Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Julien Green are, fără îndoială, o biografie complexă, pe care vom încerca s-o deslușim cu sprijinul cercetătoarei Anca Sîrbu: „Ascendenții săi pe linie paternă și maternă, originari din Țara Galilor, din Scoția și Irlanda, s-au stabilit în sudul Americii - în statele Virginia și Georgia - la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Imagini din Războiul de Secesiune apar în întreaga sa creație. Ele revin «într-un halou magic al trecutului care nu vrea să moară» (Terre lointaine [Ținut îndepărtat]) și constituie «izvorul inepuizabil de melancolie din care se hrănește copilăria» sa (Journal, 3 iulie 1951). Pierzându-și averea, tatăl viitorului scriitor acceptă, în 1893, un post în Franța, ca reprezentant al unei firme de import-export”.
Marele refuz al religiei
Și așa începe tumultuoasa existență a lui Julien: „Tânărul Green urmează cursurile Liceului «Janson-de-Sailly» din Paris, iar la șaptesprezece ani se angajează ca voluntar al Crucii Roșii și este trimis pe frontul din Italia. Această experiență va fi consemnată în volumul II al autobiografiei sale: Mille chemins ouverts (O mie de drumuri deschise). În 1919, pleacă pentru prima oară în America, unde va fi student al Universității Virginia, până în 1922. Va reveni în Statele Unite de mai multe ori, pentru a ține conferințe și cursuri în diverse universități. Între 1942 și 1945, este mobilizat în armata americană. Crizele sale religioase au condus la două convertiri la catolicism, la șaisprezece ani și la treizeci și nouă de ani (perioada 1926-1939 fiind numită de scriitor perioada «marelui refuz» al religiei). Primul volum publicat de Green, în 1924, semnat Théophile Delaporte, este un virulent Pamphlet contre les catholiques de France (Pamflet împotriva catolicilor din Franța)”.
Operă în două limbi
„Acest text - adăuga Anca Sîrbu într-o minibiografie redată integral în Dicționarul scriitorilor francezi (Polirom, 2012) - denunță sterilitatea spirituală a epocii și constituie un nucleu de la care pornesc toate cărțile lui Green. Prin viziunea profetică și prin violența tonului, el a fost comparat cu volumele polemice ale scriitorilor Léon Bloy, Charles Péguy și Georges Bernanos. Julien Green a scris - în limba franceză - o operă foarte bogată: romane, nuvele, drame, poeme în proză, eseuri, biografii, scenarii cinematografice. La acestea se adaugă un număr redus de scrieri redactate direct în engleză: nuvela fantastică The Apprentice psychiatrist (Ucenicul psihiatru), publicată în 1920 în revista Universității Virginia, câteva fragmente de jurnal intim, precum și două scurte texte autobiografice, apărute în America: Memories of Happy Days (Amintiri din zile fericite) (1942) și Memories of Evil Days (Amintiri din zile nefaste) (1976). Trebuie menționate și două volume de eseuri bilingve: Le Langage et son double (Limbajul și dublul său), L’Homme et son ombre (Omul și umbra sa)”.
Fuga din Academia Franceză
Nu s-a dat în lături nici de la traduceri: „A tradus în limba engleză - în colaborare cu sora lui, Anne Green - patru opere de Charles Péguy (1943) și, în limba franceză, volumul de povestiri Merveilles et démons, de Lordul Dunsany (1991). A publicat, mai ales în tinerețe, studii biografice și articole despre Byron, Joyce, N. Hawthorne, W. Blake, Charlotte Brontë, iar în 1983, o viață a sfântului Francisc din Assisi. A fost recompensat cu numeroase distincții: Premiul Prince Pierre de Monaco, 1951; Marele Premiu Național al literelor, 1966; Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Franceze, 1970; Premiul Marcel Proust, 1975. Între 1968 și 1998, a primit și alte premii literare în Statele Unite, Italia și Germania. În 1972, a fost ales membru al Academiei Franceze, pe care o va părăsi în noiembrie 1997. Este primul autor din Franța ale cărui Opere complete au apărut încă din timpul vieții în prestigioasa colecție «Bibliothèque de la Pléiade» a editurii Gallimard (opt volume, 1972-1998, și un Album Green, 1998) o piesă din anii ’50 - Sud -, cât și texte dramatice mai noi - Demain n’existe pas (Mâine nu există) și L’Automate (Automatul) - au fost reprezentate în Germania, Olanda, Anglia, Italia, afirmându-se și datorită unor puneri în scenă novatoare”.
