Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Berlin se pretrec lucruri frumoase. S-au petrecut anul trecut, cu ocazia Festivalului, atunci când “Poziţia copilului” a arătat care ar putea să fie poziţia cinematografiei româneşti în context european, s-au petrecut şi în decembrie, la Gala Academiei Europene de Film şi s-au petrecut şi în urmă cu două săptămâni, la ultimul Festival. Şi, chiar dacă, poate, prilejul sau contextul internaţional va lipsi, suntem convinşi că simpla prezenţă a Institutului Cultural Român la Berlin va duce la realizarea altor lucruri frumoase…În acest context, am abordat-o pe Cristina Hoffman, directoarea ICR Berlin, care a avut amabilitatea să răspună la câteva întrebări…
Anul 2013 ar fi putut sa fie numit, cred, cinematografic vorbind, “Anul lui Călin Petre Netzer”, pentru că a câştigat cel mai râvnit trofeu la Festivalul de la Berlin. A adus acest premiu o schimbare de optică, la Berlin, în privinţa culturii române? Poate că cer prea mult…dar am senzaţia că un eveniment identic ca importanţă nu se va întâmpla prea curând…
Filmul românesc a fost în ultimii ani domeniul major de atracţie pentru publicul , nu numai german, ci internaţional. Acest Urs NU cred să fii schimbat optica faţă de cultura română în general, ci a întărit mai degrabă focusul pe cinematografia românească.
Au fost evenimente de aceeaşi amploare în ultimii ani la Berlin, ca de pilda decernarea marelui premiu acordat de către Academie der Künste lui Mircea Cărtărescu. Iar anul acesta, în martie, artistul plastic Victor Mann primeşte premiul "Artistul anului 2014" al Deutsche Bank.
Sunt evenimente de maximă importanţă şi vizibilitate în Berlin, dar poate mai puţin scoase în evidenşă în ţară.
Chiar aşa, tocmai s-a încheiat cea de-a 64-e ediţie a Festivalului. România nu a fost în competiţie, dar putem vorbi de Shooting Stars şi Porumboiu…
Presa germană iubeste în continuare cineaştii din valul românesc, şi au fost omagii aduse filmului lui C.Porumboiu, controversat totuşi în sânul profesioniştilor. Ceea ce mi se pare trist este că o fată tânără, talentată, frumoasă ca Cosmina Stratan este selectată dintre 30 de candidaţi să reprezinte România la prestigiosul program Shooting Star, şi în ţară, NU a mai jucat nici un rol în cinema de la …”După dealuri”. E buna vorbă: nu eşti profet în ţara ta.
Am participat împreună, în decembrie, la Gala Premiilor Academiei Europene de Film. Trebuie să afirm că i s-a făcut o mare nedreptate Luminiţei Gheorghiu, care nu a câştigat categoria Cea mai bună actriţă. Sau cel puţin aceasta este părerea mea. Acest dezechilibru s-a văzut/a fost comentat şi de la Berlin?
Luminiţa Gheorghiu este o mare actriţă, şi decizia legată de cine este mai bun şi mai mare actor este de ordin subiectiv. O spun în cunoştiinţă de cauză, după ce am făcut parte din comitetul de selecţie al unor festivaluri ca Berlin şi Cannes. De câte ori nu ni s-a întâmplat să refuzăm un film la Berlin în competiţie, care a primit apoi premiul la Cannes…
Anul care a trecut a fost, de fapt, unul de trecere spre normalitate a ICR-ului – judecata îmi aparţine, puteţi să o aprobaţi sau nu. S-a reflectat aceasta şi în activitatea ICR Berlin?
A doua parte a anului a redevenit normal, după numirea dl Zamfiroiu. Dar pe pământul ars durează până cresc din nou flori...
Promovăm “clasicii”, pentru că au audienţă…Ba nu, promovăm tinerii pentru că au nevoie de şanse. Care este strategia dvs în privinţa evenimentelor? Vorbesc de echilibru, dar nu ştiu dacă nu cumva trebuie să folosesc termenul “echilibristică”…
Pentru mine, ca mamă de doi copii, tinerii sunt lucurl cel mai de preţ al unei naţiuni, pentru că naivi, şi fragili şi plin de elan şi idei, şi care au nevoie de sprijin. ICR Berlin are o politică de încurajare a acestora, încercând de pildă, pe plan local să promoveze tinerele talente stabilite în Germania. Este vorba mai ales de domeniul muzical, deschizând larg porţile institutului în care aceştia se pot desfăşura într-o minunată sala de concert în care se află un superb pian Steinway.
Dar evident că fără valorile noastre “sigure” care s-au impus de a lungul timpului pe plan internaţional, nu se poate face management cultural la cel mai înalt nivel. Pentru mine este important să existe o transmitere de valori de la o generaţie la alta şi în sensul asta, nu fac echilibristică între vechi şi nou, ci incerc într-o manieră cât se poate de naturală să creez pârghiile între reprezentanţii acestora.
Cum arată, comparativ, bugetul şi agenda pentru 2014?
Aş fi ipocrită să spun că arata bine, este în diminuare faţă de trecut, şi poate că aici pot folosi cuvintul echilibristică. Avantajul institutului de la Berlin este că se află într-un loc geografic care nu este Londra sau Paris din punctul de vedere al preţurilor. Iar relaţia noastră cu partenerii germani este excepţională. Chiar şi în momentele de mare turbulenţă, acestia ne-au rămas fideli şi ne-au susţinut atât logistic cât şi financiar. Ajută enorm!
Aş vrea câteva amănunte despre cum a fost receptat ultimul film al lui Radu Gabrea, “Lindenfeld, o poveste de dragoste”. O poveste sensibilă, dar şi aproape de publicul german…Un prim mare eveniment în acest an, din punctul meu de vedere…
S-a simţit în public o mare emoţie, mai ales la scenele dintre Rebengiuc şi Victoria Cociaş. Cei mai în vârstă au stors chiar şi lacrimi. Sper să mai existe în România un spaţiu de proiectat astfel de filme, şi mai ales un public, nu neapărat în vârstă. Din păcate sunt cam sceptică…
