De la Cannes, spre Oscarul european

FILM ● Regizorul Radu Muntean lansează “Boogie” în sălile de cinema
Filmul “Boogie” intră în circuitul cinematografic la 19 septembrie, la Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca. Este produs de MultiMedia Est şi Antena 1. A avut prima proiecţie la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs. Acum concurează cu alte 19 pelicule la Premiile Academiei Europene de Film.

FILM ● Regizorul Radu Muntean lansează “Boogie” în sălile de cinema
Filmul “Boogie” intră în circuitul cinematografic la 19 septembrie, la Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca. Este produs de MultiMedia Est şi Antena 1. A avut prima proiecţie la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs. Acum concurează cu alte 19 pelicule la Premiile Academiei Europene de Film.


       Jurnalul Naţional: “Boogie” va fi lansat în curînd pe marele ecran din România. E al treilea lungmetraj pe care l-aţi realizat, după “Furia” şi “Hîrtia va fi albastră”. Şi-a început traseul la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Quinzaine des Realisateurs. Este Cannes-ul începutul unui lung traseu internaţional pentru un film?

       Radu Muntean: Este un foarte bun început de drum, ca şi Festivalul de la Locarno, la care a avut premiera “Hîrtia va fi albastră”. Numai că ai mai puţine şanse să vinzi filmul, dacă a avut premiera la Locarno, decît la Cannes. Din punct de vedere al circuitului festivalier, înseamnă însă mult şi Locarno. Eu aş fi mulţumit, dacă “Boogie” va avea acelaşi parcurs ca “Hîrtia”. Cred că e mai puţin importantă, totuşi, participarea la festivaluri. Poate doar pentru punctajul Centrului Naţional al Cinematografiei.

       -Dar şi pentru vinderea filmului.

       -Sigur, acesta e scopul principal, numai că în cazul filmului “Boogie” avem un agent de vînzări, din Canada – Maximum Films. La “Hîrtia” nu am avut. El are dreptul de a vinde filmul, de a negocia cu distribuitorii locali din teritoriu, în afară de România şi Canada, pentru că în ţara sa acest agent are o divizie de distribuţie.

      -Şi în România cine distribuie filmul?

      -Iniţial ne-am gîndit să-l distribuie producătorul – MultiMedia Est. E mai birocratic şi niţel mai complicat, decît ne aşteptam, aşa că o să-l distribuie New Films. Pînă la urma am decis să mergem pe mîna profesioniştilor.

       -Care au fost primii cumpărători, după Cannes?

     -”Boogie” este cumpărat în Franţa, în Canada şi, probabil, în curând, în Marea Britanie. Sînt nişte teritorii importante şi sigur vor fi şi altele.
    

        CIRCUIT FESTIVALIER

     -La cîte festivaluri a fost înscris pînă acum?

    -În jur de 15: Cannes (Franţa), Karlovy Vary (Cehia), Namur (Belgia), Sarajevo (Bosnia şi Hertzegovina), Varşovia (Polonia), Stockholm (Suedia), Melbourne (Australia), Munchen (Germania), Palic (Serbia), Ierusalim, precum şi la festivalurile TIFF şi Anonimul etc. E foarte bine şi sper să aibă o viaţă a lui în festivaluri.

    -Festivalurile îl fac totuşi cunoscut pe cineast, aduc şi nişte bani. Contribuie acestea cît de cît la acoperirea cheltuielilor de producţie?

    -Festivalurile te ajută să capeţi o anumită notorietate, împing filmul în teritoriul respectiv, numai că în cazul filmului de autor circuitul comercial e mai anevois. Cu “Hîrtia” noi am avut norocul să cîştigăm nişte premii, unele foarte importante din punct de vedere financiar, şi astfel producătorul a acoperit nişte cheltuieli. Apoi, festivalurile te ajută, în cel mai bun caz, să faci următorul film – să găseşti finanţare, să găseşti un festival mai potrivit pentru premiera internaţională etc. Sunt lucruri care contează.

    -Aţi realizat trei filme de lungmetraj, de o stilistică diferită. Nu se văd asemănările, aproape că nu vă repeţaţi. Totodată, sînt aproape unul de altul. Este greu să te apropii de performanţă?

    -E mult de discutat aici. În cazul primului film – “Furia” – lucrurile au stat diferit. Îmi doream foarte mult să debutez şi deşi am început filmările, crezînd foarte mult în film, însă lucrurile au fost guvernate de compromis, de la bun început, între mine şi producător. Producătorul şi-a dorit un film de public, iar eu mi-am dorit să mă exprim şi pe mine ca cineast. Din această combinaţie a ieşit “Furia” - un film foarte important pentru mine. E un film din care am învăţat foarte multe lucruri şi pe care nu-l regret cîtuşi de puţin, dar este cel mai puţin personal din cele trei filme pe care le-am făcut. Apoi “Hîrtia” şi “Boogie” sunt filme la care eu ţin foarte mult, pentru că exprimă punctul meu de vedere referitor la raportarea mea faţă de trecut, în feluri diferite, evident. Totuşi, eu cred că filmele au ceva în comun, chiar dacă subiectele sunt foarte diferite. Maniera de filmare e destul de asemănătoare. Sunt filme pe care, şi asta e foarte important, am reuşit să le controlez de la început pînă la sfîrşit: de la idee pînă la ideea de afiş şi promovare, trailer, spot radio etc. La toate am contribuit cumva.