Poetică a genului autobiografic
Pe fir: „Julien Green este autorul secolului XX cu cea mai întinsă operă autobiografică. Principalele scrieri intimiste sunt: tetralogia autobiografică (publicată în 1963-1974) și Jurnalul (șaptesprezece volume, care acoperă perioada 1926-1997). Acesta din urmă a fost completat, în 1993, cu notații cotidiene din anii 1919-1924, reunite în volumul On est si sérieux quand on a 19 ans (Ești atât de serios când ai 19 ani). Ultimul volum al Jurnalului (1996-1997) a apărut în 2001. Paralel cu publicarea scrierilor sale subiective fundamentale, Green a oferit și alte texte «personale», de dimensiuni mai reduse, în dorința de a epuiza toate resursele confesiunii. În afara unor scurte narațiuni autobiografice, pot fi semnalate: un jurnal ilustrat (1926-1976), o autobiografie spirituală, volume de corespondență și impresii de călătorie, însoțite de numeroase fotografii, realizate de autor între 1914 și 1984. Alte forme complementare - interviuri și filme de televiziune - întregesc acest amplu proiect intimist. Opera sa subiectivă propune o adevărată poetică a genului autobiografic, practica egotistă având, la Julien Green, și o dimensiune autoreflexivă”.
Interes pentru psihologia profunzimilor
Cum a fost receptat ca scriitor? „La început, critica tradițională a fost rezervată față de scrierile lui Julien Green, autorul fiind privit fie ca naturalist, fie ca freudian. André Gide este primul care și-a dat seama de aspectul vizionar al cărților sale. Georges Poulet, Marc Eigeldinger, Jacques Petit, R.-M. Albérès, P.-H. Simon au pus în valoare alte elemente: caracterul metafizic al acestei creații literare, perceperea poetică a universului, aspectul oniric sau fantastic. I s-au consacrat numeroase teze de doctorat în Germania, Olanda și Statele Unite, în Elveția, Anglia, Belgia și România, iar în ultimii ani, și în universitățile franceze. În majoritatea lor abordări tematice sau psihanalitice, ele au evidențiat temele și motivele recurente ale operei lui Julien Green, ca și interesul său pentru psihologia profunzimilor. Julien Green face parte din rasa scriitorilor obsedați de ei înșiși, la care ceea ce primează, față de orice alte preocupări, este descifrarea imaginilor lăuntrice, o reflectare în «oglinda interioară» (expresie ce reproduce titlul volumului al șaselea al Jurnalului). În același timp, notațiile cotidiene, dar și unele texte narative dezvăluie culisele și mecanismele activității creatoare”.
„A doua vedere”
„În Varouna, Le Visionnaire (Vizionarul), Ralph et la quatrième dimension (Ralph și cea de-a patra dimensiune) - completa Anca Sârbu -, acest lucru se realizează prin intermediul personajelor-scriitori, prin procedeul «romanului în roman» sau prin tehnica punerii în abis. Concepția greeniană asupra operei de artă aparține acelei îndoieli fecunde specifice literaturii moderne. Evenimente trăite și creație artistică se întrepătrund. Green a descoperit el însuși «un punct de plecare autobiografic», un eveniment personal incontestabil - mai mult sau mai puțin aparent de la un text la altul -, care a acționat uneori împotriva voinței sale, ca motiv al operei literare. Potrivit teoriei romancierului vizionar - partea cea mai originală a esteticii greeniene -, artistul posedă o «a doua vedere»; el are posibilitatea de a pătrunde în regiunile secrete, pentru a descoperi ceea ce se ascunde în spatele aparențelor și a transpune, în paginile cărților sale, mișcările ce se derulează pe ecranul său interior. Fiecare operă este plasată sub semnul unei senzații vizuale sau auditive, al unei reminiscențe a memoriei ancestrale, al unor obiecte sau locuri privilegiate care l-au obsedat și care reprezintă «imaginea incitatoare» a textului. Cunoscut mai mult ca romancier, Green s-a bucurat de succes și ca dramaturg”.
Iubirea interzisă
În ultimele două volume ale autobiografiei sale, Terre lointaine și Jeunesse (Tinerețe) - mai evidenția Anca Sîrbu -, Julien Green descrie mai ales chinurile provocate de inversiunea sexuală. Această înclinație, care-l singularizează printre semeni, generează în scrierile ficționale marea temă a iubirii interzise. Din paginile confesive se desprinde figura tulburătoare a studentului american Mark, ce apare, sub diverse nume, în întreaga sa operă. Creația literară are la Green o puternică funcție cathartică, o valoare de exercițiu spiritual. Ea îl ajută să găsească în străfundurile imaginarului «problemele sale amplificate până la proporții terifiante» (Journal, 2 februarie 1949). Eroii greenieni mărturisesc - într-un alt registru de expresie decât cel al jurnalului și autobiografiei - «frica de a trăi» a scriitorului, «angoasa pe care o purtăm în noi din tinerețe» (Journal, 2 februarie 1954). De aici, atmosfera tragică, impresia de infern terestru, dominat de fatalitate și de ura față de ceilalți, pe care o degajă opera sa de imaginație”.
