x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Primul weekend cu filmele festivalului BIFF 2025

Primul weekend cu filmele festivalului BIFF 2025

de Diana Scarlat    |    16 Sep 2025   •   06:00
Primul weekend cu filmele festivalului BIFF 2025

Săptămâna aceasta începe cea de-a XXI-a ediție a festivalului internațional de film Bucharest International Film Festival – BIFF 2025, la București. Gala de deschidere va avea loc vineri, 19 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului Român.

Primul film proiectat în cadrul evenimentului va fi lungmetrajul „Dinți de lapte”, o coproductie România-Franța-Danemarca-Grecia-Bulgaria, în regia lui Mihai Mincan. Filmul a avut premiera mondială în acest an, în cadrul secțiunii competiționale Orizzonti, la cea de-a 82-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A, în prezența regizorului și a echipei care a contribuit la realizarea filmului. Ediția de anul acesta a festivalului care se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României vine cu numeroase surprize plăcute pentru cinefili și concursuri care vor scoate în evidență talente internaționale.

Cinefilii sunt așteptați vineri, de la ora 19:00, la Cinema Muzeul Țăranului Român, unde va debuta unul dintre cele mai importante festivaluri de film din România – BIFF 2025, cu o tradiție de peste două decenii. Evenimentul este organizat în fiecare an de Fundaţia Charta și Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, și este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.

După ceremonia de deschidere a festivalului, fanii cinematografiei vor avea prilejul să vizioneze în premieră națională producția „Dinți de lapte” - a cărei premieră în cinematografe a fost stabilită pentru 17 octombrie. Lungmetrajul în regia lui Mihai Mincan surprinde aspecte din viața românilor în regimul comunist, prin ochii unei copile timide. Latura psihologică a dramei Mariei este accentuată de lumea gri a „Epocii de aur” anterioară revoluției din decembrie 1989 – o lume în care nepăsarea față de suferințele copiilor nu era ceva neobișnuit.

Producții în premieră la toate secțiunile

Iubitorii cinematografiei găsesc la cea de-a XXI-a ediție a festivalului BIFF și singura competiție de lungmetraje din București, cu producții în premieră națională, dar și o competiție de scurtmetraje, pe lângă acestea fiind programate vizionări în alte trei secțiuni - Panorama, Autori români, Istorie și cinema. Pentru cele două competiții – Lungmetraj și Scurtmetraj – s-au stabilit două jurii diferite, formate din personalități marcante ale industriei cinematografice.

În acest an, secțiunea „Istorie și Cinema” aduce în fața publicului două producții de excepție care îmbină forța narativă a documentarului cu rigoarea cercetării istorice, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Este o secțiune de film istoric unică în România, inițiată în anul 2021 de Dan Drăghicescu - producător asociat Chainsaw Film Productions -, cu ocazia Centenarului Regelui Mihai. Această secțiune s-a transformat într-un adevărat ambasador cultural, promovând valori, memorie și identitate.

Documentare despre Casa Regală

Prima dintre cele două producții este „Despre Viață - Regele Mihai al României” - un documentar produs de John Florescu și Dan Drăghicescu, în regia lui Marin Dinescu. Filmul oferă o perspectivă profund personală asupra relației Regelui Mihai cu Regina Elena și Regele Carol al II-lea, precum și asupra valorilor care i-au ghidat viața: credința, loialitatea și onoarea. Documentarul include și un material excepțional, ultimul interviu acordat de Prințul Filip al Marii Britanii, văr direct al Regelui Mihai, despre legătura de familie și vizitele în România din 1927.

Al doilea proiect din această secțiune este seria „Enigmele României”, prezentată de consacratul actor Marcel Iureș, în regia lui Marin Dinescu, avându-l ca producător executiv tot pe John Florescu. Seria are trei episoade selectate pentru proiecție: „Asasinatul Barbu Catargiu”, „Maria Tănase” și „UFO peste spațiul aerian român”, cu mistere nerezolvate și povești puțin cunoscute din trecutul național - o producție pentru History Channel de Chainsaw Film Productions.

Festivalul se va desfășura de vineri, 19 septembrie, până pe 28 septembrie 2025, la cinematograful Muzeului Țăranului Român din Capitală, conform programului anunțat pe site-ul oficial BIFF 2025. Înainte de închiderea festivalului, pe 25 septembrie va avea loc și Seara Palatului Elisabeta dedicată Festivalul Internațional de Film București (BIFF). Evenimentul va avea loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu în Grădina Palatului Elisabeta, de la ora 17.00.

×