Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ideile, cărțile, alegerile, renunțările, până și viața și moartea lui Constantin Noica au fost întoarse pe toate fețele, mai ales după momentul de revoltă a românilor din 1989. De atunci și până astăzi s-au publicat atâtea studii și documente încât „gânditorul de la Păltiniș” pare mai degrabă un erudit distrat cu care-ai putea da nas în nas pe stradă, ori un nemuritor ce-și poartă veșniciile sprijinit în stâlpul propriei școli de filosofie. Și totuși, chiar s-a spus totul despre autorul Jurnalului de idei? Criticul și istoricul literar Paul Cernat a încercat (și noi credem că a și reușit) să surprindă, în 4 puncte, amănunte mai puțin cunoscute, ori neștiute despre Constantin Noica. Să le apropiem împreună!
1. Lecții de elină
„O notă din jurnalul fostului său amic și congener Constantin Fîntîneru, 8 ianuarie 1971, într-un moment în care, după trei decenii de anonimat, încerca - fără succes - să reintre în literatură: Trebuie să mă apuc să copiez din caietul Naraţiuni, un grup, să zicem, de zece poeme şi să-mi fac debutul la România literară. Mă gîndesc să i le trimit lui C. Noica, a cărui colaborare este frecventă în revistă. Am fost în relaţie de prietenie cu el, prin ’32-’36. M-a rugat să-i dau lecţii de limba greacă şi mă duceam de două ori pe săptămînă pe la el. Soţia lui era englezoaică şi traducea romane poliţiste pentru editura Hertz. Nu cunoştea bine limba română - şi-mi dădea manuscrisele să le corectez, înainte de a le prezenta editurii. Mă simţeam bine în casa lor de tineri intelectuali, unde eram apreciat ca profesor de limba elină, dar poate şi ca scriitor. C. Noica mi-a rămas prieten mult timp după aceea. Pe urmă nu l-am mai văzut. N-am mai ştiut nimic despre el, timp de aproape treizeci de ani, cînd m-a surprins plăcut colaborarea lui la România literară. A publicat recent Phaidon (Platon), traducere şi studiu introductiv. Adică tocmai textul pe care l-am comentat cu el, cînd i-am dat lecţii de elină, acum aproape patruzeci de ani. Socotesc că Noica mi-ar face o primire prietenească, dacă aş reînnoi legătura cu el”.
2. Noica, Nietzsche și adolescentul Marin Preda
„În seducătorul eseu filosofic Șase maladii ale spiritului contemporan (replică transparentă la Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, 1973, a etologului german Konrad Lorenz), Constantin Noica se referă la Zarathustra lui Nietzsche în următorii termeni: Este adînc semnificativ, pentru maladia spirituală a lui Nietzsche, faptul că eroului în care s-a idealizat pe sine, Zarathustra, nu I SE ÎNTÎMPLĂ NIMIC (n.r. - sublinierea autorului) cînd coboară din munți” (Ed. Univers, 1978, p. 71). În eseul din 1981 Marin Preda cititor al lui Nietzsche, Noica afirmă însă că ideea lui Zarathustra căruia nu i se întîmplă nimic cînd coboară din munți îi aparține, cu drept de autor, adolescentului Marin Preda, consemnată fiind, retrospectiv, în volumul Viața ca o pradă (1977)”. În continuare, un comentariu marca Paul Cernat: „Păi abia acum recunoști, coane Dinule? Păi vine ăștia și te acuză de plagiat de idei din teleormăneanul ălălalt, fără studii superioare!”.
3. Cu Marx în brațe la pușcărie
„S-a făcut mult caz, acum vreo două decenii și ceva, pe marginea colaborării cu Securitatea a lui Alexandru Paleologu (recunoscută de el în convorbirile cu Stelian Tănase înainte de 1989, chiar dacă nu la adevăratele sale dimensiuni). Mai importantă mi se pare totuși colaborarea sa cu... Sadoveanu, prin intermediul oficialității represive. Știm că, înainte să semneze pactul faustic, condamnat politic fiind în procesul Noica-Pillat, viitorul eseist cu nume bizantin (despre care tizul Alexandru George spunea malițios că, genealogic vorbind, e mai puțin boier decît mine) a solicitat conducerii penitenciarului, spre lectură, ediția de opere a conului Mihai”.
