Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jacques Derrida își începe studiile secundare la liceul din Ben Aknoun, lângă localitatea natală, le continuă la Liceul „Gauthier” din Alger și, din 1949, la Liceul „Louis-le-Grand” din Paris. Între 1952 și 1956 urmează École Normale Supérieure din Paris, luându-și între timp licența în litere și cea în filosofie la Sorbona (1953). După examenul de agregație în filosofie (1956), este profesor într-un liceu din Le Mans (1959-1960). „Urmează cariera universitară, unde a întâmpinat dificultăți din cauza poziției sale nonconformiste față de învățământul filosofic: în anii 1960-1964 predă filosofia la Sorbona ca asistent, apoi istoria filosofiei la École Normale Supérieure (1965-1984, ca maître-assistant), devenind în cele din urmă director de studii la École des Hautes Études en Sciences Sociales. În 1967 își susține doctoratul în filosofie cu teza (complementară) De la grammatologie (Despre gramatologie), iar în 1980 - doctoratul de stat în litere cu teza L’Inscription de la Philosophie. Recherches sur l’interprétation de l’écriture (Înscrierea filosofiei. Cercetări asupra interpretării scriiturii)”, menționa biograful Victor-Dinu Vlădulescu în lucrarea monumentală „Dicționarul scriitorilor francezi”, (Polirom, 2012).
În descendența lui Heidegger
Urmarea: „Este cofondator (1975) al GREPH (Groupe de Recherches sur l’Enseignement de la Philosophie), participă la organizarea Stărilor generale ale filosofiei (1979), precum și la înființarea Colegiului internațional de filosofie, al cărui director a fost în 1983. De la începutul anilor ’70 a călătorit des între instituții academice din Europa și din Statele Unite în special, unde s-a bucurat de o mare audiență și a predat la universitățile Johns Hopkins, Yale și Cornell. Din 1986 a fost, de asemenea, profesor de filosofie și de literatură franceză și comparată la Universitatea California (Irvine). Preocupat inițial de fenomenologia lui Husserl, Derrida se situează în descendența unor filosofi ca Nietzsche și mai ales Heidegger, care au întreprins o critică perspicace și radicală a rădăcinilor metafizicii, urmărind identificarea presupozițiilor originare ale acesteia și pregătind astfel terenul pentru un nou început în filosofie”.
Centru ordonator
Chintesența gândirii lui Derrida? Cercetătorul Victor-Dinu Vlădulescu: „Proiectul lui Derrida, concretizat într-o operă vastă, complexă și adesea derutantă prin originalitate, pare a exprima o poziție și mai radicală decât aceea a gânditorului din Freiburg; dacă acesta preconiza o Destruktion sau Abbau a metafizicii ontoteologice care, ocultând diferența ontologică, privilegiază fiindul (das Seiende, l’étant) și uită ființa (das Sein, l’être), filosoful francez se declară pentru o deconstrucție (déconstruction - concept devenit celebru și destinat unei cariere mondiale) care vizează nu doar modul metafizic de a gândi, ci și logocentrismul discursului metafizicii. Pe lângă faptul că pleacă de la ideea limbajului (grecescul logos însemna cuvânt, limbaj) ca mediu transparent, logocentrismul este definit totodată prin existența unui centru ordonator (același logos semnifica și principiu, rațiune) care transcende structura discursului și se sustrage oricărei analize; el este garantul sensului, al prezenței, al ființei și instituie imperativele adevărului, esenței, totalității, caracteristice culturii occidentale. Guvernând structura, este dincolo de ea; orice încercare de a-l analiza și de a-l suprima conduce inevitabil la constituirea altui centru”.
Totalitate și esență
Mai departe: „Adversar, ca și Heidegger, al metafizicii prezenței (al gândirii ființei plecându-se de la prezența fiindului), Derrida va pune în discuție legitimitatea conceptelor de totalitate și esență ce au caracterizat gândirea filosofică europeană de-a lungul istoriei sale. Ierarhia și fixitatea pe care acestea le presupun în sânul existenței au ca rezultat postularea forțată a unei ordini ontice ce se reflectă într-un discurs grevat de logocentrism; totalitatea afirmă existența Unului unificator care nu tolerează nimic în afara lui însuși, recuperând orice alteritate, iar esența (stabilind ce este un lucru de la medievalul quidditas, caracterul a ceea ce este un ce, un quid), bazată pe principiul identității, trimite la ideea unui adevăr constrângător, unic, apanaj al atitudinii științifico raționaliste”.
Mișcare centrifugă
Înspre limpezire: „Diferitele tipuri de discursuri (de la cel științific la cel literar) reproduc implicit această arhitectonică universală, inducând ideea unei lumi omogene, a unui sistem închis care absoarbe pluralismul, legitimând un adevăr unic. Travaliul deconstrucției nu se opune pur și simplu la ceea ce pare a demola, încercând să evite riscul de a cădea în logica a ceea ce tocmai contestă (preocuparea de a nu se supune logicii conceptului de Aufhebung - depășire și recuperare dialectică a negativității face explicabilă confruntarea constantă cu gândirea hegeliană din cărțile lui Derrida, cu atât mai mult cu cât, pentru filosoful francez, Heidegger însuși pare uneori a gândi ființa în termenii metafizicii pe care voia s-o depășească, lucru pe care la rândul lui i-l reproșase lui Nietzsche). Efortul derridian este o mișcare centrifugă ce aspiră să nu se mai raporteze la nici un centru, propunându-și să pulverizeze ordinea stabilită prin răsturnarea și deplasarea atât a ordinii conceptuale, cât și a celei neconceptuale cu care cea dintâi este articulată”.
