Duminică, 24 februarie 2013, începând cu ora 20.00, Alina Manole şI Raul Kusak vor susţine un concert- concept, intitulat “Joia păcătoşilor”.
Iată ce spune Alina: “Nu e concert, e poveste cu muzică. Nu e concert cu pauză pentru că povestea nu poate fi întreruptă de nimic. Nu e nici spectacol de teatru pentru că se poate aplauda după fiecare moment. Liniştea de ascultare e la fel ca şi la concert, adică minunată, şi asta se datorează celor care vin. Părţile muzicale includ piese pe care le-am scris şi pe care le cânt şi în concerte, dar care în formula de spectacol sună altfel, fiind reconstruite special pentru formula voce- pian. Şi revin la poveste…există o poveste ce se construieşte gradual, pe o linie nu neapărat clasică. Şi gata. Cine e curios e aşteptat la concert şi cei care nu s-au săturat sunt aşteptaţi de asemenea. De această dată, am ales un spaţiu de casă veche şi cu parfum frumos, despre care am mai scris: La Copac. Locul magic se află pe str. Pitar Moş la numărul 23. Duminică se va găti din nou afară la ceaun, aşa că puteţi veni să şi păpaţi corespunzator”.