Un solitar al literelor
În sfârșit, grație reculului pe care îl permite ficțiunea, romancierul se poate apropia mai mult de idealul urmărit de toți autorii de jurnale intime, cel al autenticității. „Asemenea scriitorilor existențialiști, Julien Green întreprinde o explorare a ființei până la nivelul existenței, el vrea să găsească în personaje și în acțiunile lor o semnificație metafizică. Eroul nu cunoaște frământările lumii exterioare, iar rarele evenimente care sunt evocate (Revoluția franceză, Războiul de Secesiune, Al Doilea Război Mondial) nu apar decât prin intermediul «conștiinței lui nefericite». În textele de ficțiune greeniene, se observă o anumită nuanță atemporală, absența aproape totală de repere cronologice sau de preocupări sociale, de dezbateri politice sau religioase. Recunoscând un anumit dezacord cu societatea contemporană, Green relevă cazul său excepțional de «solitar al literelor», a cărui operă se situează în marginea actualității. Totuși, romancierul este sigur că a reușit să transmită - grație cărților pe care le-a scris - neliniștea individului plasat într-un univers de neînțeles, care intuiește eșecul libertății sale”.
Închisoare temporală și spațială
Romanele L’Autre (Celălalt) și Le Mauvais Lieu (Locul blestemat) reprezintă cărți-sinteză, în care se reunesc, într-o orchestrare desăvârșită, marile linii ale întregii creații greeniene. Ele redevin scena eternului conflict dintre inocență și viciu, dar și a sechestrării ființei într-un univers absurd. „Volumele din trilogia Les Pays lointains (Tărâmuri de departe), Les Étoiles du Sud (Stelele Sudului) și Dixie alcătuiesc o amplă saga sudistă. Ultimele povestiri - Ralph et la quatrième dimension, Ralph disparaît (Ralph dispare) - reiau procedeele fantastice ale operelor din anii ’30-’40. Dacă acceptăm în majoritatea textelor lui Julien Green această dominantă inițială a angoasei, relevarea condiției dramatice a personajelor apare ca o textură strânsă de motive și teme, întâlnite în perspectiva existențialistă asupra lumii. Fatalitatea și forța răului, claustrarea și plictisul, alienarea individului sunt forme particulare ale acestei angoase care se proiectează în conștiința eroului, forme care se înlănțuie ca tot atâtea date ale personalității umane. Ele devin componentele unui univers greoi și sumbru, etape parcurse în descoperirea unei lumi-închisoare, deopotrivă temporală și spațială”.
Invizibil în vizibil
Ultimele tușe: „Creația lui Green conține și tema creștină a speranței care se strecoară în acest univers angoasant. «Călătoria spre absolut» (Journal, 17 februarie 1975) este, după opinia scriitorului, cea mai adâncă semnificație a cărților sale. El și-a salvat universul romanesc de la o negație totală printr-o fascinantă poezie, prin imixtiunea invizibilului în vizibil, prin acea «nostalgie a unei lumi miraculoase din care rațiunea dispare» (prefață la Minuit). În timp ce eroii săi nu au putut găsi decât rareori soluții, Julien Green și-a învins neliniștea prin diverse experiențe estetice și, mai ales, prin activitatea literară, făcând din viziunea tragică asupra existenței materia operei sale”.
Traduceri în limba română
Leviathan (trad. și prefață Modest Morariu), București, 1968; Miezul nopții (trad. Lucia Demetrius), București, 1970; Manuel [Le Visionnaire] (trad. Lucia Demetrius, prefață L. Ulici), București, 1972; Jurnal (antologie, trad. și prefață Modest Morariu), București, 1982; Tărâmuri de departe (trad. și note Angela Cismaș), București, 1990; Noaptea fantomelor (1990); Varuna (trad. Geta Săvescu Slătineanu și Stroe Const. Slătineanu), București, 1992; Omul și umbra sa (trad. Alina Beiu-Deșliu), București, 1994; Fratele Francisc. Francesco d’Assisi (trad. Maria Ivănescu), București, 1995; Plăcerea de a te povesti ție însuți: pagini de jurnal (antologie, trad. și prefață Modest Morariu), București, 2007; Necunoscutul și alte povestiri (trad. Luminița Brăileanu), București, 2008.
125 de ani s-au împlinit în 6 septembrie 2025 de la nașterea scriitorului Julien Green.
„Julien Green este primul autor din Franța ale cărui Opere complete au apărut încă din timpul vieții în prestigioasa colecție «Bibliothèque de la Pléiade» a editurii Gallimard”, Anca Sîrbu, cercetătoare
„Julien Green este autorul secolului XX cu cea mai întinsă operă autobiografică”, Anca Sîrbu, biografă
Romanele L’Autre (Celălalt) și Le Mauvais Lieu (Locul blestemat) reprezintă cărți-sinteză, în care se reunesc, într-o orchestrare desăvârșită, marile linii ale întregii creații greeniene.
„Julien Green și-a învins neliniștea prin diverse experiențe estetice și, mai ales, prin activitatea literară, făcând din viziunea tragică asupra existenței materia operei sale”, Anca Sîrbu, cercetătoare
„La început, critica tradițională a fost rezervată față de scrierile lui Julien Green, autorul fiind privit fie ca naturalist, fie ca freudian. André Gide este primul care și-a dat seama de aspectul vizionar al cărților sale”, Anca Sîrbu, cercetătoare
Citește pe Antena3.ro