            DETAŞARE

    -Vă detaşaţi uşor de precedentul film atunci cînd îl începeţi pe următorul?

    -Reuşesc foarte uşor să mă detaşez.

    -Cum se împacă artistul din dumneavoastră şi cu regizorul pragmatic, care sînteţi, judecînd după cele peste 400 de reclame pe care le-aţi realizat?

    -Sunt două lucruri diferite. Cred că acesta este secretul fericirii: să poţi să separi lucrurile.

    -Dar cît artistism băgaţi în reclame?

    -Depinde de reclamă. Dacă mă atrage subiectul, mă implic mai mult. Încerc să mă implic şi în scenariu, să schimb anumite lucruri, dacă mi se pare că funcţionează mai bine. De multe ori găsesc şi înţelegerea departamentelor de creaţie din agenţiile de publicitate. În publicitate, responsabilitatea creativă aparţine în principal agenţiilor de publicitate; eu îmi fac meseria şi incerc sa spun povestea de 30-40 de secunde cît mai expresiv, cît mai direct şi cît mai convingător posibil. În film, sigur că mă implic şi în scenariu, şi în subiect. Filmul e mult mai personal şi exprimă punctul meu de vedere faţă de un lucru sau altul.

    -După aceste trei filme aţi observat dacă s-a format un public al filmelor lui Radu Muntean?

    - Sînt oameni care mi-au văzut filmele, le-au găsit interesante. Sigur, sînt curioşi să vadă cum e al treilea film al meu, dar nu ştiu dacă e un public al lui Radu Muntean, habar n-am.

    -Spuneam de un public sau fani ai lui Radu Muntean, pentru că faceţi parte din noul val de cineaşti sau aşa cum mai sînteţi denumiţi “generaţia aşteptată”.

    -Mie îmi e indiferent. Sînt sintagme jurnaliste, n-am nimic împotriva lor. Nu ştiu de ce se spune “nou”, căci ar însemna să existe şi un val vechi. Or, eu nu ştiu de existenţa unui vechi val sau a unui prim val şi aşa mai departe. Spun asta fără nici un fel de aroganţă. Chiar nu ştiu, dacă există înseamnă că eu încă nu stau foarte bine la capitolul Istoria filmului românesc.

    -Atunci cînd alegeţi o temă pentru următorul film vă gîndiţi că ar exista şi un risc: va avea sa nu succes filmul?

-Există genul acesta de risc întotdeauna. Nu e o meserie comodă, mai ales cînd faci filme cu pretenţia de a fi de autor: te “dezbraci” în faţa publicului şi eşti nevoit să accepţi şi critici. Nu ai încotro, nu poţi să ai pretenţia ca toată lumea să te considere minunat. Dacă ai această pretenţie, rişti să devii un om foarte deprimat, pentru că nu cred că poţi face filme pentru toată lumea. De aceea lucrurile pentru mine sînt destul de simple: eu fac filmele pe care mi-aş dori să le văd ca spectator. Ideea e simplă, dar trebuie să şi reuşesc să fac acest lucru.

    -Publicul poate critica, dar şi critica de specialitate îşi spune întotdeauna cuvîntul. În ce măsură vă afectează o cronică acidă, de pildă?

    -Din păcate, mă afectează chiar şi părerile oamenilor în care n-am încredere, deşi n-ar trebui. Nu e plăcut să fii criticat, să afli că unuia sau altuia nu i-a plăcut filmul sau nu-l găseşte interesant, chiar dacă, repet, la modul absolut poate nu dau doi bani pe părerile acelui critic sau acelei persoane. Mă deranjează chiar şi asta. Recunosc şi nici nu mi-e comod să spun asta. În general, însă, există câţiva oameni pe a căror părere pun preţ şi pentru mine aceia contează.

            FIUL REGIZORULUI

    

    -L-aţi făcut pe Vlad, fiul dumneavoastră, actor, la numai patru ani.

    -E mult spus actor.

    -A fost ceva serios pentru el sau pur şi simplu a fost “o joacă”, căci în “Boogie”  el se joacă frumos?

   - În primele secvenţe a luat-o ca pe o joacă. I se părea totul fascinant, interesant. Se juca tot timpul cu oamenii din echipă. Am încercat să-l folosesc la filmări în bucăţi cît mai mici. Apoi lucrurile au început să se complice pentru el, deoarece se terminase joaca şi trebuia să stea la o masă cu alte patru persoane, să stea cuminte şi să nu se uite în aparat. Acesta a fost cel mai complicat. Îl foloseam o oră şi jumătate – două pe zi, altfel îşi pierdea răbdarea şi interesul. Îl motivam cu utilaje şi camionaşe de jucărie, pe care le primea de regulă la sfârşitul zilei de filmare. Pînă la urmă a fost ok. Una peste alta, trăgînd linia, cred ca i-a plăcut la filmare.

