Cei doi au reprezentat România la Expoziția Mondială de la Osaka, anul trecut, unde au fost adevărați ambasadori culturali ai României. Ambii artiști au dus studiul muzical la nivel doctoral, la Universitatea Transilvania din Brașov, iar în timpul liber se ocupă de cultura muzicală a copiilor, în școli din mediul rural și orașele mici, activitatea fiind desfășurată în cadrul unui ONG.
Doi tineri muzicieni au devenit vedetele operei din România, fiind foarte apreciați de critici și de public, atât în țară, cât și în străinătate. Pentru a populariza muzica de operă în zone rupte de viața culturală a marilor orașe, cei doi duc muzica în școli, educând copiii în spiritul marii culturi a lumii.
Baritonul Róbert Erdős este absolvent al Academiei de Muzică „Liszt Ferenc” și s-a perfecționat la Milano, apoi a continuat studiile doctorale la Brașov, după ce a colaborat cu nume sonore precum Elena Moșuc sau Fiorenza Cossotto. Anul trecut a primit marele premiu la Iași, interpretând compoziția „De ce nu-mi vii?”, de Gheorghe Dima, pe versurile lui Mihai Eminescu.
Pianistul Botond Szőcs, asistent universitar doctor la Brașov și lider de orchestră la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, îmbină activitatea academică și de cercetare cu coordonarea muzicală în diverse proiecte teatrale.
Pianistul în vârstă de 29 de ani din Sfântu Gheorghe a fost șef de promoție și absolvent cu nota 10 al programului de studii de licență Interpretate Instrumentală – Pian, în anul 2018. Criticul muzical Petra Gherasim l-a comparat cu celebrul pianist Sviatoslav Teofilovici Richter.
În 2017 a fost distins cu diplomă de excelență din partea Academiei Româno-Americane de Arte și Științe pentru cel mai bun interpret în calitate de solist.
Ambasadorii culturii române la salonul din Japonia
Cei doi muzicieni au participat la numeroase concursuri și recitaluri naționale și internaționale, câștigând premii importante. Au evoluat pe marile scene ale lumii, nu doar în Europa. S-au remarcat, prin repertoriu și dorința de a promova cultura română, anul trecut, la Expoziția Mondială de la Osaka, purtând publicul prin universul muzical al Europei Centrale și de Est din secolul XX, prin lucrări semnate de Bartók Béla, Liszt Ferenc, Serghei Rahmaninov, George Enescu și Ciprian Porumbescu.
Cu același repertoriu, cei doi au încântat și publicul din București, Brașov sau Sfântu Gheorghe, în ultima perioadă. Iar cu ajutorul lor, copiii din mai multe școli pătrund în tainele muzicii de operă, prin activitatea pro bono pe care o desfășoară.
Pavilionul țării noastre a excelat prin marea cultură și prin inovație
La Pavilionul României de la Expo 2025 Osaka, în Japonia, cei doi tineri muzicieni au reușit să atragă atenția asupra României din perspectivă culturală, înlocuind programele folclorice folosite până acum cu muzica de operă.
Astfel de expoziții mondiale se organizează o dată la cinci ani, iar pentru cea de la Osaka, pavilionul României a oferit și concerte de muzică clasică, în timp ce studenții din alte domenii - arhitectură, robotică, inginerie, medicină etc. au avut ocazia să-și expună inovațiile în fața publicului global.
Pavilionul României la Expo 2025 Osaka s-a numit „Romanian Magic Box” sau „Romania, Land of Tomorrow”, fiind situat în apropierea pavilioanelor Marii Britanii, Olandei și Poloniei.
Repertoriul celor doi muzicieni, la pavilionul României, a inclus lucrări de referință semnate de George Enescu, printre care Toccata din Suita op. 10 nr. 2 și o selecție de cântece pe versuri de Clément Marot, alături de Balada de Ciprian Porumbescu și „De ce nu-mi vii?”, de Gheorghe Dima. De asemenea, creații semnate de Serghei Rahmaninov, Astor Piazzolla, Béla Bartók și Zoltán Kodály, piloni ai culturii muzicale maghiare, precum și lucrarea lui Nicolae Bretan, compozitor care ilustrează prin creația sa interferențele culturale din spațiul transilvănean.


