Seria de autor "Valeriu Anania", ce reuneşte în 12 volume opera binecunoscutului cleric, teolog şi om de cultură român, va fi lansată în această vară la Polirom.
Seria de autor va cuprinde mai multe forme ale operei sale literare - poezie, dramaturgie, precum şi două volume de proză -, scrierile sale teologice - cu excepţia "Cerurilor Oltului" - reunite pentru prima dată într-un unic volum, dar şi ampla memorialistică, publicistică şi traducerile lui Valeriu Anania.
Noul proiect editorial va debuta cu volumul "Amintirile peregrinului apter". Potrivit mărturiei autorului, "această carte s-a zămislit sub pământ" şi este rezultatul sugestiilor colegilor de detenţie dintr-o celulă de la Jilava de a-şi pune pe hârtie, după eliberare, povestirile despre peregrinările sale pe la mănăstirile din ţară.
"Povestirile peregrinului apter" reunesc fapte şi personaje din întregul trecut istoric românesc - grupate în jurul unui personaj simbolic, îngerul care şi-a pierdut aripile -, precum conflictul dintre familia lui Constantin Brâncoveanu şi aceea a Stolnicului Constantin Catacuzino, zidirea maicii Olimpiada, fiica din flori a lui Brâncoveanu, în peretele bisericii, după ce a fost acuzată de vrăjitorie de Ştefan Cantacuzinul şi doamna sa Păuna, figura lui Mircea Ciobanul şi cea a doamnei Chiajna.
"Ceea ce numim îndeobşte orizontul fantastic al prozei lui Valeriu Anania ar aparţine mai degrabă deschiderilor către sacru pe care le practică un spirit religios. Nuvelele din «Amintirile peregrinului apter» sunt admirabile hierofanii, superb poetice pe această direcţie. «Imaginarul» nu este subordonat necesităţilor şi ambiţiilor auctoriale. El se integrează unui program «culturalizator». Călătoriile peregrinului vor să dea (alt) temei legendelor, istoriilor, «poveştilor» dintr-un ţinut. Să resacralizeze ceea ce trecerea a desacralizat", afirmă Cornel Ungureanu, critic şi istoric literar român.
Alte opere
Din aceeaşi serie de autor "Valeriu Anania", anul acesta, vor mai apărea un volum memorialistic ce reuneşte texte publicate anterior ("Rotonda plopilor aprinşi" - în care Valeriu Anania evocă personalităţile culturale pe care le-a cunoscut şi de care a fost apropiat într-o perioadă sau alta a vieţii - şi "De dincolo de ape" - jurnalul american al autorului), dar şi pagini inedite de memorialistică. Totodată, va fi lansat cel de-al treilea volum de "Scrieri teologice", ce va reuni texte de teologie din lucrări precum "Cartea deschisă a împărăţiei", "Pledoarie pentru Biserica neamului", "Din spumele mării", "Atitudini", "Apa cea vie a Ortodoxiei", dar şi o serie de scrisori pastorale.
Valeriu Anania (ÎPS Bartolomeu Anania), arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a debutat poetic în 1935 şi publicistic, în 1937, în revista Vremea. A publicat volume aparţinând unor diverse genuri, precum dramaturgie, memorialistică, poezie, roman, proză fantastică, eseuri, studii şi articole. Uniunea Scriitorilor din România i-a acordat Premiul pentru dramaturgie (1982) şi Premiul special (2009) pentru volumul "Memorii". A realizat o diortosire integrală (reactualizare) a textului Sfintei Scripturi (Vechiul Testament după Septuaginta), cu peste 8.000 de note explicative, publicat ca ediţie jubiliară a Sfântului Sinod (2001).
Citește pe Antena3.ro