x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Cultură Film Noul Superman, Jon Kent, va fi bisexual

Noul Superman, Jon Kent, va fi bisexual

Publicat la 12 Oct 2021 09:40 Modificat la 12 Oct 2021 09:40
Noul Superman, Jon Kent, va fi bisexual

DC Comics a anunțat că Jon Kent, cel mai nou Superman, va fi bisexual. În următorul număr al benzii desenate, care va fi lansat în noiembrie, Jon va fi prezentat într-o relație de același sex cu prietenul său Jay Nakamura, relatează BBC.

Povestea face parte din seria "Superman: Son of Kal-El", care îl urmărește pe Jon în timp ce preia mantia lui Superman de la tatăl său, Clark Kent.

DC Comics a făcut anunțul cu ocazia National Coming Out Day, o zi de conștientizare a comunității LGBT, inițiată în SUA.

De la lansarea serialului, în iulie, Jon a luptat deja împotriva incendiilor provocate de schimbările climatice, a împiedicat un atac armat într-un liceu și a protestat împotriva deportării refugiaților.

Într-un număr anterior, Jon s-a împrietenit cu Jay - un reporter cu ochelari și părul roz.

DC Comics a declarat că cei doi vor avea o relație romantică în cel de-al cincilea număr.

Detaliile scenariului nu au fost încă dezvăluite, dar imaginile arătate de DC Comics îi prezintă pe Jon și Jay sărutându-se.

Scenaristul seriei, Tom Taylor, a declarat pentru BBC că, atunci când i s-a oferit prima dată slujba, s-a gândit la "ce ar trebui să fie Superman astăzi. M-am gândit că ar fi o adevărată oportunitate ratată dacă l-am înlocui pe Clarke Kent cu un alt salvator alb și heterosexual", a spus Taylor.

El a spus că, în ciuda "trolilor" de pe rețelele de socializare, reacția la acest subiect a fost în mare parte pozitivă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: superman