Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În lumea muzicii există artiști care trăiesc în lumină și artiști care construiesc, tăcuți, fundația. Mugurel a făcut parte din a doua categorie. Bass-ul lui nu era doar acompaniament. Era structură, arhitectură, echilibru. De aceea mulți muzicieni spuneau că Mugurel nu cânta pur și simplu la bass - îl gândea. Publicul îl asociază, în primul rând, cu Holograf, formația în care liniile lui de bass au devenit parte din identitatea sonoră a unui rock românesc matur și elegant. Era acel sunet solid, cald și precis, care ținea piesele în picioare fără să se impună ostentativ. Un fel de coloană vertebrală muzicală, discretă, dar esențială.
Libertatea jazz-ului
Dar universul lui Mugurel Vrabete nu s-a limitat niciodată la rock. Spiritul lui muzical era mult mai larg, iar asta s-a văzut mai ales în proiectele de jazz și jazz-rock. Numele lui este legat pentru totdeauna și de Basorelief, o formație care a marcat puternic scena românească a fuziunii jazz-rock. Prestația de la Festivalul Club A din 1981 a fost emblematică, Basorelief primind Trofeul Club A, iar Mugurel a primit Premiul de Interpretare.
Acolo, bass-ul lui Mugurel nu era doar fundament, ci și instrument de dialog, de improvizație, de explorare sonoră. În Basorelief, alături de muzicieni excepționali, Mugurel a construit unele dintre cele mai interesante momente ale jazz-ului românesc modern. Era acel tip de muzician care putea trece natural de la disciplina rockului la libertatea jazz-ului, fără să piardă niciodată rigoarea și eleganța stilului.
La fel de importante au fost și proiectele sale alături de pianiștii Cornel Cristei și Puiu Pascu, și de bateristul Relu Bițulescu, nume grele ale jazz-ului românesc. Împreună au creat momente muzicale de o rafinată inteligență artistică, în care dialogul dintre instrumente devenea aproape o conversație între prieteni.
Coloana vertebrală a unui sunet
Proiectul lui de suflet, albumul Basorelief din 2014, „Ploaie în Macondo”, este emblematic pentru cum vedea Iulian Vrabete jazz-ul, fusion-ul și jazz-rock-ul. Bass-ul lui Mugurel era liantul acestor întâlniri - profesionist, profund și mereu perfect așezat în țesătura sonoră. A demonstrat că este un muzician desăvârșit. Cei care l-au ascultat în astfel de formule știu că avea o calitate rară: știa exact când să vorbească și când să tacă. În muzică, tăcerea este la fel de importantă ca sunetul, iar Mugurel stăpânea această artă cu o naturalețe dezarmantă.
Dar dincolo de muzician, rămâne omul. Un om calm, cu un umor fin, aproape britanic, și cu acea modestie autentică pe care o au doar artiștii adevărați. Nu căuta aplauze și nu avea nevoie de ele pentru a ști cine este. Își făcea treaba cu o seriozitate liniștită, cu respect pentru muzică și pentru cei cu care cânta.
Pentru cei care am avut privilegiul să-l cunoaștem, Mugurel nu era doar un basist extraordinar. Era un prieten. Un om pe care te puteai baza, un om care nu ridica vocea, dar care spunea lucrurile esențiale atunci când contau.
Când pleacă un muzician, rămân în urmă înregistrările, amintirile și poveștile din culise. Dar în cazul lui Mugurel rămâne și ceva mai subtil: acea vibrație gravă, profundă, care ține muzica în echilibru. Bass-ul acela care nu domină, dar fără de care nimic nu stă în picioare. Lasă în urmă 40 de ani de colaborare cu Holograf, 50 de ani de jazz, mii de concerte rock de la Costineștiul anilor ’80 și ’90 până la Arad și Reșița, de la Satu Mare la Chișinău, la prezențele la Festivalul de Jazz de la Gărâna, sau serile memorabile sub cireșul de la studioul Migas Real Compact.
Mugurel Vrabete a fost unul dintre acei muzicieni care au construit, cu modestie și talent, o parte din fundația muzicii românești moderne.
Citește pe Antena3.ro
