Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
curatoare: Ilaria Bernardi
26 iunie – 22 septembrie 2024
Expoziția ILEANA SONNABEND ȘI ARTE POVERA, organizată de Muzeul Național de Artă al României (MNAR), în colaborare cu Ambasada Italiei în România, Institutul Italian de Cultură din București și Antonio Homem de la Sonnabend Collection Foundation, este un omagiu adus vieții și operei galeristei de origine română Ileana Sonnabend.
Ileana Sonnabend s-a născut la 25 octombrie 1914, la București, într-una dintre cele mai bogate familii din înalta burghezie evreiască a orașului, familia Schapira, și s-a stins din viață la 21 octombrie 2007.
Având de mică o înclinație către artă și cultură, ea îl cunoaște la București pe cel care va deveni unul dintre cei mai importanți promotori ai artei pop americane, Leo Castelli, cu care s-a căsătorit în 1933. În preajma izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial, cei doi pleacă la New York unde înființează o galerie de artă care va deveni una dintre cele mai importante în difuzarea artei americane de la mijlocul secolului XX. Ileana revine în Europa împreună cu cel de-al doilea soț, Michael Sonnabend, întâi la Roma, iar apoi la Paris. Aceste experiențe marchează itinerariul ce o va transforma pe Ileana Sonnabend într-o reprezentantă de seamă a artei secolului XX, care a promovat un dialog între arta americană și cea europeană prin intermediul activității galeriei de artă pe care o deschide la Paris, în 1962, împreună cu cel de-al doilea soț, Michael Sonnabend, și ulterior la New York.
În anii ‘60, pe lângă susținerea acordată unor artiști americani precum Jim Dine, Jasper Johns, Roy Lichtenstein, Claes Oldenburg, Robert Rauschenberg, Andy Warhol, Ileana Sonnabend a avut legături profunde și constante cu Italia, acordând o atenție deosebită curentului Arte Povera, teoretizat în 1967 de criticul Germano Celant, care rămâne și azi mișcarea artistică italiană cea mai cunoscută în lume.
Pentru a sublinia vizionarismul și deschiderea sa către arta italiană, expoziția de la MNAR se concentrează pe relația dintre galeristă și artiștii încadrați în curentul Arte Povera pe care ea i-a susținut: Michelangelo Pistoletto, Gilberto Zorio, Mario Merz, Giovanni Anselmo, Pier Paolo Calzolari, Giulio Paolini, Jannis Kounellis. Ca o premisă a concentrării pe curentul Arte Povera, expoziția cuprinde și un omagiu adus lui Mario Schifano, acesta fiind primul artist italian ale cărui opere au fost expuse de Ileana Sonnabend și care anticipează astfel legătura profundă dintre galeria Sonnabend și arta italiană dezvoltată începând cu a doua jumătate a anilor ‘60.
Citește pe Antena3.ro
Expoziția nu este doar prima pe care România i-o dedică galeristei Ileana Sonnabend ci și prima dedicată acesteia în lume care nu se bazează pe opere incluse în prezent în colecția sa, Sonnabend Collection. Pentru a se deosebi de proiectele expoziționale precedente și pentru a sublinia legătura încă puternică dintre povestea de viață a Ilenei Sonnabend și Italia prin intermediul curentului Arte Povera, expoziția de la MNAR prezintă opere care încă aparțin artiștilor și moștenitorilor acestora, precum și unor muzee, fundații, colecționari privați, proprietari de galerii italieni, expuse de Ileana Sonnabend cu ocazia unor expoziții organizate în galeria sa, sau pe care aceasta le-a organizat în alte spații.
Operele expuse, realizate cu preponderență în prima parte a anilor ’60 și în prima parte a anilor ’70, au devenit deja emblematice pentru istoria artei. Printre acestea, menționăm tablourile în oglindă Doi bărbați în cămașă (1963) și Fata care se plimbă (1966) de Pistoletto, Torsiune (1968) de Anselmo până la Apoteoza lui Homer (1970-71) de Paolini.
Expunerea operelor este precedată de o secțiune de aprofundare cronologică, textuală și fotografică despre Ileana Sonnabend și de o altă secțiune de aprofundare, textuală și fotografică, despre relația ei cu artiștii din curentul Arte Povera.
Expoziția se încheie cu un documentar video despre galeristă și despre arta italiană, realizat cu această ocazie de 3D Produzioni și care va fi difuzat ulterior de televiziunea italiană.
Această expoziție are o relevanță deosebită atât pentru Italia, fiindcă permite o mai bună cunoaștere a artei italiene în străinătate, dar mai ales pentru România, pentru că este pentru prima dată când activitatea legendară a Ilenei Sonnabend este prezentată în țara sa de origine.
Curatoarea expoziției este Ilaria Bernardi, istoric de artă contemporană, specializată în arta italiană din perioada postbelică, cu o atenție deosebită asupra artiștilor din curentul Arte Povera, cărora le-a dedicat o expoziție importantă la Wits Art Museum din Johannesburg, în octombrie 2023. A colaborat, printre alți cu Germano Celant, cel care a teoretizat curentul Arte Povera, și cu Carolyn Christov Bakargiev. A curatoriat expoziții pentru instituții publice organizate în spații expoziționale importante din Italia și din străinătate, printre care: la Roma, Galeria Națională de Artă Modernă și Contemporană, Palazzo delle Esposizioni, MAXXI; în Lombardia, Trienala de la Milano; Villa e Collezione Panza, Varese; în SUA: Magazzino Italian Art, Cold Spring (NY), ArtOmi (Gent, NY); Africa de Sud, Keyes Art Mile și Wits Art Museum, Johannesburg; 6 Spin Street, Cape Town.