   -Acum a mai crescut. Am văzut secvenţe cu el, cînd aţi urcat pe scenă, după proiecţia filmului la Karlovy Vary. Era vedetă. Părea mîndru. I-a plăcut?

   -I-a plăcut foarte mult la Karlovy Vary, şi cînd s-a urcat pe scenă, şi cînd mergeam la discotecă, pentru că eram “numai noi, băieţii”, şi făceam lucruri pe care nu le facem în mod normal acasă.

    -Îl veţi distribui şi în alte filme?

    -Nu ştiu cum va fi de aici înainte. El m-a ajutat foarte mult, pentru că am fost într-un impas: alesesem alt copil, dar cu cinci zile înainte de filmare mi-am dat seama că nu pot să-l controlez. Atunci am chemat-o pe soţia mea, cu el, de la Bucureşti, am dat probă şi s-a dovedit a fi copilul potrivit pentru rol. Vlad e un copil timid şi cu mult bun simţ, e un copil cuminte. Asta m-a ajutat la filmul acesta, în rest nu ştiu dacă e făcut să fie actor.

    -Cînd este numit actor, cum reacţionează?

    -Îi place cînd se vede prin reviste, se va bucura cînd o să vadă şi afişul, la premieră, căci el e şi pe afiş. E normal să-i placă, e copil. Dar nu e un copil tupeist şi cu prea mult curaj, cum ar trebui să fie un copil care visează să devină actor. Rămîne de văzut. El o să facă ceea ce o să considere necesar, la momentul respectiv.
    

            NOU PROIECT

     -Deşi filmul “Boogie” nu a fost lansat încă pe ecrane, probabil vă gîndiţi la un nou proiect. Există unul?

    -Aproape am terminat, împreună cu Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu, sinopsisul următorului proiect şi sperăm să-l înscriem în următorul concurs al Centrului Naţional al Cinematografiei, din toamnă-iarnă.

    -Cu o altă temă, desigur.

    -Ar fi aiurea să mă repet, să fac acelaşi film dar sub altă formă. Cred că sînt destul de multe subiecte care merită abordate.

    -Cu actorul Dragoş Bucur sînteţi la al treilea film. V-aţi ales o echipă cu care continuaţi să lucraţi?

    -Nu. Dragoş a fost cel mai potrivit la probă, nu zic cel mai bun, că e relativ, ci cel mai potrivit, cu rolul pe care l-am avut. Combinaţia lui cu Anamaria Marinca, Bogdan – Smaranda din film, a fost cea mai potrivită. Mi s-a părut că raportul de forţe era just, era cel pe care mi-l doream.

    -Cît a costat filmul?

    -În jur de 700.000 euro.

    -E mult, e puţin pentru un film în România?

    -E un buget mediu de film. Vrînd-nevrînd, ca regizor ajungi să fii cumva copărtaş la deciziile de producţie, să gestionezi împreună cu producătorul bugetul filmului pentru că ai o suma de bani şi ea trebuie organizată într-un fel sau altul. Sint compromisuri pe care eşti obligat să le faci iar deciziile sînt în fond decizii creative şi trebuie luate împreună, de producător şi regizor. În orice caz,  am încercat să plătim corect şi echipa, şi locaţiile, fără să facem un film în sărăcie.

    -Dacă după acest al treilea film ar apărea un producător străin, aţi regiza un film?

    -Depinde. Dacă el are drept de decizie, dacă are ultimul cuvînt la montaj, nu. Prefer să fac filme pe care să le controlez în totalitate.

    -Cum interpretaţi lipsa unei strategii de promovare a filmului românesc în ţară?

    -Nu ştiu cum trebuie de făcut, dar ar fi necesară o reţea de cinematografe de artă. Asta e principala problemă. Astfel de filme vizează o nişă, nu sînt pentru toată lumea. Sînt pentru un public avizat, care nu se duce la cinema doar să se relaxeze sau să se deconecteze. Sînt oameni care văd altfel cinema-ul. Îl văd ca pe un fenomen care le excită cumva organul gîndirii. Pentru oamenii de acest tip ar trebui să existe cinematografe de artă, care nu există în România. Noi ne distribuim filmele în multiplexuri şi în cinematografe cu un singur ecran. Asta e situaţia.

    -E o soluţie caravana, la care a recurs şi Cristian Mungiu?

    -Cristi a avut susţinere importantă, a avut parte de finanţare pentru aşa ceva. E foarte bine că el a reuşit, e foarte bine că prin această caravană filmul a ajuns unde trebuia să ajungă şi e un gest frumos. Dar nu toată lumea şi-l poate permite, din păcate. Ar trebui privatizată o dată reţeaua cinematografică şi încurajată iniţiativa particulară.