Seara zilei de 29 octombrie a fost o dublă sărbătoare. Pe de-o parte, a lui Petru Popescu, scriitor din diaspora care şi-a lansat cea mai recentă carte scrisă în limba română, "Supleantul", apărută la Editura Curtea Veche, pe de alta, a prietenilor şi admiratorilor săi, care aşteptau cu nerăbdare acest eveniment. Gazdă primitoare (dar neîncăpătoare), Librăria Diverta Magheru.
Poate este pentru prima dată când un scriitor din diaspora este întâmpinat cu atâta simpatie. Să fi fost emoţia revederii - pentru unii -, a întâlnirii pentru prima dată cu un mare scriitor plecat din România acum 35 de ani - pentru alţii - sau subiectul atât de incitant al romanului? Oameni dragi altădată, pe care i-a recunoscut cu greu, sau simpli admiratori care au ţinut să primească un autograf din partea celui care a scris odinioară "Dulce ca mierea e glonţul patriei".
Persoanele publice care au luat cuvântul au fost Alex Ştefănescu, Marius Tucă, Bedros Horasangian şi George Arion. "«Supleantul» e încă o carte pentru tânărul care am fost. Are vervă, e cuceritoare, cu ironie şi umor, dar şi cu mult dramatism. Se citeşte cu uşurinţă, e tensionată, aidoma unui thriller de calitate." Arion dixit! (C.D.)
Citește pe Antena3.ro