x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Acces la Wacken Open Air!

Acces la Wacken Open Air!

de Alex Revenco    |    16 Noi 2008   •   00:00

În calitate de partener oficial W.O.A Metal Battle, Asociaţia Rockin’ Transilvania a obţinut exclusivitatea organizării selecţiei în România pentru această competiţie.



Înainte de a se înscrie, fiecare trupă care vrea să participe la concurs trebuie să studieze cu atenţie regulamentul concursului, publicat pe http://www.metal-battle.com/metal-battle/romania. Dintre condiţiile obligatorii: trupa înscrisă în concurs să nu aibă nici un contract şi nici să nu fie pe cale să încheie vreun contract cu o casă de discuri; trebuie să cânte cu uşurinţă (exclusiv live) un set de 30 de minute, alcătuit în totalitate din compoziţii proprii. După consultarea regulamentului afişat la adresa menţionată mai sus, trupele care fac faţă condiţiilor cerute vor trimite cererile de înscriere pentru W.O.A Metal Battle România la adresa: C.P. 117, O.P. 1, Sibiu. Cererea de înscriere trebuie să conţină următoarele: un CD demo (cu trei sau patru piese, numai compoziţii proprii), o fotografie a trupei, informaţii despre trupă/biografie, date de contact (adresă, telefon, pagină web, adresa e-mail etc.). Mai trebuie menţionat că perioada de înscriere pentru W.O.A Metal Battle România se încheie la 31 ianuarie 2009 şi că, în funcţie de numărul formaţiilor înscrise,  Asociaţia Rockin’ Transilvania va decide dacă în anul 2009 vor avea loc semifinale regionale şi/sau o finală naţională. Câştigătorul selecţiei naţionale va participa la finala internaţională, pe Wet Stage, la Wacken Open Air Festival.

×
Subiecte în articol: muzica