Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„În liceu - remarca, nu fără o undă de malițiozitate, criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un crochiu spumos închinat Minulescului -, rămâne corigent la limba română, episod relatat în truculentul roman omonim (unul dintre primele noastre romane «ale liceului»). Studinte-n drept la Paris, intră în boema artistică franceză. Întors în țară, publică versuri simboliste la… «Sămănătorul» (prin amicul său Dimitrie Anghel), la «Vieața nouă» și altele”. În continuare: „Apreciat pentru «bărbăția» versului de antisimbolistul I. L. Caragiale, după apariția «Orașului cu trei sute de biserici», susținut de criticul Mihail Dragomirescu, Minulescu brevetează romanța simbolistă românească în volumul de debut (bestseller!): «Romanțe pentru mai târziu» (1908). Unii vor vedea în Ion Minulescu și un Apollinaire autohton, alții - un Jules Laforgue”.
„Mieluson”, emblemă a cafenelei literare bucureștene
Profesorul Paul Cernat, în vervă critică: „Personaj obez, teatral și jovial, cu monoclu și fulare gigantice, Minulescu a fost un Caragiale al simbolismului burghez, autor al unor volume de versuri cu piese (și titluri) transformate în hituri: «De vorbă cu mine însumi», «Strofe pentru toată lumea», «Nu sunt ce par a fi» etc. Simulant și cabotin (a simulat cu succes verslibrismul), considerat de mulți un bourgeois boheme popular și un șansonetist valah, este de fapt un poet original și important, cu o personalitate stilistică puternică”. Mai departe, pe același șablon: „Melodioasă, retorică, frivolă și spirituală, poezia sa «cu măști» seduce și azi. Emblemă a cafenelei literare bucureștene, Minulescu a fost primul nostru preavangardist prin revistele militante Revista celor l’alți (1908) și Insula (1912) pe care le-a condus. Comentator avizat al artelor plastice noi și al teatrului modern, prieten cu Iosif Iser (ilustratorul său favorit), Brâncuși și Derain, secretar general de redacție al cotidianului liberal Viitorul, Minulescu a fost și un suporter al futuristului Marinetti; primul Tzara și B. Fundoianu îi datorează mult (ultimul i-a rămas prieten lui «Mieluson» până la sfârșit)”.
Speriat de bombele americane
Printre ultimele acuarele: „Funcționar guvernamental, gazetar împătimit și comentator politic moderat, detestat de trăiriști, Ion Minulescu a colaborat la zeci de publicații ale anilor 1910-1930. Prozator ingenios și plin de vervă, sfidător erotic și fantezist-autobiografic în «Casa cu geamurile portocalii», «Roșu, galben și albastru», «Corigent la limba română», «3 și cu Rezeda 4», fantastic modern în povestirile din «Cetiți-le noaptea!», Minulescu este un estet fantast și sofisticat în «Măşti de bronz și lampioane de porțelan» și în romanul «Bărbierul regelui Midas», din care nu lipsește o notă de umor absurd. Șarjat pe formule pirandelliene sau postsimboliste, teatrul său inventiv și spumos nu e de ignorat («Manechinul sentimental», «Allegro ma non troppo», «Omul care trebuia să moar»)”. În loc de final: „Ion Minulescu a fost căsătorit cu scriitoarea Claudia Millian (ea însăși o figură a epocii) și tată al pictoriței Mioara Minulescu. Vecin în Cotroceni cu Liviu Rebreanu, a condus, ca și autorul «Răscoalei», Teatrul Național din București. Moare după un atac de cord în timpul bombardamentelor anglo-americane, pe 11 aprilie 1944”.
Purtat în rochițe și cu părul lung
În 1885, pe când viitorul poet era doar un țânc de 4 ani (orfan de tată), mamă-sa, Alexandrina, s-a recăsătorit cu ofiţerul de cavalerie Ioan Constantinescu. Noua familie se va muta la Bistriţa (judeţul Vâlcea), unde Ioan Constantinescu preda hipologia la o școală de cavalerie. Viitorul scriitor a copilărit într-un mediu cald, beneficiind de toată dragostea și atenția celor din jur. „Bucu avea părul lung și buclat, care-i cădea până pe umeri. Îl purtam îmbrăcat în rochiţă. La început era slăbuț, dar aerul Bistriţei a făcut din el o fetiţă dolofană. Bistriţa era o adevărată grădină, cu pajişti întinse, cu crânguri dese şi cu aerul tare ca vinul de podgorie. Soţul meu era un tovarăş corect şi iubitor. Şi ceea ce mă bucura era că Ionel se bucura de o adevărată dragoste părintească. Îl iubeau toţi ofiţerii şi el treceau din braţe în braţe, ca pe o jucărie poznaşă. Era de o zburdălnicie fără pereche. Voios, cânta de dimineaţa până seara toate cântecele ostăşeşti şi fluiera toate marşurile militare. Dar când se necăjea, plângea şi ţipa cât îl ţinea gura. Noroc că îi trecea repede”, rememora mama Alexandrina.
