x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Andy Ghost: "I’m a dreamer, but I’m not the only one"!

Andy Ghost: "I’m a dreamer, but I’m not the only one"!

de Catalina Iancu    |    28 Iun 2009   •   00:00
Andy Ghost: "I’m a dreamer, but I’m not the only one"!

"Am vrea să atacăm şi dacă se poate să invadăm piaţa internaţională", ne-a spus Andy Ghost într-un interviu în care ne-a vorbit despre "Under Control", albumul pe care-l pregăteşte cu trupa Altar.


Jurnalul Naţional: ­ Totul este "Under Control"?

Andy Ghost: ­ Da, lucrăm la noul album. Este vorba despre un material cu versuri numai în limba engleză. Ne întoarcem la origini, aşa cum am şi început de altfel, şi aşa cum mi-am imaginat că va merge trupa. Unul dintre scopurile primordiale ale Altar a fost să ieşim pe piaţa internaţională şi să reuşim să fim o formaţie care merge în turneu în lume.  am înregistrat două cântece în studioul Godmode, la Paul Opriş: "Under Control" şi "Make Yourself Heard" pe care le-am prezentat şi în câteva concerte. Aceste două piese vor reprezenta stilul şi linia pe care vom merge pe noul album. Am lansat şi EP-ul cu acelaşi nume, care conţine şi nişte înregistrări video cu Altar în concert, înregistrări care nu au mai apărut altundeva. Cu ocazia acelei lansări am pus în vânzare un număr limitat de EP-uri, 150.

Lansarea a fost numai pentru Cluj, dar ne-am gândit că dacă va merge bine, am putea face aceeaşi mişcare în Timişoara, Bucureşti şi-n alte oraşe, unde, dacă sunt organizatori interesaţi de un astfel de eveniment, vom merge cu mare drag şi atunci am putea să mai scoatem pentru fiecare concert 100-150 de bucăţi. Primii 150 de plătitori de bilete au primit gratuit acest EP, deci nu a fost cu scop comercial, ci dimpotrivă, a fost un cadou din partea noastră, un fel de preview a ceea ce facem şi ce vom face.

Toată producţia a fost susţinută de nişte prieteni de-ai noştri, nu a fost scos de nici un producător, ci doar de trupă şi de amicii noştri, care ne-au ajutat fără nici un interes financiar.

­

Câte piese vor fi pe noul CD?

Vor fi cel puţin 10 piese. Sunt destul de scurte, nu depăşesc trei-patru minute fiecare, aşa cum am obişnuit până acum publicul. Vrem să fim concişi, scurt şi la obiect, având în vedere că noi nu mai folosim foarte mult obiectul solo, mergem mai mult pe sunet şi pe atmosferă, decât pe tehnic. Piesele sunt făcute astfel încât să nu plictisească, să nu intre în monotonie, să fie mai mult calitate decât cantitate. Deci ne-am gândit la 10-12 piese. Deja sunt finalizate cinci dintre ele.


­

Aveţi în plan şi un videoclip?

Da, vom face în curând un videoclip pentru "Under Control". Vrem să upgradăm şi pagina de MySpace, am făcut şi nişte poze noi foarte bune. Am făcut vreo trei sesiuni foto, avem aşadar şi fotografii care ne reprezintă. Vrem să introducem pe MySpace poze, noul sound şi noul videoclip. Va fi o surpriză clipul. De fapt, locaţia va fi una specială, dar nu pot divulga secretul fiindcă... e un secret de stat. (râde). Cu materialul acesta încercăm să atacăm şi dacă se poate să invadăm piaţa internaţională!

 

Care va fi strategia de atac?

­Vom trimite linkuri la producători, management, organizatori de concerte şi aşteptăm reacţia. Acum îţi dai seama, noi, în mintea noastră, ne imaginăm că suntem foarte buni! E un lucru normal să crezi despre tine că ceea ce faci, faci bine. Şi e bine să ai această convingere. Că dacă tu nu crezi că ceea ce faci, faci bine, e foarte greu, aproape imposibil să-i convingi şi pe alţii. E o regulă pe care am învăţat-o de mult şi pe care am aplicat-o întotdeauna.

­

Despre ce vor fi versurile de pe acest nou album?
­

Versurile conţin ce simţim acum. Vorbim despre ce am fost influenţat eu, dar şi colegii mei în ultima vreme şi anume: vom scrie despre globalizare, francmasonerie, anumite societăţi secrete, despre justiţia americană, având chiar un caz în familia colegului nostru. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat cu Teo Peter Sr, tatăl lui Teo. Efectiv s-a făcut o nedreptate la nivel mondial. De faţă cu toată lumea, România a fost batjocorită şi tot sistemul, chiar şi preşedintele a vorbit cu Bush şi nu s-a întâmplat nimic care să aducă cât de cât o linişte.

Să se recunoască faptul că cineva a greşit acolo! Nimeni nu-l mai poate aduce înapoi, dar să se recunoască această greşeală, vinovatul trebuie să plătească. Măcar atâta cinste, respect şi bunăvoinţă să fie. Dacă un astfel de caz n-a fost finalizat, dacă nu s-a luat o măsură să se liniştească o ţară întreagă, gândiţi-vă ce se întâmplă cu un om de rând! Dacă la un om cunoscut şi iubit de public se muşamalizează lucrurile, că până la urmă a fost un caz public, un om public, iubit, un artist care a influenţat mii de oameni, dacă acest caz nu s-a rezolvat, gândiţi-vă ce putere de decizie are România, cine suntem noi. Nu mai trebuie să dau eu răspunsul. Şi atunci, în urma acestor lucruri, am început să scriem aceste versuri.

