x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Premiile Gopo 2026: nominalizările ediției aniversare

Premiile Gopo 2026: nominalizările ediției aniversare

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Apr 2026   •   09:40
Premiile Gopo 2026: nominalizările ediției aniversare

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming. Nominalizații intră acum în cursa pentru trofee. Câștigătorii vor fi anunțați pe 4 mai, la Gala Aniversară, care celebrează ediția cu numărul 20 a Premiilor Gopo.

Cinci filme intră oficial în competiție pentru trofeul la cea mai râvnită categorie a Premiilor Gopo – Cel mai bun film de lungmetraj: Comatogen (r. Igor Cobileanski), Dinți de lapte (r. Mihai Mincan), Kontinental '25 (r. Radu Jude), Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure) și documentarul Tata (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc).

 

Dinți de lapte conduce topul celor mai nominalizate filme, apărând în 12 categorii de premii. Urmează Nu mă lăsa să mor (9 nominalizări) și Cravata Galbenă (8 nominalizări). Producțiile Comatogen și Kontinental '25 sunt ambele nominalizate în câte 7 categorii de premii.

 

La categoria Cea mai bună regie sunt nominalizați Igor Cobileanski pentru Comatogen, Mihai Mincan pentru Dinți de lapte, Radu Jude pentru filmul Kontinental '25, Andrei Epure pentru Nu mă lăsa să mor și Tudor Giurgiu pentru Pădurea de molizi.

 

În cursa pentru trofeul Cea mai bună actriță într-un rol principal intră: Daniela Nane pentru rolul Alina Zlot din Comatogen, Ilinca Hărnuț pentru rolul Lena din filmul Ink Wash, Eszter Tompa pentru rolul Orsolya din Kontinental '25, Cosmina Stratan pentru interpretarea Mariei Laurint din Nu mă lăsa să mor și Coca Bloos pentru rolul Minodora din Pădurea de molizi.

 

Cel mai bun actor într-un rol principal va fi decis între Daniel Popa pentru rolul Gabriel Vânătoru din filmul Clasat, Andrei Aradits pentru rolul Pavel din Comatogen, Ben Schnetzer pentru interpretarea tânărului Sergiu Celibidache din Cravata Galbenă și Mircea Andreescu pentru rolul Gheorghe Holovati din Pădurea de molizi.

 

Categoria Cel mai bun film documentar cuprinde următoarele titluri: CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva (r. Simona Constantin), Mica Sirie (r. Mădălina Roșca, Reem Karssli), Tata (r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc), TWST / Things We Said Today (r. Andrei Ujică) și Viitor Luminos (r. Andra MacMasters).

 

Cel mai bun film de debut va fi votat dintre producțiile: Clasat (r. Horia Cucută, George ve Gänæaard), Ink Wash (r. Sarra Tsorakidis), Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure), Tata (r. Lina Vdovîi) și Viitor luminos (r. Andra MacMasters).

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă AICI și pe https://premiilegopo.ro/.

 

În perioada următoare, peste 700 de profesioniști activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitați să voteze pentru desemnarea câștigătorilor trofeelor Gopo 2026. Mecanismul de vot este asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanță PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011. Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial AICI.

 

Juriile care au stabilit nominalizările

Premiile Gopo au două jurii de preselecție, unul pentru categoria lungmetrajelor și unul pentru categoriile documentar și scurtmetraj. În 2026, Juriul pentru lungmetraje a fost alcătuit, ca și până acum, din 11 profesioniști din domeniul cinematografic: criticii de film Irina Margareta Nistor, Alin Ludu Dumbravă, Andrei Șendrea, regizorii Bogdan Mureșanu și Andrei Tănase, actrița Elvira Deatcu, producătoarea de film Oana Iancu, directorul de imagine Alexandru Sterian, monteurul Eugen Kelemen, scenograful Cristian Niculescu și creatoarea de costume Dana Anghel.

Din juriul de documentare și scurtmetraje au făcut parte 5 profesioniști din industrie: Redactor-șef Films in Frame Laura Mușat, regizorii Isabela Tent și Paul Negoescu, monteurul Tudor D. Popescu și Cătălin Anchidin, promotor film.