În completarea lecturilor filosofice
Mai departe: „În altă celulă, Noica, alt colaboraționist cu dosar prost, solicita în condiții asemănătoare volumele lui Marx, pentru completarea lacunelor filosofice. Până la urmă, vorba compatrioților lui Deschamps, a quelque chose malheur est bon, cel puțin în anumite cazuri și condiții. Conu Alecu a publicat, în urma stagiului la biblioteca închisorii, cea mai spectaculoasă și mai eficientă (re)lectură critică a operei sadoveniene, în cheie de hemeneutică ezoterică - în plus, cea mai consistentă carte a lui, iar Noica și-a publicat partea cea mai importantă a operei filosofice, deloc marxistă, ce-i drept, dar destul de hegeliană, după trecerea prin furcile caudine ale regimului stalinist”.
4. Ca la 20 de ani...
„Recitesc cu delectare publicistica literară (editată de Marin Diaconu) a lui C. Noica de la 20 de ani (1929). Viitorul filosof care, la bătrânețe, făcea valuri probozind literatura, critica literară și caragialismul, recenza cu umor și vervă de toate (inclusiv Jurnalul de sex al lui Geo Bogza, Craii de Curtea-Veche, poezia lui Stephan Roll și a lui Bacovia, romanele lui Gide și Remarque) și, ori de câte ori avea ocazia, făcea profesiuni de credință caragialiene (slăbiciunea lui fiind Cetățeanul turmentat); se vâra și în speculații culturaliste despre spiritul modern, văzând în sărutul final din filmele americane o etică a căutării și legiferării fericirii sau aplaudând ideea unor premii acordate cărților despre fotbal, pe care-l urmărea cu pasiune)”.
Citește pe Antena3.ro
Venea o moară pe Siret
În completare: „Rețin, deocamdată, comentariul despre ecranizarea romanului sadovenian Venea o moară pe Siret - o premieră în felul ei (cam în același timp se lucra în U.R.S.S. la ecranizarea romanului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati): Citim într-un cotidian interviul care i s-a luat regizorului german de cinematograf Martin Berger, care se află de cîteva zile în România. Berger a venit aici pentru a filma, și anume pentru a transpune pe ecran romanul lui Mihail Sadoveanu Venea o moară pe Siret, a cărui realizare, pentru menținerea cadrului românesc, trebuia făcută neapărat aici. Se va cheltui o sumă de circa 20 de milioane cu acest film, în care vor juca actori de reputație mondială ca: Marcella Albani, Werner Fuetterer și Malikoff. Așadar, noua încercare e serioasă, cea mai serioasă din ce s-a propus acum pentru filmul românesc. Dar să recunoaștem că ceea ce se face acum nu poate fi numit film românesc”.
Pilda cu statuia
Noica, pe șleau: „Când regia și actorii sunt străini, contribuția propriu-zis românească scade la minimum. E ca și cum ai spune că statuia unui sculptor celebru este italiană, pentru că a fost făcută cu marmură din Italia. (...) Totuși, filmul românesc, dacă n-are nimic de profitat de la bunele intenții ale lui Martin Berger, poate profita indirect, într-o măsură care înseamnă nu realizarea unui film, ci posibilitatea de realizare a altora zece. Anume, cei care se interesează de filmul românesc, adică profesorii și elevii modestei școli de mimodramă, au datoria, dacă nu și râvna, să meargă în campanie cu regizorul german pentru a învăța care sunt mijloacele tehnice și intelectuale pentru a realiza un film”.
Dincolo de păcate
Concluzia lui Paul Cernat: „Dincolo de păcatele omului (slab, ispitit, iluzionat) rămâne generozitatea gândirii celui mai important filosof autohton (și un extraordinar creator de limbaj), un supraviețuitor al Istoriei, care și-a dat adevărata măsură la bătrânețe (după 1965).”
Material secundar
Scurt periplu biografic
Constantin Noica a debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret”. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion” (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.
Opera
Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului” de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului”) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugați-vă pentru fratele Alexandru (1990).
37 de ani s-au împlinit în 4 decembrie 2024 de la moartea filosofului Constantin Noica.
„Dincolo de păcatele omului Noica (slab, ispitit, iluzionat) rămâne generozitatea gândirii celui mai important filosof autohton”, Paul Cernat, istoric literar
78 de ani a trăit Constantin Noica. A murit într-un spital din Sibiu, unde fusese internat după o fractură la șold suferită în refugiul de la Păltiniș (speriat de un șoarece, s-ar fi împiedicat de covor și ar fi căzut).
„Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât”, Constantin Noica
„Creştinismul este pentru cele ale sufletului, nu pentru cele ale minții”, Constantin Noica
