Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Fiică a ilustrului medic și astronom-astrolog bolognez Tomaso da Pizzano, Christine ajunge în Franța în 1368, urmându-și tatăl, care a acceptat să devină astrologul regelui Carol al V-lea, după ce fusese profesor la Universitatea din Bologna și slujise Republica Veneției. Sub îndrumarea părintelui ei, tânăra primește o educație temeinică. În 1380, se căsătorește cu Étienne Castel, gentilom picard și secretar al regelui. Dar curând soarta îi devine potrivnică: odată cu dispariția regalului său protector, în 1380, situația lui Tomaso devine precară. De altfel, va muri undeva între 1385 și 1390, urmat îndeaproape de ginerele său (probabil în 1389). Văduvă la douăzeci și cinci de ani, mamă a trei copii, având de înfruntat dificultăți materiale și familiale, Christine se dedică scrisului, viața ei identificându-se cu opera”, amintea cercetătoarea Mihaela Voicu în culegerea „Dicționar de scriitori francezi” (Polirom, 2019).
Sub scutul prinților și al regilor
Dar să desfacem miezul poveștii: „Christine va trăi din scris până la sfârșitul vieții, devenind prima scriitoare profesionistă din literatura franceză. La fel ca marii ei contemporani (Froissart, Deschamps) - și poate mai mult decât aceștia -, se va bucura de prețuirea prinților și a regilor, printre protectorii săi numărându-se ducii Jean de Berry, Philippe de Bourgogne, regina Isabela de Bavaria, prințul Louis d’Orléans, fratele lui Carol al VI-lea. Renumele ei depășește granițele Franței, Christine fiind apreciată și dorită atât în Italia, la Milano, cât și în Anglia, unde a fost invitată de regele Henric al IV-lea, invitații cărora nu le dă însă curs. Deși femeie, străină și văduvă, tot atâtea handicapuri pentru mentalitatea sfârșitului de Ev Mediu, reușește să-și cucerească statutul de scriitor și stima confraților Eustache Deschamps și Jean Gerson, care recunosc în ea un egal”.
Poem închinat contemporanei Ioanei d’Arc
Christine moare la puțin timp după ce compune Ditié de Jehanne d’Arc (Poem despre Jeanne d’Arc, iulie 1429), operă închinată unei contemporane celebre, poate la mănăstirea din Poissy, unde fiica ei era călugăriță. „Opera sa, bogată și variată, evoluează de la poezia lirică la literatura didactică în versuri, orientându-se în cele din urmă către proză, evoluție care nu este totuși rectilinie. Christine de Pizan nu va renunța niciodată definitiv la lirică, deși, către sfârșitul vieții, se va detașa de această dimensiune frivolă în favoarea lucrărilor mai ambițioase, cu caracter moral, istoric sau religios. Creația lirică propriu-zisă, grupată în trei culegeri, datate aproximativ între 1394 și 1410, cuprinde numeroase balade, rondeluri, virelais-uri (gen înrudit cu balada, dar și cu rondelul, compus din trei strofe precedate de o strofă-refren) și jocuri de vânzare (jeux à vendre), mici poeme având la bază jocuri de societate”, remarca Mihaela Voicu.
Poemul unei văduve
Ce-a scris Christine de Pizan? Creația, la puricat: „În prima ei operă, Cent ballades sur divers sujets (O sută de balade pe diferite teme), piesele în care poeta își plânge durerea de a-și fi pierdut soțul coexistă cu cele în care doamnele și iubiții lor intră în jocul iubirii curtenești. Domină totuși accentele autobiografice, care marchează orientarea nouă și decisivă a lirismului: textul nu se mai întemeiază pe cânt, ca în tradiția trubadurescă, ci pe eul poetului, pe sentiment. Merită menționată celebra baladă în care poeta își plânge văduvia: Singură sunt și singură rămân/ Singură lăsatu-m-a cel drag,/ Singură sunt, fără soț și stăpân... Se pune însă problema sincerității. Cum se poate scrie la comandă o poezie care se vrea a fi expresie a sentimentului? Christine sesizează contradicția: Cu suflet trist să scriu un vesel cânt,/ Să râd cu jale nu-i lucru ușor, dar iese din impas printr-o piruetă dialectică: se cuvine să asculți de cei puternici, angajamentul poetului devenind în acest caz garanție a autenticității”.
Împotriva lui Ovidiu
„În Cent ballades d’amant et de dame (O sută de balade despre îndrăgostit și doamna sa) - a punctat cercetătoarea -, dispunerea pieselor sugerează, dincolo de o încercare de organizare narativă, realitatea dură care se ascunde sub masca jocului iubirii curtenești, joc ale cărui victime sigure sunt femeile. Căci, feministă avant la lettre, prin întreaga ei operă, Christine va apăra cauza semenelor ei. Epître au dieu d’Amours (Epistolă către zeul Iubirii, 1399) este o pledoarie în favoarea femeii și un atac împotriva Artei de a iubi a lui Ovidiu. Dit de la Rose (Poemul trandafirului, 1402) denunță misoginia nejustificată de care se se făcuse vinovat Jean de Meun și, alături de o bogată corespondență pe această temă, reprezintă contribuția ei la dezbaterea în jurul Romanului Trandafirului”.