NOMINALIZĂRI - PREMIILE GOPO 2026

 

Cel mai bun film de lungmetraj

  • COMATOGEN

producător: Cristian Gugu | Quantum Media Creative

  • DINȚI DE LAPTE

producători: Radu Stancu, Ioana Lascăr | deFilm

  • KONTINENTAL '25

producător: Alex Teodorescu | Saga Film

  • NU MĂ LĂSA SĂ MOR

producători: Ana Gheorghe, Alex Teodorescu | Saga Film

  • TATA

producător: Monica Lăzurean-Gorgan | Manifest Film

 

Cea mai bună regie

  • Igor Cobileanski - Comatogen
  • Mihai Mincan - Dinți de lapte
  • Radu Jude - Kontinental '25
  • Andrei Epure - Nu mă lăsa să mor
  • Tudor Giurgiu - Pădurea de molizi

 

Cel mai bun actor în rol principal

  • Daniel Popa pentru rolul Gabriel Vânătoru - Clasat
  • Andrei Aradits pentru rolul Pavel - Comatogen
  • Ben Schnetzer pentru rolul Sergiu Celibidache - Cravata Galbenă
  • Mircea Andreescu pentru rolul Gheorghe Holovati - Pădurea de molizi

 

Cea mai bună actriță în rol principal

  • Daniela Nane pentru rolul Alina Zlot - Comatogen
  • Ilinca Hărnuț pentru rolul Lena - Ink Wash
  • Eszter Tompa pentru rolul Orsolya - Kontinental '25
  • Cosmina Stratan pentru rolul Maria Laurint - Nu mă lăsa să mor
  • Coca Bloos pentru rolul Minodora - Pădurea de molizi

 

Cel mai bun actor în rol secundar

  • Theodor Șoptelea pentru rolul Radu Zlot - Comatogen
  • István Téglás pentru rolul Valentin Prisecaru - Dinți de lapte
  • Andrei Mateiu pentru rolul Mândru - Duel în trei
  • Adonis Tanța pentru rolul Fred - Kontinental '25
  • Gabriel Spahiu pentru rolul Sandu - Kontinental '25

 

Cea mai bună actriță în rol secundar

  • Dana Marineci pentru rolul Andreea Mitu - Clasat
  • Ada Lupu pentru rolul Mihaela - Comatogen
  • Marina Palii pentru rolul Cezaria Lucaciu - Dinți de lapte
  • Ana Radu pentru rolul Safta - Duel în trei
  • Katia Pascariu pentru rolul Liliana - Interior zero
  • Ozana Oancea pentru rolul Nadia Gămăneci - Nu mă lăsa să mor

 

Cel mai bun scenariu

  • Horia Cucută, George ve Gänæaard - Clasat
  • Igor Cobileanski, Alin Boeru - Comatogen
  • Mihai Mincan - Dinți de lapte
  • Radu Jude - Kontinental '25
  • Andrei Epure, Ana Gheorghe - Nu mă lăsa să mor

 

Cea mai bună imagine

  • George Dăscălescu - Catane
  • Peter Menzies Jr. ACS - Cravata Galbenă
  • George Chiper-Lillemark RSC - Dinți de lapte
  • Tudor Mircea RSC - Duel în trei
  • Radu Voinea - Ink Wash
  • Laurențiu Răducanu - Nu mă lăsa să mor

 

Cel mai bun montaj

  • Mircea Olteanu - Cravata Galbenă
  • Dragoș Apetri - Dinți de lapte
  • Cătălin Cristuțiu - Kontinental '25
  • Dana Bunescu - TWST / Things We Said Today
  • Andrei Gorgan - Viitor luminos

 

Cel mai bun sunet

  • Constantin Fleancu, Cristinel Șirli - Cravata Galbenă
  • Nicolas Becker, Cyril Holtz, Frédéric Dabo, Benjamin Laurent, Ange Hubert - Dinți de lapte
  • Alin Zăbrăuțeanu, Ionuț Geadău, George Geadău - Ink Wash
  • Nathalie Vidal - Nu mă lăsa să mor
  • Dana Bunescu, Guillaume Solignat, Pascal Mazière - TWST / Things We Said Today

 

Cea mai bună muzică originală

  • Emiliano Mazzenga - Catane
  • Kathryn Kluge, Kim Allen Kluge - Cravata Galbenă
  • Marius Leftărache, Nicolas Becker - Dinți de lapte
  • Matei Stratan - Duel în trei
  • Dale Cooper Quartet & The Dictaphones - Nu mă lăsa să mor
  • Ștefan Panea, Florin Gorgos - Pădurea de molizi

 

Cele mai bune decoruri

  • Cristina Barbu, Bogdan Ionescu - Catane
  • Vlad Vieru  - Cravata Galbenă
  • Anamaria Țecu - Dinți de lapte
  • Alexandra Alma Ungureanu - Ink Wash
  • Mălina Ionescu - Interior zero

