Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiu al unor negustori armeni, Teodor și Maria Ibrăileanu (Marcovici), Garabet a copilărit în casa bunicii Vartenia, la Roman, și pe moșia Poiana lui Iurașcu, arendată de părintele său în 1876. Viitorul pedagog rămâne fără mamă de la 5 ani, pierdută în urma unei nașteri dificile (fetița, Maria, a fost salvată). Băiatul plăpând și serios ca un sfinx urmează școala primară și gimnaziul la Roman și la Bacău, apoi liceul la Bârlad (unde a întemeiat societatea „Orientul). Între 1889 și 1890, Garabet Ibrăileanu a editat la Roman, împreună cu amicii Panait Mușoiu și Eugen Vaian, „Școala nouă”, revistă de orientare socialistă. „A fost etapa publicațiilor ideologice, când publica sub pseudonimul Cezar Vraja - a explicat Paul Cernat, critic și istoric literar. Serialul Darwinismul social încearcă o acomodare între evoluționismul lui Darwin și determinismul marxist. După 1900, Ibrăileanu ia calea socialiștilor «generoși» transferați în Partidul Național Liberal, trece pe la «Curentul nou» al lui H. Sanielevici și devine, în 1906, «sufletul», apoi mentorul revistei ieșene și grupării Viața Românească. Le conduce până în 1930 (anul mutării revistei la București), când lasă locul lui Mihai Ralea”.
Nu punea mâna pe clanță!
În continuare, pe calea deschisă de profesorul Paul Cernat: „Teoretician al specificului național, adept al poporanismului (variantă a narodnicismului rus prin ideea datoriei intelectualilor față de popor), Garabet Ibrăileanu a propus o sinteză între un socialism liberalizat și ideologia națională centrată pe democrația rurală”. Imediat, un amănunt picant: „Adversarul simbolismului a avut o sensibilitate nevrotică de estet (sunt legendare izolarea «de huhurez» și fobia sa față de microbi)”. Într-adevăr, Garabet Ibrăileanu era recunoscut în epocă pentru bizareriile sale. Că-și întâlnea cel mai bun prieten ori cel mai înverșunat adversar, vreo rudă apropiată sau un discipol exuberant, sciitorul nu întindea niciodată mâna pentru salut de teama exagerată a unei eventuale contaminări. Și când mergea în vizită, Ibrăileanu avea mici pretenții pe care gazdele, înțelegătoare, i le satisfăceau: lăsau ușa crăpată pentru ca profesorul să nu fie nevoit să atingă clanța cu degetele. Dacă o uitau totuși închisă, pedagogul se străduia s-o deschidă cu cotul, stârnind de multe ori hazul copiilor. Clanțele propriilor uși erau îmbrăcate într-un material textil îmbibat permanent cu acid fenic, pentru dezinfectare. Fumător înrăit, Garabet nu punea gura pe havanele aromate până ce nu le pârlea bine capetele sub dogoarea chibritului și le înmuia un pic în alcool! Întotdeauna avea prin buzunare o sticluță plină-ochi cu „tărie”, lichid pe care-l folosea pentru a-și curăța rapid palmele atunci când vreun admirator îndrăzneț îi scutura mâna în public. Teribila frică de microbi a lui Ibrăileanu este pe undeva de înțeles, dacă ținem cont de faptul că a trăit într-o perioadă în care gripa spaniolă făcea ravagii în Europa, iar tuberculoza și tifosul retezau viețile românilor la fel cum țăranii culcau la pământ, cu secerile, grâul.
Avocat al Moldovei
Dar să revenim la tușele lui Paul Cernat: „Adversar neîmpăcat al lui Eugen Lovinescu, după ce i-a luat catedra universitară prin intrigi politice locale și cu o teză doctorală naivă sociologic despre opera lui Vlahuță, Garabet Ibrăileanu va pierde «bătălia» cu el din cauza regionalismului moldovenist, centrat pe fidelii propriei grupări. Teoria culturală din «Spiritul critic în cultura românească» (1909) rămâne însă la concurență cu «Istoria civilizației române moderne» a «sincronistului» Lovinescu, un reper major”. Mai mult: „Avocat al Moldovei pașoptist-junimiste, Ibrăileanu e un apărător al modernizării cu filtru critic, în datele specificului autohton. Treptat, critica sa psiho-socio-ideologică, acută în eseul Literatura și societatea, devine tot mai «modernistă». Idei ca «selecția naturală a valorilor» sau «critica complectă» sunt azi bunuri comune”. În continuare: „Ibrăileanu a fost primul nostru comentator notabil al lui Proust, iar tipologia romanului din «Creație și analiză» (1926) e compatibilă cu teoriile romanului european modern, de la Thibaudet la Booth. A fost și unul dintre primii comentatori ai postumelor lui Eminescu. Studiile despre numele proprii la Caragiale, despre Creangă - țăranul și târgovețul (dar și despre caracterul de nuvelă al basmelor sale), despre caracterul liric al prozei lui Sadoveanu, despre medelenismul lui Teodoreanu și autoironia lui Topârceanu, rămân de referință”.
