Lungmetrajele europene nominalizate anul acesta la Premiile Gopo sunt: „Alcarràs” (r. Carla Simón), „L'événement”/ „Evenimentul (r. Audrey Diwan), „Il buco”/ „Grota (r. Michelangelo Frammartino), „Les passagers de la nuit”/ „Pasagerii nopții” (r. Mikhaël Hers) și „Vortex”
(r. Gaspar Noé).
Vineri 7 aprilie, sâmbătă 8 aprilie și duminică 9 aprilie, cele cinci titluri vor fi disponibile online, gratuit, pe TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), timp de 24 de ore de la ora difuzării conform programului.
VINERI, 7 aprilie, 2023
20:00 - „Alcarràs” (r. Carla Simón | Spania, Italia | distribuitor: Bad Unicorn)
Inspirat din viața familiei regizoarei și realizat numai cu actori neprofesioniști cu vârste cuprinse între 5 și 80 de ani, filmul spune povestea familiei Solé, o familie numeroasă de fermieri dintr-un mic sat din regiunea Catalonia, Alcarràs.
Anul surprins în film poate fi ultimul în care cele 3 generații își petrec timpul împreună, culegând piersici din livada familiei. Noile planuri pentru teren, care includ tăierea piersicilor și instalarea de panouri solare, provoacă o ruptură în această familie mare, unită, tulburată de un viitor incert.
22:00 - „L'événement”/„Evenimentul” (r. Audrey Diwan)| Franța| distribuitor: Independența Film)
O sarcină nedorită într-un mediu fără prea multe posibilități. Aceasta este povestea lui Anne, o tânără care decide să avorteze pentru a-și putea termina studiile, dar și pentru a se elibera de sub constrângerile sociale ale familiei sale din clasa muncitoare. Franța, 1963: o societate care cenzurează dorințele femeilor. Și sexul, în general. Această poveste simplă, dar crudă, urmărește traseul unei femei care decide să acționeze contrar legii. Anne are doar puțin timp la dispoziție. Sesiunea de examene e după colț, iar abdomenul i se mărește rapid.
SÂMBĂTĂ, 8 aprilie, 2023
20:00 - „Il buco”/ „Grota” (r. Michelangelo Frammartino| Italia, Franța, Germania |distribuitor: Independența Film)
În timpul boomului economic din anii 60, în nordul prosper al Italiei este construită cea mai înaltă clădire din Europa. În capătul celălalt al țării, în regiunea Calabria, mai mulţi tineri speologi se avântă într-una din cele mai adânci peşteri din lume, la al cărei capăt, la 700 de metri sub nivelul solului, nu s-a ajuns vreodată. Nimeni din satul din apropiere nu are habar de acţiunile acestor temerari, dar bătrânul păstor îi observă îndeaproape. Şi curând el va fi trup şi suflet alături de ei.
22:00 - „Les passagers de la nuit”/ „Pasagerii nopții” (r. Mikhaël Hers) | Franța | distribuitor: Bad Unicorn)
Paris, 1981. Vântul schimbării bate puternic în noaptea alegerilor, iar francezii ies entuziasmați pe străzi. Élisabeth (Charlotte Gainsbourg) nu reușește însă să împartă optimismul celorlalți. Proaspăt divorțată, cu 2 copii adolescenți și prea puține perspective, va trebui totuși să găsească o cale prin care să poată să meargă mai departe. Ce-ar fi dacă ar scrie o scrisoare gazdei emisiunii sale favorite de radio? Sau dacă ar invita o fată fără adăpost la ea în casă? Ce s-ar întâmpla dacă ar face genul de gesturi care pot schimba vieți?
DUMINICĂ, 9 aprilie, 2023
20:00 - „Vortex” (r. Gaspar Noé | Franța, Belgia, Monaco| distribuitor: Independența Film)
„Viaţa este o petrecere ce se va termina curând pentru a fi uitată imediat după”!
Considerat de publicația Screen International „cel mai matur film al regizorului Gaspar Noé”, Vortex vorbește despre provocările unui cuplu de bătrâni, care se apropie de finalul vieții lor. În rolurile principale se regăsesc cunoscutul cineast Dario Argento și Françoise Lebrun, actriţa consacrată în La maman et la putain.
Câștigătorul Premiului Gopo pentru Cel mai bun film european va fi anunțat în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 25 aprilie, și va fi transmisă în direct pe VOYO.RO pe premiilegopo.ro.