 

Cele mai bune costume

  • Cristina Barbu - Catane
  • Alessandro Lai, Alina Cristina Dan, Oana Gorunescu, Carmen Moldovan - Cravata Galbenă
  • Dana Păpăruz - Dinți de lapte
  • Cireșica Cuciuc - Dracula
  • Ruxandra Bușneag - Duel în trei

 

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

  • Cătălin Ciutu, Martina Sandonà, Valter Casotto - Catane
  • Lynda Armstrong, Margo Ștefan, Bianca Boeroiu, Gabriela Crețan, Clara Tudose - Cravata Galbenă
  • Dana Bordea - Dracula
  • Manuela Tudor, Sandra Potamian- Duel în trei

 

Cel mai bun film de debut

  • Clasat (r. Horia Cucută, George ve Gänæaard)
  • Ink Wash (r. Sarra Tsorakidis)
  • Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure)
  • Tata (r. Lina Vdovîi)
  • Viitor luminos (r. Andra MacMasters)

 

Cel mai bun film documentar

  • CALIU: Nicidecum altceva, ce să fac altceva, r. Simona Constantin, producător: Cristina Badea | Adenium Film
  • Mica Sirie, r. Mădălina Roșca, Reem Karssli, producători: Paul Arne Wagner, Mădălina Roșca | Passport Productions, Make a Point
  • Tata, r. Lina Vdovîi, Radu Ciorniciuc, producător: Monica Lăzurean-Gorgan | Manifest Film
  • TWST / Things We Said Today, r. Andrei Ujică, producători: Anamaria Antoci, Andrei Ujică | Tangaj Production, Les Films du Camélia, Modern Electric Pictures
  • Viitor Luminos, r. Andra MacMasters, producător: Monica Lăzurean-Gorgan | Manifest Film

 

Cel mai bun film de scurtmetraj

  • Alișveriș, r. Vasile Todinca, producători: Diana Caravia, Ada Solomon | microFILM, Avanpost
  • Cum am învățat să nu mă omor, r. Norbert Boda | UNATC I. L. Caragiale, București
  • Dragostea e în aer, r. Claudiu Mitcu, producător: Claudiu Mitcu | Parada Film
  • Nebunul, r. Igor Cobileanski, producător: Daniel Mitulescu | Metropolis Film
  • Oedipus Redux, r. Cosmin Nicolae, producător: Cosmin Nicolae
  • Sunny, r. Andreea Parfenov, producător: Bianca Isofache | UNATC I. L. Caragiale, București

 

Cel mai bun film de scurtmetraj animație

  • Bunicu doarme, r. Matei Branea, producători: Helga Fodorean, Mihai Mitrică | Safe Frame
  • În Seara de Moș Nicolae, r. Emy-Mirel Ivașcă, producător: Emy-Mirel Ivașcă | UNATC I. L. Caragiale, București
  • Kobza, r. Laura Pop, producător: Mihai Mitrică | Safe Frame
  • Magicianul, r. Bogdan Mureșanu, producător: Bogdan Mureșanu | Kinotopia
  • Un Cuplu Triasic, r. Iulia Teodora Turicianu | UNATC I. L. Caragiale, București

 

Tânără speranță

  • Alexandra Băbău pentru montajul filmului Clasat
  • Patri Preda pentru imaginea scurtmetrajului Dezrădăcinare
  • Emma Ioana Mogoș pentru rolul Maria Lucaciu din filmul Dinți de lapte
  • Matei Filip pentru regia scurtmetrajelor Eleni.Kalimera și Nu-mi arăta pomul, arată-mi fructele
  • Cezara Petredeanu pentru rolul Ana din filmul Gașca de la Drept
  • Irina Alexiu pentru regia scurtmetrajului So Refreshing

 

Cel mai bun film european

  • Flow / O pisică fără frică, r. Gints Zilbalodis | Belgia, Letonia, Franța | distribuit de Bad Unicorn
  • It was just an accident / Un simplu accident

r. Jafar Panahi | Franța, Luxemburg, Iran | Transilvania Film

  • Marcello mio / Marcello al meu, r. Christophe Honoré | Franța, Italia | distribuit de Independența Film
  • Monsieur Aznavour / Dl. Aznavour, r. Mehdi Idir, Grand Corps Malade | Franța | distribuit de Independența Film
  • Nouvelle Vague, r. Richard Linklater | Franța, SUA | distribuit de Independența Film
  • Sirât, r. Oliver Laxe | Franța, Spania | distribuit de Transilvania Film