Pe urmele lui Boccacio
Mai departe: „În sfârșit, ultima sa operă, Ditié de Jehanne d’Arc, celebrează miracolul tinerei eroine alese de Dumnezeu. Grija pentru demnitatea femeii se vădește și în opere de inspirație diversă, sentimentală (Débat des deux Amants/Discuția dintre doi îndrăgostiți, Livre des trois jugements/Cartea celor trei sentințe, Livre du duc des vrais amants/Cartea ducelui adevăraților îndrăgostiți), morală (Enseignements moraux/Învățături morale), religioasă (Quinze Joyes Notre-Dame/Cele cincisprezece bucurii ale Maicii Domnului), bucolică (Dit de la pastoure/Poemul păstoriței). Dar elogiul femeii își găsește expresia cea mai pregnantă în Livre de la Cité des Dames/Cartea despre Cetatea Doamnelor, compusă între decembrie 1404 și aprilie 1405, după ce se încheiase dezbaterea în jurul Romanului Trandafirului. Inspirată de lucrarea lui Boccaccio De claris mulieribus, Cetatea Doamnelor este o operă de compilație, înțelegând acest termen în sensul medieval, care presupune, prin transformarea sursei și amalgamarea ei în noul text, o activitate de creație”.
Fericita întâlnire
În completare: „Raison (Rațiunea), Droiture (Dreptatea) și Justice (Justiția) îi apar Christinei, poruncindu-i să ridice o cetate inexpugnabilă pentru femeile ilustre din trecutul mitologic, istoric sau creștin, care va putea primi însă și personalități contemporane autoarei sau care se vor remarca în viitor. Între primăvara și toamna anului 1405, Christine compune Livre des trois vertus ou Trésor de la Cité des Dames (Cartea celor trei virtuți sau Comoara Cetății Doamnelor), dedicată prințesei Marguerite de Bourgogne și care constituie o continuare a Cetății Doamnelor. Lucrarea propune sfaturi menite să le ajute pe contemporanele autoarei și pe urmașele lor să pătrundă în cetatea menționată. Compusă în 1405, Avision Christine (Viziunea Christinei) aparține tradiției alegorice. Folosindu-se de topos-ul visului, Christine își povestește viața, de la întocmirea de către Natură până la întâlnirea cu Filosofia, care o mângâie, determinând-o să recunoască faptul că i s-a hărăzit soarta cea mai fericită cu putință: o viață închinată studiului și înțelepciunii”.
23.000 de versuri octosilabice (într-o singură carte)
Printre cele din urmă tușe: „Dar cele două opere majore ale Christinei de Pizan sunt Livre du chemin de long estude (Cartea drumului către îndelunga învățătură) și Livre de la mutacion de Fortune (Carte despre schimbarea Sorții). Cea dintâi, însumând peste șase mii de versuri, compusă între octombrie 1402 și martie 1403, relatează, slujindu-se de același cadru al visului, lungul drum către înțelepciune. Călăuzită de Sibila din Cumes, Christine ajunge la fântâna înțelepciunii, străbate drumul Orientului, după care traiectoria celor două femei devine verticală: ele urcă la cer, unde tronează cele patru regine ale lumii, Bogăția, Înțelepciunea, Vitejia și Noblețea, sub conducerea Rațiunii. Folosindu-se tot de procedee alegorice, Livre de la mutacion de Fortune (peste douăzeci și trei de mii de versuri octosilabice), compusă între august 1400 și noiembrie 1403, este o operă mult mai ambițioasă”.
Inserție printre bărbați iluștri
Mai precis? „Autobiografică în prima parte (Christine povestește cum Soarta a preschimbat-o în bărbat, cap de familie și scriitor), lucrarea se dorește un fel de istorie universală: autoarea descrie castelul Sorții, sala unde se află portretele Filosofiei și ale celorlalte științe și unde sunt înfățișate și schimbările sorții, faptele mari săvârșite de la începutul lumii. Acest excurs istoric îi permite autoarei să-și insereze propria istorie în cea a bărbaților iluștri, dimensiunea autobiografică pierzându-se în elaborarea alegorică”.
Morală și politică
Finalul: „Interesul pentru problematica politică și morală este prezent mai ales în lucrările în proză (Livre des fais et bonnes meurs du sage roy Charles V/Carte a faptelor și a bunelor moravuri ale regelui Carol al V-lea), 1404; Lettre à Isabeau de Baviere/Scrisoare către Isabela de Bavaria, 1405; Lamentation sur les maux de la France/Jeluire asupra nenorocirilor Franței, 1410; Livre de la paix/Cartea păcii, 1412, la fel ca și preocupările pedagogice (Livre du corps de Policie/Carte despre alcătuirea politicii, 1404-1407); Livre des fais d’armes et de chevalerie/Carte a faptelor de arme și cavalerești, 1410, deși distincția dintre opera poetică și cea în proză pare destul de artificială, ambele înscriindu-se în aceeași tematică (visul, confidența autobiografică, intervenția Naturii). Prețuită unanim în timpul vieții și după moarte, survenită la o dată incertă după 1429, Christine de Pizan se înscrie în tradiția poetică a veacului ei, pe care o exploatează, dar o depășește, transformând obiectul poeziei în subiect al scriiturii”.
„Fiică a ilustrului medic și astronom-astrolog bolognez Tomaso da Pizzano, Christine ajunge în Franța în 1368, urmându-și tatăl, care a acceptat să devină astrologul regelui Carol al V-lea”, Mihaela Voicu, cercetătoare
„Văduvă la douăzeci și cinci de ani, mamă a trei copii, având de înfruntat dificultăți materiale și familiale, Christine se dedică scrisului, viața ei identificându-se cu opera”, Mihaela Voicu
„Christine va trăi din scris până la sfârșitul vieții, devenind prima scriitoare profesionistă din literatura franceză”, Mihaela Voicu
65 de ani ar fi trăit Christine de Pizan/Pisan.
6.000 de versuri cuprinde una dintre cele mai importante opere ale Christinei de Pisan: Livre du chemin de long estude/Cartea drumului către îndelunga învățătură.
Citește pe Antena3.ro
