Minunata Adnana

Unii artişti sunt meniţi să respire cu sufletul la vedere şi nervii în bătaia vântului, ca firele de iarbă. Aşa arată personajul Julieta Szonyi Ghiga numit Adnana din serialul tv "Toate pânzele sus": un fir de iarbă extraordinar care se pleacă în bătaia vântului, fără a se frânge însă.

Neîndoielnic născută cu talent sub semnul eleganţei, al graţiei, al rafinamentului, Julieta Szonyi Ghiga a dat viaţă unui personaj care îi bucură sufletul şi acum, chiar dacă nu îi plăcea să fie recunoscută pe stradă, având un respect imens pentru spectatorii şi telespectatorii săi - Adnana. Zâmbetul ei începe de la ochi şi se pierde pe buze, iar privi­rile ei sunt mereu în căutarea unor sensuri adânci. Graţie, nu fragilitate găseşti la Adnana.

A primit rolul după câteva probe la Buftea. "Pe vremea aceea numai aşa puteai să joci. Se făceau probe. Ţin minte că au dat foarte multe persoane probe şi până la urmă m-au ales pe mine", îşi aminteşte Julieta Szonyi Ghiga. "Am început foarte repede filmările, erau deja gata costumele şi decorurile. Am fost foarte fericită, dar nu am crezut sincer că va ieşi un lucru de o calitate atât de bună. M-am gândit că este doar un film pentru copii... Dar a ieşit un film pe care îl poate vedea oricine şi astăzi. Un film de aventuri. A fost o bucurie, iar pentru mine chiar o aventură.

Plecam pe mare în fiecare dimineaţă la 5:00 şi ne mai întorceam seara. Mâncam aşa cum mănâncă muncitorii în port, la o masă lungă de lemn, primeam mâncarea în stra­chini şi ne simţeam foarte bine. A fost o echipă minunată, chiar ne-am înţeles unii pe alţii extraordinar. Am filmat cu francezii la «Mirii anului II» studentă fiind în anul I, iar mai târziu la diverse producţii, dar serialul reprezintă un mare eveniment şi poate cea mai frumoasă amintire pentru mine din toate filmările pe care le-am avut. Poate şi pentru faptul că a trebuit să stăm atât timp în deplasare.
M-am simţit foarte bine chiar dacă am fost singura femeie printre atâţia bărbaţi, toţi erau drăguţi, am avut o relaţie de adevăraţi camarazi. Pot spune că am avut aproape cu toţii rău de mare, fiindcă nu este simplu să mergi pe o coajă de nucă precum era această goeletă. Am avut zile în care trebuia să filmăm pe furtună. Chiar am avut şi o asigurare pe o sumă infimă că suntem de acord să urcăm pe vas, pe propria răspundere. Mama când a auzit a spus: «Vai de mine, înseamnă că este un pericol!»

Nu ştiu cât a fost pericol sau nu, cert este că a fost o reală aventură, iar pentru actriţa Julieta Szonyi a fost o aventură extraordinar de plăcută. Am filmat în Bulgaria destul de mult unde am fost trataţi foarte bine şi am văzut peisaje splendide. Faptul că acest film dă senzaţia că într-adevăr umblăm peste tot în lume şi că majoritatea acestor decoruri au fost construite în Portul Constanţa cu atâta migală şi minuţiozitate încât într-adevăr credeai că pe aceeaşi fâşie de pământ apare un alt port şi alt port conferă filmului un merit imens. A fost o echipă foarte bună în totalitatea ei, nu mă refer numai la partea artistică, ci şi la partea tehnică, până la ultima persoană, ultima însemnând că a bătut ultimul cui în decorul respectiv. La un moment dat aveam senzaţia că nu mai jucam, eram acolo în situaţia respectivă, personajul respectiv.

M-am înţeles foarte bine cu Lăbuş, toată echipa îl adora, îl iubea extraordinar de mult. Era ca un adevărat tovarăş de viaţă pentru domnul Mureşan, era câinele dumnealui. Răspundea perfect la toate comenzile. Nu-mi place foarte mult, de fapt nu-mi place deloc când sunt recunoscută undeva, pe stradă, la magazin sau în momentele în care poate nu sunt îmbrăcată adecvat.

Mă tem mereu că nu fac faţă la ceea ce şi-au imaginat spectatorii. De asta cred că mă deranjează. în perioada în care rula filmul nu puteam să ies nicăieri fără să se strige după mine Adnana. Ceea ce, mărturi­sesc, nu-mi făcea plăcere. E altceva când te întâlneşti cu spectatorii şi este programat, şi altceva când ai ceva de făcut şi te grăbeşti şi nu corespunzi la ceea ce gândeşti că se aşteaptă de la tine.
Dintre colegi, cred că Jean Lorin Florescu a fost cel mai mare domn pe care l-a avut teatrul românesc din câte am cunoscut eu în materie de comportament fin din secunda în care a intrat în rol. Ceea ce emana din el era complet altceva, o nobleţe, o căldură sufletească şi o generozitate ieşite din comun. Un om foarte special. Despre Gheorghe Visu nu mai spun nimic, pentru că la ora aceasta este o vedetă, nu... Colea Răutu era un actor deosebit, dar o persoană specială mi s-a părut Ilarion Ciobanu.

Nu am decât cuvinte de excepţie despre toţi oamenii care au făcut parte din această echipă. Am nişte amintiri splendide. În Bulgaria filmam şi îmi amintesc că au fost nişte scene în care eu nu eram. M-am dus să asist la o filmare de noapte, iar pe malul lacului ieşeau la lumina reflectoarelor nişte raci. Pajiştea pe care eram noi acolo era plină de anemone sălbatice şi de măcriş. Aşa că am cules măcriş, am strâns racii şi le-am făcut băieţilor o ciorbă de măcriş şi raci fierţi, pe care le-am lăsat în câte un bol în faţa uşii. Când au venit era exact ca în Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici. Ţi-era drag să le faci o bucurie. Am făcut nenumărate petreceri împreună.

Mie mi se pare fantastic astăzi că au putut să facă acest lucru. Să construiască acele decoruri, să lase acea epavă să iasă zilnic la mare, cu noi pe mare, că s-a filmat chiar şi pe furtună cu noi, chiar mi se pare ireal în momentul acesta. Acesta este meritul lor, că au reuşit să redea atmosfera aceea. Nu m-am întâlnit deloc cu Radu Tudoran, chiar aş fi vrut să-l cunosc. Din poveştile pe care le-am auzit am înţeles că era un bărbat foarte, foarte frumos, cu o prestanţă deosebită. Îmi pare rău că nu ne-am întâlnit. Consider că bătrâneţea nu există, ea este o stare de spirit pe care poţi să o ai la 20 de ani sau poţi să nu o ai la 100. Vă spun sincer că la vârsta pe care o am aş pleca şi mâine în aceeaşi aventură pe mare, fără nici un fel de pro­blemă, fiind convinsă că psihicul stăpâneşte fizicul. Până la urmă, când vine momentul să cazi e bine să o faci din picioare, nu să te târăşti", a încheiat Julieta Szonyi Ghiga.