Paris, mon amour
Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o singură odraslă, pe răsfățata Mioara, viitoare pictoriță. „După ce a urmat școala primară și gimnazială în țară, Mioara Minulescu a continuat să studieze la un pension din Paris. Pentru a fi alături de fiica ei, Claudia s-a mutat în Cartierul Latin, într-un mic hotel familial, HoteL d’Isigny, pe Rue Jacob, colț cu Rue Bonaparte, la șapte sute de metri de Muzeul Luvru. În această perioadă cuplul Minulescu s-a împrietenit cu personalități marcante ale epocii, precum prințesa Martha Bibescu, actrița Cecile Sorel, scriitoarea și actrița nonconformistă Colette etc.”, menționa Adrian David, muzeograf la „Casa Memorială Ion Minulescu și Claudia Millian”, din cartierul Cotroceni.
Seri cu Brâncuși și Paul Valéry
Claudia și Mioara erau vizitate periodic de Ion Minulescu, cel care petrecuse în tinerețe patru ani la Paris, între 1901 și 1905 (oficial pentru a studia dreptul la Sorbona). În volumul „Amintiri despre Minulescu”, publicat în 1985, Mioara evoca nostalgic: „Plimbările noastre, diminețile petrecute împreună în grădinile Parisului, încântătoarele ore în Cité și Ile St. Louis, când ne afundam în bogata istorie a Luteției, tarabele buchiniștilor și brocantorilor de pe Quai aux Fleurs, pe care părinții mei le cercetau cu imensă pasiune, pentru a descoperi câte o carte sau câte un mic obiect de artă care astăzi se află în Colecția Ion Minulescu…”. În același registru: „Obiceiul era, în timpul cât a stat mama la Paris, ca unii prieteni români să petreacă sâmbătă seara în Rue Jacob. Bineînțeles, după venirea tatei, obiceiul a continuat și cercul s-a mărit. Veneau aici Benjamin Fundoianu, sora lui Lina, Armand Pascal, soțul ei, poetul Alexandru Philippide, pictorul Alexandru Brătășeanu (Licuț în intimitate), care ilustrase volumul mamei «Cântări pentru pasărea albastră», Agatha Paleologu, animatoarea plină de vervă a acestor seri, poetul Ilarie Voronca și pictorul Victor Brauner. Tot în această revedere a Parisului, tata avea bucuria întâlnirii lui cu Constantin Brâncuși, cu scriitorii francezi Joseph Delteil, Paul Valéry și alții”.
Bucu cel bucălat
Ion Minulescu era alintat în copilărie cu diminutivul Bucu. Acesta venea de la doica lui pe care o chema Bucura dar pe care el, copil mic fiind, nu putea să o strige decât Bucu. Așa s-a ajuns ca toată lumea să îl strige și pe el Bucu.
Tezaurul Minulescu
Apartamentul în care se află în prezent „Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” a fost achiziționat de familia Minulescu în anul 1934. 57 de ani mai târziu, Mioara Laurenția Minulescu (fiica poetului), artist plastic, a lăsat apartamentul și patrimoniul aflat în el, prin testament, Muzeului Național al Literaturii Române. Colecția aflată în apartamentul poetului Ion Minulescu cuprinde documente literare, scrisori, manuscrise, fotografii și o colecție impresionantă de tablouri și sculpturi. Printre semnatarii operelor de artă aflate aici se numără Alexandru Ciucurencu, Margareta Sterian, Henri Catargi, Iosif Iser, Victor Brauner, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Cecilia Cuțescu Storck, M. H. Maxy, Al. Satmari, Oscar Han, iar unele lucrări sunt realizate chiar de Claudia Millian (1887-1961), soția poetului.
142 de ani s-au împlinit pe 6 ianuarie 2023 de la nașterea lui Ion Minculescu, viitorul poet Ion Minulescu
Personaj obez, teatral și jovial, cu monoclu și fulare gigantice, Minulescu a fost un Caragiale al simbolismului burghez”, Paul Cernat, critic literar
Simulant și cabotin (a simulat cu succes verslibrismul), considerat de mulți un bourgeois boheme popular și un șansonetist valah, Minulescu este de fapt un poet original și important”, Paul Cernat, critic literar
În 1888, familia Minulescu s-a mutat de la Bistrița (Vâlcea) la Pitești, unde viitorul poet a devenit coleg de școală cu viitorul pictor Iosif Iser. Cei doi au rămas prieteni pe viață
Melodioasă, retorică, frivolă și spirituală, poezia lui «cu măști» seduce și azi”, Paul Cernat, critic literar
