Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Născut în 23 aprilie 1918 la Paris și mort tot într-o zi de aprilie, 14, a anului 2009, Maurice Druon a fost romancier, eseist, nuvelist, istoric și militant pentru eliberarea Franței de sub ocupația nazistă. Cititorii români îl cunosc grație ciclului istoric Les Rois maudits/ Regii blestemați.
„Născut într-o familie de artiști (printre unchii săi se numărau poetul simbolist Charles Cros, sculptorul Henri Cros, compozitorul flamand Adolphe Samuel) și având ca străbunic, în persoana lui Antoine Cros, medic scriitor, pe ultimul rege al vremelnicului regat al Auricaniei (întemeiat în 1801 în sudul teritoriului chilian), tânărul Maurice Kessel își începe studiile la Liceul „Michelet” din Vanves. După sinuciderea tatălui său și recăsătorirea mamei, este adoptat de René Druon, cu al cărui nume își va semna creațiile literare. După ce urmează cursurile Facultății de Litere din Paris și ale Școlii de Științe politice, în 1940 participă la bătălia de pe Loara și, după înfrângerea trupelor franceze, în 1942 pleacă la Londra, în clandestinitate. Aici, alături de unchiul său, Joseph Kessel, se alătură Forțelor Franței Libere și participă la emisiunile BBC; în 1943, cei doi compun Le Chant des Partisans (Cântecul Partizanilor), imnul mișcării de Rezistență.”, amintea cercetătoarea Corina Sandu în rotundul unui portret închinat lui Druon în „Dicționarul scriitorilor francezi” (Polirom, 2012).
Recompensat cu Premiul Goncourt (1948)
Dar să facem loc crochiului: „În calitate de corespondent de război, în 1944-1945, Maurice are ocazia să cunoască de aproape situații dramatice ce-i vor inspira, odată revenit în Franța eliberată, eseuri și romane pe tema războiului. În 1944 publică Lettres à un Européen (Scrisori către un European), apel politic la înțelegere și iubire între oameni, iar în 1946, încurajat de Joseph Kessel, pășește pe tărâmul literaturii cu romanul de război La Dernière Brigade (Ultima brigadă). Se impune ca scriitor de succes abia în 1948, când apare primul volum al trilogiei La Fin des hommes (Sfârșitul oamenilor): Les Grandes Familles (Marile familii); prima parte a cronicii marii burghezii din perioada interbelică îi aduce lui Druon Premiul Goncourt în 1948, iar volumele următoare, La Chute des Corps (Căderea corpurilor) și Rendez-vous aux Enfers (Întâlnire în Infern), îl situează printre scriitorii cei mai îndrăgiți de marele public.”
O epopee a monarhilor francezi
În completare: „După apariția în 1954 a romanului La Volupté d’être (Voluptatea de a fi), pledoarie în favoarea marilor curtezane, urmează, începând cu 1955, un alt ciclu de romane cu succes răsunător, Les Rois maudits (Regii blestemați), în care, pe parcursul celor șapte volume, este urmărită epopeea regilor francezi din secolul al XIV-lea. Urmând același filon istoric, scriitorul va mai publica o biografie a lui Alexandru cel Mare, Alexandre le Grand, scriere ce deschide calea narațiunii mitice din Les Mémoires de Zeus (Memoriile lui Zeus) (1963-1967). După ce, la începutul carierei, se inițiase în genul teatral prin piesa Mégarée (1942), urmată de comedia Un voyageur (Un călător) (1953) și melodrama Le Coup de grâce (Lovitura de grație) (1953), scrisă în colaborare cu Joseph Kessel, romancierul va aborda și genul nuvelistic, concretizat în volumul Le Bonheur des uns... (Fericirea unora...) (1967) și chiar literatura pentru copii, cu Tistou les pouces verts (Tistou – degete-verzi).”