Jocul diferențelor
Pe firul întins la maximum: „Este vizată astfel o deplasare generală a sistemului, cu scopul de a-l disloca și a anula ordinea instituită. Pentru Derrida nu există o origine transcendentă, un referent ultim (cum erau pentru metafizică Logosul sau Fiindul suprem - Dumnezeu) care subîntinde întreaga existență; totul nu este decât un joc sistematic de diferențe, pe care îl desemnează printr-un concept nu mai puțin celebru: différance (diferență). Având ca punct de plecare diferența ontologică pusă în lumină de Heidegger, acest cuvânt este format de la francezul différer, căruia îi corespund două verbe omonime, cu sensul de a amâna și, respectiv, de a fi diferit. Pe de o parte, el manifestă diferența ontologică, semnificând amânarea prezenței (a fixației în simpla prezență a fiindului) și diferențierea ființei în alteritatea existentelor (étants). Pe de alta, el semnifică multiplicitatea ireductibilă și generatoare, acel joc al diferențelor, al spațierii (espacement) ce face posibilă constituirea neîncetată a identității printr-o raportare continuă și constant reînnoită, niciodată terminată, la seria infinită a celorlalte existente, raportare ce se sprijină pe intervale fără de care termenii plini nu ar funcționa”.
Regulile semnificanților
Mai mult: „Diferența este anterioară oricărei prezențe constituite și nu poate face obiectul unei experiențe; ea nu este sesizată decât în și prin efectele sale. Pe lângă logocentrism, Derrida reproșează metafizicii fonocentrismul”. Adică? „Adică primatul vorbirii, ca raport imediat cu ființa și sensul ei, în defavoarea scriiturii, considerată drept secundară, drept o reprezentare derivată (concepție care-și are sursa în semiotica aristoteliciană). Cum un asemenea raport plenar între limbaj și ființă este o iluzie, filosoful va acorda o importanță deosebită scriiturii, textualității în general, considerată ca fiind prin excelență locul manifestării diferenței ca joc infinit al semnificanților. Ideea unui semnificat transcendental fiind definitiv exclusă, hermeneutica nu mai are un punct de sprijin absolut, nu mai urmărește identificarea unui sens, a unui adevăr; ea se abandonează unei diseminări care urmează regulile jocului semnificanților, instabil și indecidabil”.
Adulat și contestat
Mai rezistați? Gata, finalul: „Această viziune l-a apropiat pe Derrida de cercetările grupului Tel Quel, cu care a colaborat, precum și de opera unor scriitori ca Stéphane Mallarmé, Antonin Artaud, Maurice Blanchot, Georges Bataille, Franz Kafka, James Joyce, Jean Genet sau Francis Ponge, contribuind la deschiderea de noi perspective în disciplinele teoretice legate de literatură: poetică, retorică, semiotică. Autor al unei opere care numără zeci de lucrări (expresie a unei gândiri consecvente cu sine ce nu se poate fixa într-o formulă definitivă), Derrida rămâne un gânditor cu o audiență largă (în special în Statele Unite), în egală măsură adulat și contestat, dar care constituie o referință inevitabilă pentru orice reflecție filosofică actuală”.
Traduceri în limba română
Diseminarea (trad. și postfață Cornel Mihai Ionescu), București, 1997; Khôra (trad. Marius Ghica), Craiova, 1998; Scriitura și diferența (trad. Bogdan Ghiu și Dumitru Țepeneag, prefață Radu Toma), București, 1998; Spectrele lui Marx: starea datoriei, travaliul doliului și noua Internațională (trad. Bogdan Ghiu și Mihaela Cosma, prefață Cornel Mihai Ionescu), Iași, 1999; Despre ospitalitate. De vorbă cu Anne Dufourmantelle (trad. Mihai Ungurean), Iași, 1999; Ulise gramofon. Două cuvinte pentru Joyce (trad., note și postfață Bogdan Ghiu), București, 2000; (Ex)poziții. Convorbiri cu Henri Ronse, Julia Kristeva, Jean-Louis Houdebine, Guy Scarpetta (trad. Emilian Cioc, prefață Aurel Codoban), Cluj-Napoca, 2001; Întrebări despre ziua de mâine. Psihanaliză și deconstrucție (convorbiri cu Élisabeth Roudinesco) (trad. Bogdan Ghiu), București, 2003; Credință și Cunoaștere. Veacul și iertarea (interviu cu Michel Wieviorka) (trad. Emilian Cioc), Pitești, 2004; Istoria minciunii. Prolegomene (trad. și prefață Bogdan Ghiu), București, 2007; Despre gramatologie (trad. și postfață Bogdan Ghiu), Cluj-Napoca, 2009.
95 de ani se vor împlini în 15 iulie 2025 de la nașterea filosofului Jacques Derrida.
„Dificultatea de a defini deconstrucția cuvântului vine din faptul că toate articulațiile sintactice care par să se potrivească acestei definiții sunt, de asemenea, deconstructibile”, Jacques Derrida, filosof
„Politica este jocul murdar de discriminare între prieteni și dușmani”, Jacques Derrida, filosof
„Derrida va pune în discuție legitimitatea conceptelor de totalitate și esență ce au caracterizat gândirea filosofică europeană de-a lungul istoriei sale”, Victor-Dinu Vlădulescu, cercetător
„Derrida rămâne un gânditor cu o audiență largă (în special în Statele Unite), în egală măsură adulat și contestat, dar care constituie o referință inevitabilă pentru orice reflecție filosofică actuală”, Victor-Dinu Vlădulescu, cercetător
Citește pe Antena3.ro
