x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Comicul american Bill Cosby a ramas fara premii

Comicul american Bill Cosby a ramas fara premii

08 Mai 2018   •   09:20
Comicul american Bill Cosby a ramas fara premii

Centrul Kennedy din Washington i-a retras luni comicului Bill Cosby, declarat recent vinovat de agresiune sexuală, premiile Kennedy şi Mark Twain, două dintre cele mai prestigioase distincţii din domeniul cultural american.

 

"Ca urmare a recentei sale condamnări penale, adunarea a considerat că faptele lui Cosby i-au eclipsat succesele profesionale care au fost recompensate cu aceste premii de Centrul Kennedy", se arată în comunicatul publicat de acest organism cultural.

Cosby a primit în 1998 Premiul Kennedy, care recunoaşte contribuţiile la cultura americană. În 2009 el a primit Premiul Mark Twain pentru contribuţia la umorul american.

Este vorba de două dintre cele mai prestigioase premii din domeniul culturii americane, la a căror înmânare participă şi preşedintele ţării, deşi anul trecut actualul şef al statului, Donald Trump, a întrerupt această tradiţie.

Centrul pentru Arte şi Spectacol John Kennedy din Washington este o iniţiativă public-privată, inaugurată în 1971, ca omagiu adus preşedintelui John F. Kennedy, asasinat în 1963.

Bill Cosby, figură emblematică a culturii populare americane, a fost declarat vinovat la 26 aprilie de trei infracţiuni de agresiune sexuală într-un proces cu o mare încărcătură simbolică, primul al unei celebrităţi de la apariţia mişcării 'Me too'.

După pronunţarea sentinţei, şi Academia de Arte şi Ştiinte Cinematografice de la Hollywood l-a expulzat din rândurile sale pe Cosby pentru neîndeplinirea normelor de conduită ale organizaţiei. AGERPRES

×