x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Aventuri în 3D cu ţestoasa Sammy

Aventuri în 3D cu ţestoasa Sammy

de Sebastian S. Eduard    |    30 Oct 2010   •   00:00
Aventuri în 3D cu ţestoasa Sammy

Pentru fanii 3D-ului dar şi a desenelor gen „Finding Ne­mo", vă propunem „Aventurile lui Sammy". Filmul de desene animate a intrat în acest week-end în cinematografe şi la cât de bine este făcut probabil că va interesa şi publicul matur, nu numai copiii.



Producţia spune povestea lui Sammy, o simpatică broască ţestoasă care pleacă în cea mai frumoasă aventură prin oceanele Terrei, în căutarea marii sale iubiri. În timp ce se chinuia să ajungă în mare, imediat după ce a ieşit din ou pe o plajă din California, Sammy îşi întâlneşte sufletul pereche, pe Shelly o „nou-născută" asemenea lui. Pierzând-o în scurt timp, el îşi începe călătoria iniţiatică pe care toate ţestoasele o fac prin oceanele lumii şi face faţă cu succes tuturor pericolelor din adâncuri, tocmai pentru a se întoarce pe plaja unde s-a născut şi a o regăsi pe Shelly. Animaţia, care va captiva cu siguranţă publicul de toate vârstele, aduce magia efectelor 3D subacvatice pe marile ecrane din România, prin aventurile simpaticei Sammy.




Nou pe DVD
5995-135335-anightmareonelmstreet2010_packr.jpgCoşmar pe...
Freddy Krueger devine cel mai în­fri­co­şă­tor coşmar al unor tineri care lo­cuiesc în car­tierul Elm Street. Într-o noapte, aceş­tia vor avea acelaşi vis, fiind te­rorizaţi de un bărbat desfigurat care îi ur­măreşte în­cercând să îi omoare. În mo­mentul în ca­re unul dintre ei moare în condiţii sus­pecte, aceştia îşi dau sea­ma că lu­cru­rile sunt mult mai grave de­cât se aşteptau, iar singura lor şansă de su­pra­vieţuire este aceea de a sta treji şi de a încerca să treacă peste regulile jo­cu­lui, impuse chiar de Freddy. Un re­ma­ke după filmul celebru omonim din 1984.

5995-135336-ondine_pack.jpgOndine
Syracuse (Colin Farrell) este un pescar irlandez care duce o viaţă destul de singuratică, mai ales după ce a divorţat de soţia sa şi s-a înstrăinat de Annie, fiica lui în vârstă de doar 10 ani. Însă viaţa celor doi se va schimba radical în momentul în care Syracuse va prinde în năvodul de peşte o femeie frumoasă, despre care toată lumea va crede că este o creatură mitologică. Poveştile care încep să circule printre săteni sunt alimentate şi de norocul pe care îl va aduce Ondine, vieţile tuturor schim­bându-se brusc în bine.

×
Subiecte în articol: film