x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film La AXN începe “Poliţişti fără frontiere”

La AXN începe “Poliţişti fără frontiere”

23 Sep 2013   •   16:10
La AXN începe “Poliţişti fără frontiere”
Sursa foto: Tandem/Etienne Chognard/Tandem

“Poliţişti fără frontiere” este o nouă serie poliţistă, difuzată de AXN începân din seara zilei de 24 seprembrie (ora 22:00). Serialul ilustrează activitatea unei echipe de poliţişti de elită, mandatată de Curtea Internaţională împotriva Criminalităţii, pentru investigarea crimelor transfrontaliere şi aducerea criminalilor în faţa justiţiei. Serialul este filmat în cele mai reprezentative oraşe ale Europei, unde echipa de poliţişti de elită lucrează să rezolve cele mai complicate crime internaţionale. Ia naştere un FBI european. În această lume nouă a graniţelor deschise pentru turism, comerţ sau schimb cultural, criminalitatea ia şi ea amploare. Criminalii profită de lacunele sistemului şi reuşesc să pericliteze siguranţa internaţională. Acum, când Europa a devenit un loc sigur pentru criminali, este nevoie de o autoritate legală specială care să gestioneze noua situaţie.

Filmul spune povestea unei astfel de echipe, formate din cinci poliţişti tineri şi entuziaşti, reuniţi din tot spaţiul Uniunii Europene şi conduşi de Căpitanul Louis Daniel, o legendă a Poliţiei Naţionale Franceze. Acţionând sub tutela Curţii Internaţionale împotriva Criminalităţii (ICC), în lupta cu cei mai aprigi criminali din Europa, ei sunt puşi faţă în faţă cu proprii demoni interiori, în timp ce învaţă pas cu pas să aibă încredere unul în celălalt şi să funcţioneze cu succes ca o echipă.

Acţiunea celor 10 episoade ale primului sezon se desfăşoară într-un superb decor european  – Cehia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia şi Slovenia. Serialul se bucură de o distribuţie de excepţie din America şi Europa: Donald Sutherland (The Italian Job, The Hunger Games), Marc Lavoine (The Good Thief), William Fichtner (Black Hawk Down, Prison Break), Tom Wlaschiha (Game of Thrones), Gabriella Pession (Capri, Rossella), Richard Flood (Three Wise Women), Genevieve O’Reilly (The Matrix: Reloaded) şi Moon Dailly (Commissaire Magellan, OSS 117: Lost in Rio). (Sebastian S. Eduard)

×
Subiecte în articol: politisti fara frontiere AXN