x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Top vânzări Bookfest 2026 - Grupul Editorial Trei

Top vânzări Bookfest 2026 - Grupul Editorial Trei

de Magdalena Popa Buluc    |    08 Iun 2026   •   17:15
Top vânzări Bookfest 2026 - Grupul Editorial Trei
Elena Alexieva, una dintre cele mai importante figuri culturale bulgare, și-a lansat sâmbătă la Bookfest 2026 prima traducere în limba română, Vulcan - unul dintre cele mai puternice romane ale literaturii contemporane

Cea de-a XIX-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest a ajuns la final. Țara invitată de onoare a acestei ediții Bookfest a fost Bulgaria, ocazie cu care Grupul Editorial Trei a facilitat întâlnirea cititorilor români cu doi dintre cei mai iubiți autori bulgari: Gheorghi Gospodinov și Elena Alexieva, ale căror volume sunt traduse la imprintul Anansi.

Considerat unul dintre importanții scriitori europeni, Gospodinov – care din motive de sănătate nu a mai putut participa fizic la Bookfest – a deschis, miercuri, seria evenimentelor dedicate literaturii bulgare cu un interviu online în care a vorbit atât despre operele sale, cât și despre puterea literaturii de a forma punți între națiuni, într-o epocă dominată de divizare. Elena Alexieva, una dintre cele mai importante figuri culturale bulgare, și-a lansat sâmbătă la Bookfest 2026 prima traducere în limba română, Vulcan - unul dintre cele mai puternice romane ale literaturii contemporane.

Și de această dată ne-am bucurat de reîntâlnirea cu cititorii de toate vârstele și cu colaboratorii noștri. Tot ei și-au ales din bogata ofertă editorială atât cărțile autorilor români cât și pe cele premiate, au ales thrillere și young fiction, dar și cele mai noi apariții din psihologie, filosofie, istorie, nonficțiune, cărți pentru copii și titluri dedicate stilului de viață.

 

În top 10 al celor mai vândute titluri de ficțiune se află:

1. Grădinarul și moartea de Gheorghi Gospodinov

2. Dansează când îți vine să plângi de Camelia Cavadia

3. Bocitoarea de Camilla Läckberg

4. Refugiul timpului de Gheorghi Gospodinov

5. Cine nu e gata… de Søren Sveistrup

6. Lázár de Nelio Biedermann

7. Maniac de Benjamín Labatut

8. Colhoz de Emmanuel Carrère

9. Vulcan de Elena Alexieva

10. Greu de pătruns în pădurea de mesteceni de Ruxandra Burcescu

 

În top 10 al celor mai vândute titluri de nonficțiune putem găsi:

1. Ce ne facem cu atîția proști de Theodor Paleologu

2. Împăratul Romei. La conducerea lumii romane antice de Mary Beard

3. De ce mâncăm (prea mult). Noua știință a apetitului de dr. Andrew Jenkinson

4. Patologiile puterii de Theodor Paleologu

5. Atomic Habits de James Clear

6. Cine mai oprește Apocalipsa? de Theodor Paleologu

7. Ghidul clinicianului în terapia schemelor de Joan M. Farrell, Neele Reiss și Ida A. Shaw

8. Teoria Let them de Mel Robbins

9. Simboluri arhetipale în basme. Opoziție și reînnoire de Marie-Louise von Franz

10. Atomic Habits. Caiet de lucru de James Clear

 

Bucuria apropierii vacanței de vară aduce în top 10 al celor mai vândute titluri de cărți pentru copii și adolescenți volumele: 

1. Trenul flecăreților de Sven Nordqvist

2. Opriți veverița! de Smirti Halls

3. Elmer de-a v-ați ascunselea de David McKee

4. Comoara lui Mog de Judith Kerr

5. Când lumea îți fuge de sub picioare de Jandy Nelson

6. Meșterește acasă cu Findus de Sven Nordqvist

7. Culoarea bunătății de Maddalena Schiavo

8. Prima mea cărticică Elmer de David McKee

9. Am fost cândva monștri de Jennifer Niven

10. Douăzeci de urși de Kathryn Simmonds

 

×