 

 

PRODUCȚII DUPĂ NUMĂRUL DE NOMINALIZĂRI

 

12 NOMINALIZĂRI:

Dinți de lapte

Cel mai bun film de lungmetraj

Cea mai bună regie

Cel mai bun actor în rol secundar

Cea mai bună actriță în rol secundar

Cel mai bun scenariu

Cea mai bună imagine

Cel mai bun montaj

Cel mai bun sunet

Cea mai bună muzică originală

Cele mai bune decoruri

Cele mai bune costume

Tânără speranță

 

9 NOMINALIZĂRI:

Nu mă lăsa să mor

Cel mai bun film de lungmetraj

Cea mai bună regie

Cea mai buna actriță în rol principal

Cea mai bună actriță în rol secundar

Cel mai bun scenariu

Cea mai bună imagine

Cel mai bun sunet

Cea mai bună muzică originală

Cel mai bun film de debut

 

8 NOMINALIZĂRI:

Cravata Galbenă

Cel mai bun actor în rol principal

Cea mai bună imagine

Cel mai bun montaj

Cel mai bun sunet

Cea mai bună muzică originală

Cele mai bune decoruri

Cele mai bune costume

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

 

7 NOMINALIZĂRI:

Comatogen

Cel mai bun film de lungmetraj

Cea mai bună regie

Cel mai bun actor în rol principal

Cel mai bun actor în rol secundar

Cea mai bună actriță în rol principal

Cea mai bună actriță în rol secundar

Cel mai bun scenariu

 

7 NOMINALIZĂRI:

Kontinental '25

Cel mai bun film de lungmetraj

Cea mai bună regie

Cel mai bun actor în rol secundar

Cel mai bun actor în rol secundar

Cea mai bună actriță în rol principal

Cel mai bun scenariu

Cel mai bun montaj

 

6 NOMINALIZĂRI:

Duel în trei

Cel mai bun actor în rol secundar

Cea mai bună actriță în rol secundar

Cea mai bună imagine

Cea mai bună muzică originală

Cele mai bune costume

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

 

5 NOMINALIZĂRI:

Catane

Cea mai bună imagine

Cea mai bună muzică originală

Cele mai bune decoruri

Cele mai bune costume

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

 

5 NOMINALIZĂRI:

Clasat

Cel mai bun actor în rol principal

Cel mai bun scenariu

Cea mai bună actriță în rol secundar

Cel mai bun film de debut

Tânără speranță

 

5 NOMINALIZĂRI:

Ink Wash

Cea mai bună actriță în rol principal

Cea mai bună imagine

Cel mai bun sunet

Cele mai bune decoruri

Cel mai bun film de debut

 

4 NOMINALIZĂRI:

Pădurea de molizi

Cea mai bună regie

Cel mai bun actor în rol principal

Cea mai bună actriță în rol principal

Cea mai bună muzică originală

 

3 NOMINALIZĂRI:

Tata

Cel mai bun film de lungmetraj

Cel mai bun film de debut

Cel mai bun documentar

 

3 NOMINALIZĂRI:

TWST / Things We Said Today

Cel mai bun montaj

Cel mai bun sunet

Cel mai bun documentar

 

3 NOMINALIZĂRI:

Viitor luminos

Cel mai bun montaj

Cel mai bun film de debut

Cel mai bun documentar

 

2 NOMINALIZĂRI:

Dracula

Cele mai bune costume

Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură

 

2 NOMINALIZĂRI:

Interior zero

Cea mai bună actriță în rol secundar

Cele mai bune decoruri

 

***

Gala Premiilor Gopo 2026 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara, Babel Communications și Teatrul Național București.

Sponsori principali: Apa Nova București - o companie Veolia, Banca Transilvania, Cellini, Promenada Mall, Nepi Rockcastle

Sponsori: Vodafone, Pepsi, Aqua Carpatica, Conceptual Lab by Theo Nissim

Parteneri: Jidvei, BlackCab, Domeniile Sâmburești, Impact Hub Bucharest, Delicatera, Ginissima, Consiglieri, Mobexpert

Servicii profesionale: PwC

Parteneri media principali: PRO TV, Voyo, Pro Cinema

Parteneri Media: Rock FM, RFI România, Agerpres, Films in Frame, IQads, SMARK, A List Magazine, Hotnews.ro

Partener de monitorizare: mediaTRUST România

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Premiile Gopo 2026
Parteneri