Condei de politician
În paralel cu activitatea literară, Druon își exprimă opiniile politice într-o serie de scrieri – Le Pouvoir (Puterea) (1965), La Parole et le Pouvoir (Cuvântul și Puterea) (1974), La Culture et l’État (Cultura și statul) (1985), Réformer la démocratie (Reformarea democrației) (1982) – ce-i jalonează cariera de politician. „După ce în 1968 contestase, în eseul L’Avenir en désarroi (Viitorul în confuzie), revolta studențească, devine ministru al Culturii între 1973 și 1974, deputat al orașului Paris în 1978-1981, reprezentant al Adunării Comunităților Europene în 1979-1980.”, mai nota biografa Corina Sandu. Din 1966, Maurice Druon devine membru al Academiei Franceze, al cărei secretar permanent a fost numit în 1986, iar pentru ansamblul operei sale i-a fost decernat în același an Premiul Literar Prince Pierre de Monaco. „Reproșul adus de critici operei lui Druon pare a nu ține seama de simpatia marelui public și vizează lipsa de preocupare a scriitorului pentru elementele noi în structura și tematica romanelor sale. Conștient de caracterul tradițional al scrierilor lui, Druon recunoștea că acordă poziția centrală naratorului.”, sesiza cercetătoarea Corina Sandu.
Convențiile sociale bat morala
Câteva tușe critice: „Prin trilogia La Fin des hommes și ciclul Les Rois maudits, scriitorul impunea o viziune personală, duală, asupra prezentului – perioada interbelică – și a trecutului Franței – secolul al XIV-lea. Minuțios documentat, romanul Les Grandes Familles înscria trilogia pe care o iniția în contextul romanului-fluviu, gen ilustrat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX de scriitori ca Romain Rolland, John Galsworthy, Roger Martin du Gard sau Georges Duhamel. Având o narațiune lineară, contrapunctată cu succinte analepse recuperatoare ale trecutului personajelor principale și inserții cu tentă moralizatoare ale naratorului, Les Grandes Familles plasează odiseea parvenitului Simon Lachaume în cadrul mai larg al dezagregării unei societăți cu aristocrație de spiță veche și bancheri prosperi, societate în care convențiile sociale se impun în fața moralei.”
4 „Negri” la documentare
Tot în priza deschisă de Corina Sandu: „Atunci când abordează un subiect istoric, cum este cel din Les Rois maudits, Druon își modifică atitudinea și enunță principiul A nu admite compromisul față de certitudinile istoriei, a lua însă cu îndrăzneală poziție, în cadrul ipotezei. Scriitorul se declară adeptul fraților Goncourt, care defineau istoria drept un roman ce ar fi putut exista, și reconstituie, într-o manieră personală, cronica regilor Franței din secolul al XIV-lea. Talentul său autentic va consta în a înlănțui în narațiune faptele istorice culese de cei patru negri – cum îi numește Pierre de Boisdeffre pe colaboratorii autorului – care au cercetat documentele istorice. Succesul ciclului s-a datorat mai ales locului acordat în ficțiune aventurii picante, evenimentelor spectaculoase, dialogurilor incitante.”
Citește pe Antena3.ro
Lupa pe excepțional
Nu în ultimul rând: „Viziunea macabră din cele două cicluri romanești este temperată de atmosfera optimistă degajată de volumul Le Bonheur des uns... (al cărui titlu sugerează însă tocmai ambiguitatea noțiunii de fericire). Reunind, în cea mai mare parte, narațiuni situate în prezent, prozatorul se orientează către aventuri excepționale și exemplare ale unor personaje care, prin educație și mediu de viață, au o existență ieșită din comun. Deși narate în manieră tradițională, povestirile se abat de la arta narativă consacrată prin finalul aproape întotdeauna neașteptat, deschis unei pluralități de interpretări.”
Traduceri în limba română
Marile familii (trad. Ovidiu Constantinescu), București, 1961; Regii blestemați (trad. Sergiu Dan, prefață Constantin Ciopraga), vol. I-IV, București, 1964-1968; Regii blestemați. Regele de fier. Regina sugrumată (trad. Sergiu Dan), București, 1965; Fericirea unora... (trad. Ileana Vasilescu-Someșan, prefață Micaela Slăvescu), București, 1979; Contesa (trad. Nicolae Constantinescu), București, 2004.
107 ani se vor fi împlinit pe 23 aprilie 2025 de la nașterea lui Maurice Druon; tot în aprilie, pe 14, s-au adunat 16 ani de la moartea scriitorului francez.
1943 este anul în care Maurice Druon a scris împreună cu unchiul său, celebrul scriitor Joseph Kessel, cuvintele pentru „Chant des Partisans”/ „Cântecul partizanilor”, devenit imn al Rezistenţei.
„Meseria mea este în primul rând să spun povești.”, Maurice Druon
„Talentul autentic al lui Druon va consta în a înlănțui în narațiune faptele istorice culese de cei patru negri care au cercetat documentele istorice.”, Corina Sandu, biografă
1996 este anul în care Maurice Druon a fost învestit membru al Academiei Române.
