Gabriele D’Annunzio, poetul scăldat în sânge fascist

Viața în Italia regatului lui Victor Emanuel al III-lea nu era deloc roz la scurt timp după încetarea primei conflagrații mondiale. Foștii soldați, mulți schilodiți, trăiau de pe o zi pe alta, burghezia era ruinată de deprecierea monedei naționale, grevele bulversau economia și-așa șubrezită. Bolșevicii dădeau târcoale puterii. În plus, o mare frustrare mocnea alimentată de nerespectarea angajamentelor din 1915, când Aliații promiseseră Italiei (și) portul Fiume, de la Marea Adriatică, în schimbul sprijinului în încleștarea cu Germania. Președintele Wilson s-a opus predării acestui oraș Italiei, cedându-l abia înființatului regat al sârbilor, croaților și slovenilor. 

Naționalist feroce

Acesta era contextul social și politic în momentul în care Gabriele D’Annunzio a pășit apăsat pe scena publică. Fire rebelă, poet slobod la versuri, dramaturg recunoscut și romancier apreciat, D’Annunzio își trăia gloria literară și-și seducea admiratoarele cu dezinvoltură. „Acest decadent celebru s-a transformat brusc într-un naționalist feroce plin de o înflăcărare - mai ales în timpul cuceririi Libiei în 1912 - căreia i-a dat glas în poemele strânse sub titlul Canzoni della gesta d’oltremare (Cântece de vitejie de peste mări). Încă din 1914 - nota biograful Jean des Cars în volumul „Sceptrul și sângele. Regi și regine în tumultul celor două războaie mondiale” (Editura Trei, 2016) -, D’Annunzio a pledat pentru angajarea Italiei în război. Ba chiar a devenit un erou al acestei țări”. 

Zbor mortal deasupra Muntenegrului

Mai întâi infanterist, apoi marinar și aviator, poetul bătăios n-a ezitat să zboare deasupra Muntenegrului, pe care l-a bombardat fără milă. S-a ridicat și deasupra Vienei pentru a-și răspândi manifestele pro-Italia. La 12 martie 1916 norocul și-a întors pentru o clipă fața de la acest războinic bizar. Rănit grav în timpul unei incursiuni cu avionul, D’Annunzio a fost aproape orb câteva luni. Când și-a revenit, Gabriele rămăsese doar cu un ochi. Acest amănunt nu l-a împiedicat însă ca în toamna aceluiași an să atace, în fruntea grenadierilor lui din Sardinia (și în numele nedreptății ce i se făcuse Italiei), orașul și portul Fiume, de la Marea Adriatică. 

Fumuri la Fiume

Fapt uluitor, Gabriele D’Annunzio a instituit în Fiume regența unei mici republici libere. El însuși s-a proclamat protector al artelor. „Un tratat semnat la Rappalo, la 12 noiembrie 1920, între Italia și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor transformă Fiume în stat liber. Pentru a-l curăța de legionarii îmbrăcați în cămăși negre, armata regulată a asediat orașul, iar D’Annunzio a capitulat la 26 decembrie 1920. Poetul-soldat fost tratat însă cu cea mai mare considerație, căci înainte de a fi naționalist era o glorie națională”, aprecia Jean des Cars în studiul citat anterior. 

Un discipol poreclit „Il Duce”

Gabriele D’Annunzio a fost onorat de oficialitățile italiene cu un titlu nobiliar - prinț de Monte Nevoso -, dar și împroprietărit cu domeniul Vittoriale, un loc de basm  desfășurat pe colinele din Gardone Riviera, lângă Lago di Garda. În 1937, Benito Mussolini avea să-l numească pe D’Annunzio președinte al Academiei Regale Italiene, statut de care legendarul Gabriele n-a mai apucat să se bucure, el stingându-se din viață  în urma unei hemoragii cerebrale. Epopeea existenței sale tumultuoase îi asigurase nemurirea, dar îl și inspirase pe fiul unui fierar scăpătat și al unei învățătoare, un reacționar pe nume Benito Mussolini, să aspire la rolul de lider suprem într-un regat măcinat de incertitudini și mizerie. 

Fascist, fascist, dar împotriva nazismului

De remarcat că în ciuda influenței copleșitoare pe care D’Annunzio o exercitase asupra ideologiei fasciste - până la urmă fasciile italiene s-au conturat (și) din legiunile negre comandate de Gabriele în timpul Primului Război Mondial -, poetul s-a opus ferm nazismului și apropierii de Germania. A refuzat implicarea în formarea guvernului fascist care a preluat puterea în Italia începând cu anul 1923. Îl detesta pe Hitler, considerându-l - pe bună dreptate - un paranoic periculos. Nucleul trupelor de comando pe care se bazase curajosul D’Annunzio în primele două decenii ale secolului al XIX-lea a fost dilatat în asemenea măsură de Mussolini, încât acesta se transformase la sfârșitul anului 1920 într-un partid politic cu 300 000 de membri. Doi ani mai târziu număra 700.000 de susținători activi. 

Asalt asupra Romei

„La Congresul de la Napoli din 18 octombrie 1922, Mussolini, alintat deja «Il Duce», a cerut dizolvarea Parlamentului și cooptarea grupării sale la conducerea regatului. Dar, mai ales, a organizat o demonstrație de forță, un marș asupra Romei din 27 până-n 29 octombrie 1922 (n. m. - el rămânând precaut la Milano, pregătit să fugă în Elveția dacă manevra i-ar fi fost dejucată). Regele Victor Emanuel al III-lea ar fi putut să înăbușe în sânge mișcarea lui Mussolini. A preferat însă tratativele pentru alcătuirea unui nou guvern”, mai nota biograful Jean des Cars. La 39 de ani, învestit prim-ministru, ministru de interne și ministru al afacerilor externe, Benito Mussolini călca deja triumfător pe urmele celui pe care-l admirase toată viața: Gabriele D’Annunzio. Istoria, dictată și de faptele acestor doi italieni nevrotici, avea să le despartă însă destinele atât de misterios împletite până la un anumit punct.

Cămășile negre

Legionarii cu cămăși negre - articolele vestimentare vor fi preluate ulterior de fasciști - conduși de D’Annunzio făceau parte din gruparea „Fasci di Combattimento”, mulți dintre ei fiind foști membri ai brigăzilor de șoc Arditi, folosite în Primul Război Mondial în misiuni speciale.

Gabriele D’Annunzio a compus șaptesprezece volume de poezii (Ciclul Laude i-a adus notorietatea), opt romane, șase nuvele, zece drame și trei cărți de memorii

Acest decadent celebru s-a transformat brusc într-un naționalist feroce plin de înflăcărare, mai ales în timpul cuceririi Libiei în 1912”, Jean des Cars, istoric – despre Gabriele D’Annunzio

Poetul-soldat fost tratat cu cea mai mare considerație, căci înainte de a fi naționalist era o glorie națională”, Jean des Cars, istoric

În ciuda influenței copleșitoare pe care o exercitase asupra ideologiei fasciste, Gabriele D’Annunzio s-a opus ferm nazismului și apropierii de Germania