„Privirea Ilenei Sonnabend a fost în măsură să perceapă esența creativă a căutărilor artistice europene și americane din a doua jumătate a secolului XX, descoperind artiști și opere care au avut o influență deosebită în istoria artei internaționale. Printre aceștia se numără, cu siguranță, artiștii italieni pe care i-a susținut; în mod deosebit, cei din curentul Arte Povera cărora le-a înțeles imediat calitatea artistică și puterea operelor ce a permis difuzarea lor cu succes în spațiul european și american. Expoziția de la București se dorește a fi un omagiu adus acelei priviri atât de eficiente, dar și importanței curentului Arte Povera în contextul artistic internațional”. (Ilaria Bernardi, curatoarea expoziției).
„Propunem publicului din România această expoziție dedicată Ilenei Sonnabend, prima organizată într-un spațiu muzeal după cea de la MOMA New York, care este extrem de relevantă, prin materialul documentar și operele de artă excepționale incluse, pentru rolul pe care l-a jucat în consacrarea artei de avangardă din a doua parte a secolului XX. Această expoziție se înscrie în parcursul urmat anul acesta de MNAR privind cuprinderea în programul expozițional a unor proiecte realizate în colaborare cu parteneri din străinătate”. (Călin Stegerean, director general al MNAR)
Expoziția este realizată cu ajutorul indispensabil acordat în elaborarea proiectului și în cercetările necesare realizării acestuia de către dl. Antonio Homem, moștenitorul Ilenei și al lui Michael Sonnabend. Adresăm, de asemenea, mulțumiri pentru sprijinul acordat tuturor artiștilor, arhivelor acestora și celor care au pus la dispoziție opere.
BIOGRAFIA ILENEI SONNABEND
Viața Ilenei Schapira în lumea artistică începe în 1935, când se mută la Paris împreună cu soțul triestin Leo Castelli (Trieste, 4 septembrie 1907 – New York, 21 august 1999), care deschide o galerie în capitala Franței cu susținerea financiară a tatălui soției, un industriaș român. În momentul declarării războiului, cei doi soți se mută la New York, unde, în 1957, Leo Castelli deschide o galerie, iar soția sa începe să se intereseze și să colecționeze opere ale artiștilor susținuți de soțul ei, în special exponenți ai neo-avangardei americane.
După divorțul de Castelli și căsătoria cu Michael Sonnabend, al cărui nume îl preia, se mută la Roma în prima parte a anilor ’60 împreună cu noul soț, pasionat de Dante și de Michelangelo, mentor înflăcărat al unor tineri artiști americani. Împreună încep să le arate dealerilor de artă și criticilor italieni documentarea despre artiștii curentului Pop Art american intrați în colecția lor, dar se confruntă cu multe dificultăți.
În 1962 decid să deschidă la Paris prima galerie, cu denumirea de Ileana Sonnabend, având intenția de a pune în dialog arta americană și pe cea europeană și de a demonstra afinitățile acestora.
Însă relațiile cele mai fructuoase se dovedesc a fi cu Italia, dat fiind că, în paralel, chiar Italia devine leagănul a două răspunsuri importante atât la Pop Art cât și la Minimal Art din Statele Unite, datorită nașterii curentului Pop Art italian, mai întâi, iar apoi a curentului Arte Povera.
Din acest motiv, în 1963, Galeria Sonnabend îi dedică o expoziție personală lui Mario Schifano și îl include în expoziția colectivă Dessins pe Michelangelo Pistoletto, căruia îi va dedica apoi o expoziție personală în 1967, an în care deschide și o expoziție personală a unui alt artist italian, Piero Gilardi. În a doua jumătate a anilor ’60, începe o strânsă colaborare cu proprietarul de galerie italian Gian Enzo Sperone și cu criticul Germano Celant, care găsește chiar în galeria de la Torino a lui Sperone un aliat în promovarea artiștilor din mișcarea Arte Povera, teoretizată de Celant însuși în 1967. Din legătura strânsă între Ileana Sonnabend, Sperone și Celant iau naștere, în 1969, expozițiile personale ale lui Gilberto Zorio, Mario Merz, Giovanni Anselmo.
Deși sediul de la Paris rămâne activ până în 1980, Ileana Sonnabend și soțul ei deschid, în 1970, un al doilea sediu la New York. În 1970, se desfășoară acolo expozițiile personale ale lui Giorgio Griffa, Mario Merz, Pier Paolo Calzolari; în 1971, cele ale lui Pier Paolo Calzolari și Mario Merz; în 1972, cele ale lui Piero Manzoni, Giulio Paolini și Jannis Kounellis.
În 1972, Ileana Sonnabend lansează Sonnabend Press, încredințându-i conducerea chiar lui Germano Celant. Așa apar și numeroasele monografii dedicate artiștilor din curentul Arte Povera, publicate de Sonnabend Press.
Pe lângă alte expoziții personale ale artiștilor italieni deja menționați, intră în Galeria Sonnabend Vincenzo Agnetti, în 1975, și Luigi Ontani, în 1976. Dar, dintre toți, Kounellis este cel cu care Ileana Sonnabend va avea cea mai strânsă colaborare, concretizată în alte șapte expoziții personale realizate până în anul 1987.
La sfârșitul anilor ’90, Galeria Sonnabend se mută la Chelsea și va rămâne activă timp de câțiva ani chiar și după moartea fondatoarei sale, în 2007.
