înţelege de ce!


Semnale editoriale
5358-106107-cart2.jpg
Dumnezeu mi-e bun amic
ALL.
Are 30 de ani, este simpatic şi cel mai bun prieten al lui este chiar Dumnezeu. Un prieten valoros, mai ales atunci când e să întâlneşti femeia vieţii tale, studentă la Sorbona, în timp ce tu eşti vânzător într-un sexshop. Un roman de debut, apărut pentru prima dată în 2008, emoţionant, concis şi care are gustul vieţii. Autorul, Cyril Massarotto, s-a născut în 1975 şi este institutor într-o grădiniţă din Perpignan.
5358-106108-cart2copy.jpg
Cum să spui adio
LEDA.
Un roman "direct şi intim". Încă din adolescenţă, Katherine are planuri mai mari decât îi poate oferi provincialul oraş Fresno, iar anii petrecuţi în atmosfera incitantă din internatul unei şcoli de pe Coasta de Est o vor pregăti pentru viaţa agitată din Manhattan. Cocktailuri scumpe, însă adesea nici un şfanţ în buzunar, bărbaţi nepotriviţi, dar plini de şarm, slujbe (şi ele tot) nepotrivite, dar şi lipsite de orice haz, prieteni care vin şi pleacă, încercări de a trăi altundeva şi de a avea o relaţie stabilă sunt doar câteva dintre lucrurile de la care va trebui la un moment dat să-şi ia adio.
5358-106109-geneza.jpg
Geneza
RAO.
Acţiunea acestui roman electrizant se petrece pe o insulă îndepărtată, într-o lume postapocaliptică, plină de boli. Anax este convinsă că se pricepe la istorie. Ceea ce e foarte bine, deoarece va trebui să dea piept cu trei examinatori, iar examenul ei complicat, ce va dura toată ziua, tocmai a început. Dacă îl va lua, va fi admisă în Academie, instituţia guvernamentală de elită a societăţii în care trăieşte. Dar Anax este pe cale să descopere că toate cunoştinţele ei, toată istoria pe care a învăţat-o, nu reprezintă mare lucru. Şi că Academia nu este chiar ce credea ea. În acest roman de o ingeniozitate ieşită din comun, examenul lui Anax ne va conduce într-un viitor unde ne vom confrunta cu problemele nerezolvate ale ştiinţei şi ale filosofiei.

×
Subiecte în articol: carte