x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Regizorul filmului Exorcistul, William Friedkin, a murit la 87 de ani

Regizorul filmului Exorcistul, William Friedkin, a murit la 87 de ani

de Redacția Jurnalul    |    07 Aug 2023   •   22:09
Regizorul filmului Exorcistul, William Friedkin, a murit la 87 de ani
Sursa foto: Hepta

William Friedkin, care a regizat Filiera Franceză și Exorcistul, a murit luni la vârsta de 87 de ani, a anunțat Variety, potrivit Reuters.

Variety a precizat că acesta a murit în Los Angeles, citând un prieten al soției lui Friedkin.

Friedkin și-a făcut debutul ca regizor cu comedia muzicală „Good Times” din 1967, apoi și-a petrecut restul carierei creând unele dintre cele mai tulburătoare, violente și controversate imagini din istoria filmului.

„Filiera Franceză/The French Connection” a câștigat cinci premii Oscar, printre care pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și cel mai bun actor (Gene Hackman).

„Exorcistul/The Exorcist" a șocat cinefilii cu povestea despre o fetiță inocentă de 12 ani, interpretată de Linda Blair, care este supusă unui chinuitor exorcism pentru a se elibera de posesia unui demon.

„Exorcistul" a fost nominalizat la 10 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. Printre alte filme ale lui William Friedkin se numără „To Live and Die in L.A.”, „Bug” sau „Killer Joe”.

William David Friedkin s-a născut la 29 august 1935 și a crescut în Chicago, fiind fiul unor imigranți ucraineni săraci.

În 1981, Friedkin a suferit un atac de cord pe care l-a pus mai târziu pe seama pasiunii sale pentru pizza și hot dog.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: William Friedkin exorcistul