Evenimentul se va desfășura luni, 16 ianuarie 2023, ora 15:00, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, str. Tache Ionescu, 4.
Amfitrionii spectacolului vor fi doamna Manager BMB – Ramona Ioana MEZEI și poetul Dan Mircea CIPARIU. Actorii Monica DAVIDESCU și Ovidiu CUNCEA vor susține un recital din creațiile eminesciene, iar interpreții Daniela CIOCIEA – soprană și Ștefan CÂRSTEA – bass, acompaniați la pian de Cosmin PĂTRAN, vor prezenta arii de operă și de operetă din componistica românească.
Cu acest prilej va avea loc și o dezbatere având ca temă importanța poeziei în cultura românească. Dr. Anabella - Gloria NICULESCU - GORPIN, lector asociat la Universitatea din București, va susține prelegerea „Mihai Eminescu și teatrul”.
Elevii Liceului Teoretic „Mihail Sadoveanu” și elevii Colegiului Național „Spiru Haret” vor susține și ei recitaluri din creațiile reprezentative pentru cultura românească.
Ziua Culturii Naționale va fi marcată în perioada 12 – 16 ianuarie și în filialele BMB prin ateliere de lectură și expoziții de carte.