Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Foarte tanar si inca romantic, Arnold Schönberg demonstreaza prin lucrarea Noapte transfigurata opus 4 – suita alcatuita din cinci miscari, inspirata de un poem de Richard Dehmel – o remarcabila capacitate de a stapani forma precum si o inspiratie melodica speciala.
Noapte transfigurata a fost transcrisa in 1917 pentru orchestra de coarde, lucrarea – datand din 1899 – fiind initial dedicata unui sextet. In varianta aceasta a fost prezentata la Ateneul Roman de catre Academy of St Martin-in-the-Fields din Londra, in ziua de 20 septembrie. Ansamblul releva, intr-o orchestratie originala si inspirata, toate detaliile partiturii, contureaza dramatismul acesteia si ne prezinta o muzica de tinerete si maturitate deopotriva.
Cu Noapte transfigurata opus 4 a inceput concertul, ce a continuat apoi cu o alta capodopera a secolului XX, cu Simfonia concertanta pentru doua piane si orchestra de coarde de Dinu Lipatti. Audierea Simfoniei a creat un moment de justificata mandrie, atat a interpretilor cat si a celor din sala. Nu este putin lucru sa fie cantat Lipatti de catre Academy of St Martin-in-the-Fields, nu este putin lucru sa fie prezent la talmacirea ireprosabila a celor doi pianisti romani, Luiza Borac si Viniciu Moroianu! A fost un omagiu de suflet adus celebrului pianist Dinu Lipatti, afl at atat de rar din pacate si in ipostaza de compozitor. Simfonia parea a fi rodata in cel mai bun sens al cuvantului, cu toate ca am afl at apoi, de la Viniciu Moroianu, ca s-a facut doar o repetitie de o ora in dimineata concertului. Desigur, londonezii au venit cu stimele bine stiute, iar profesionalismul lor si-a spus cuvantul.
Simfonia lui Dinu Lipatti, structurata in trei miscari, Molto maestoso, Molto adagio si Allegro con spirito, este in egala masura romaneasca, tributara spiritual si mostenirii enesciene, precum si universala, originala in mesaj. Duetele vioara-pian, sau violoncel pian din partea lenta, au fost emotionante, evocatoare, fin sustinute de orchestra. Atmosfera surprindea ceva straniu, venit de departe, ceva ancestral… sau, de ce nu, dintr-un viitor presimtit, transfigurat de Dinu Lipatti. Finalul, exuberant, luminos si plin de nadejdea in mai bine, a fost scanteietor! Luiza Borac, Viniciu Moroianu, orchestra au imbinat mesajul compozitorului intr-o explozie de umor si bucurie!
La bis a fost oferit finalul Simfoniei, pe care am dori s-o ascultam cat se poate de des in salile noastre de concert. Partea a II-a a cuprins Serenada in Mi Major pentru orchestra de coarde, opus 22 de Antonin Dvorák, in cinci miscari, ca si lucrarea lui Schönberg. Gratia, eleganta, supletea instrumentistilor au dat masura ideala Serenadei.
Dirijorul Jaime Martin, pana in urma cu 4 ani doar fl autist si profesor de flaut la Academia Regala de Muzica din Londra, este un muzician instruit si sensibil, traieste muzica, sensurile, mesajul acesteia. Gesturile sale, vazute din sala, pot ficonsiderate chiar placute. Ma intreb, oare fara dirijor interpretarea ar fi fost mai saraca? Academy of St Martin-in-the-Fields nu s-ar fi descurcat la fel de bine si fara Jaime Martin, cata vreme in 10 septembrie a stiut sa faca singura si excelent opusul de Händel? Retorica intrebare, dar merita sa zabovim putin asupra ei!
As semnala in final o situatie incredibila, anume ca la Serenada, Ateneul a ramas fara jumatate din public. Ce erau sa faca melomanii, cat de pasionati sa fie acestia, stiind ca trebuie sa aiba vreme sa ajunga la Sala Palatului?… Asa ca au ales! Unii au ramas, altii au plecat de la Academy of St Martin-in-ihe-Fields! Au oftat cu tristete si au luat calea migratiei", chemati imperios de Zubin Mehta! Am ajuns sa traim in Festivalul George Enescu 2011 asemenea paradoxale momente, si nu o data! Este bine, oare, sa fie asa?... Nu se pot gasi solutii pentru viitor?