Idila cu studenta Olga, sursă de inspirație pentru „Adela”
Cursurile de literatură română și publicistica sa merită reexaminate - mai apreciază Paul Cernat. Admirator avizat al literaturii ruse, fin eseist în marginea literaturii universale, îndrăgostit (la propriu!) de eroinele lui Turgheniev și Duiliu Zamfirescu, Ibrăileanu i-a sprijinit la debut pe Hortensia Papadat-Bengescu și Mateiu Caragiale și i-a susținut, înainte de primul război, pe Tudor Arghezi, Gala Galaction, Ion Agârbiceanu, apoi pe Panait Istrati și Henriette-Yvonne Stahl”. Și câteva cuvinte despre opera de căpătâi a Ibrăileanului: „Scris în anii 1920, dar publicat în 1933 și inspirat de o idilă cu studenta sa Olga Tocilescu, romanul psihologic Adela e o narațiune nabokoviană în decor fin de siècle despre o seducție platonică lucidă și tragică. Înrudite, «Amintirile din copilărie și adolescență» și aforismele din volumul Privind viața, aparțin unui idealist ușor mizantrop, dublat de un înțelept «oriental» camuflat”. Ultimele comentarii marca Cernat: „Profesorul Universității ieșene, om de o mare delicatețe sufletească și idol al intelighenției moldave, a murit la București, de cancer. Un recviem dedicat cercului destrămat al «Vieții românești» și al mentorului său defunct este volumul Masa umbrelor al lui Ionel Teodoreanu (1946)”.
De ce scria doar noaptea
Garabet Ibrăileanu n-a fost sâcâit doar de fobia de microbi ori de frica de foc, de incendii. El s-a îmbolnăvit (și) de insomnie. Maladia care i-a înghițit nopțile a fost descrisă de profesorul ieșean într-o epistolă adresată în 1921 lui Paul Zarifopol: „Sufăr de douăzeci şi cinci de ani de neurastenie gravă, o veşnică insomnie, o veşnică oboseală, dese nevralgii şi anxietăţi teribile”.
„Dacul occidental” Eminescu
În prefaţa la ediţia „Mihai Eminescu, Poezii” (Ed. Naţională, Bucureşti), criticul literar Garabet Ibrăileanu își exprima în verbe alese admirația pentru nefericitul poet național român: „Eminescu este unul dintre exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea nestrămutată că dacă mai trăia, sănătos, încă douăzeci de ani, el ar fi fost considerat, fără putinţă de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din întreaga literatură a lumii. (…) Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc şi cel dintâi român în care s-a făcut fuziunea cea mai serioasă - fuziunea normală - a sufletului daco-roman cu cultura occidentală”.
Citește pe Antena3.ro
Fibră de editor
În martie 1906, Garabet Ibrăileanu a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa. Doisprezece ani mai târziu, criticul literar edita, la Iaşi, ziarul „Momentul”, suprimat de cenzură după doar un an, iar în 1919 apărea, la iniţiativa şi sub conducerea sa, revista săptămânală „Însemnări literare”.
151 de ani s-au împlinit pe 21 mai 2022 de la nașterea lui Garabet Ibrăileanu, unul dintre cei mai importanți critici ai modernității românești
„Teoretician al specificului național, adept al poporanismului, G. Ibrăileanu a propus o sinteză între un socialism liberalizat și ideologia națională centrată pe democrația rurală”, Paul Cernat, critic literar
„Împreună cu E. Lovinescu, marele său rival, G. Ibrăileanu este cel mai de seamă critic şi istoric literar din prima generaţie postmaioresciană”, George Călinescu, critic literar
1933 a fost anul în care Garabet Ibrăileanu a fost recompensat cu Premiul național de proză pentru romanul Adela, inspirat autorului de o idilă cu o studentă
28 octombrie 1948 e ziua în care Garabet Ibrăileanu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române