­

În ultima vreme vorbeşti tot mai mult despre spiritualitate.

Eu, personal, am început să fiu atras mai mult de spiritualitate, de spiritualiatea universală şi am început să studiez. Poate unii dintre cunoscători ştiu că la un moment dat, trupa Altar vorbea despre Dumnezeu din punct de vedere al creştinismului, destul de evident. În special în albumul "Born Again" am folosit versuri aproape 90% versete creştine, adică Biblia.

Totul este Dumnezeu, toţi facem parte din Dumnezeu. Nu există nimic în afară de Dumnezeu. Şi Satana este în Dumnezeu. Şi fără Dumnezeu nu ar exista. Dumnezeu este conştient şi se exprimă prin el. Dumnezeu îşi exprimă o altă latură, o altă extremă. Dumnezeu este infinit. Este în toate şi în tot. Acum văd lucrurile mult mai larg, universal, şi creşterea mea spirituală nu se mai îndreaptă pe o singură direcţie, ci în toate direcţiile. Sunt precum un glob. Nu mai urmez un singur drum, ci merg pe toate drumurile. Bineînţeles că exagerez puţin, dar asta e ideea, către asta mă îndrept...

 

Ce te-a mai influenţat în ultima vreme?

M-am uitat de exemplu la filmul "Zeitgeist". Este cel mai vizionat film de pe internet, expresia este în limba germană, înseamnă "Spiritul acestor vremuri", şi vorbeşte despre cum suntem manipulaţi de religie, prin finanţe, ce minciuni ni se spun, inclusiv de guvernarea mondială, de controlul total asupra oamenilor, cipurile care vor fi introduse, aşa cum vedem că încet-încet se întâmplă. Probabil nu va mai fi mult până se va ajunge ca cipurile să fie introduse sub pielea indivizilor. Deja s-a discutat despre paşapoartele biometrice, suntem urmăriţi nonstop de mii de camere video...

O să se ajungă probabil să fie mai multe camere video decât locuitori ai planetei. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu urmărirea informaţiilor de pe internet, cu e-mail-urile, messenger, cu telefoanele mobile, SMS-urile, totul este urmărit şi stocat undeva. Deja nu mai ai viaţă privată, nu mai ai cum să te exprimi liber, fiindca cineva, de undeva te urmăreşte.

Unii spun că, dacă n-au făcut nici un rău, n-au de ce să le fie frică. Păi, tot aşa nici evreii n-au făcut nici un rău... Dar şi cu ei tot aşa s-a început: prima dată li s-a zis să poarte un semn. Ca după aceea să li se ia bunurile, să fie expulzaţi, torturaţi, gazaţi etc. Toată tehnologia asta ar putea cădea la un moment dat în mâinile unui om sau a unei guvernări care va hotărî cine trebuie să fie păstrat şi cine să fie eliminat.

Oricum, se ştie că există un guvern care stăpâneşte din umbră, în spatele guvernelor vizibile, care are ca scop decimarea umanităţii, şi să păstreze doar o mică parte dintre oameni. Dacă cauţi pe net, pe YouTube de exemplu, găseşti mii de informaţii, clipuri documentate şi argumentate. Un mic exemplu: ştiaţi că virusul HIV a fost creat de oameni de "ştiinţă", în laboratoare secrete şi a fost introdus prin vaccinări în rândul anumitori categorii de oameni, pe care au vrut să le elimine în prima fază? 

 

Tot aşa şi restul metodelor, cum ar fi mâncarea, care este plină de E-uri şi substanţe cancerigene, aerul, apa este "tratată", animalele hrănite cu tot felul de hormoni, plantele sunt modificate genetic etc. Totul se duce de râpă dacă oamenii de bine nu fac nimic!

­

Care este mesajul?

Mesajul este acesta: milităm pentru libertate. Muzica rock în general militează pentru libertate, dacă se poate dusă până la capăt şi câteodată şi-a exprimat-o chiar în defavoarea sa. Rockul şi filosofia rockului întotdeauna au vorbit despre lucruri adânci, profunde, care au de-a face cu sensul vieţii, cu marile întrebări la care căutăm răspunsurile: Cine suntem noi? De unde venim? Există viaţă după moarte? Există spirite? Alte civiliaţii? Toate trupele rock vorbesc de lucruri superserioase. Există şi un verset care spune: "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi".

Şi acesta este adevărul, nu doar informaţia, nu doar cunoaşterea. Într-un text am scris: "Istoria e scrisă doar de învingători". Asta nu înseamnă că istoria pe care o ştim noi este adevărată. Dimpotrivă, ar putea fi subiectivă. După ce au căzut anumite regimuri totalitare, după aceea s-au aflat adevăruri care nu erau cunoscute, fiindcă ne erau spuse alte aşa-zise adevăruri.

Ideea este: cu cât cunoşti adevărul, acel adevăr te va face liber, iar acest adevăr, această cunoaştere a adevărului pe care încerc s-o trăiesc, s-o exprim, s-o experimentez, prin muzică, prin versuri, prin atitudinea pe scenă, doresc s-o transmit şi altora ca şi ei să prindă o bucăţică din lumina respectivă şi ei pe urmă s-o dea mai departe. Nu este vorba strict despre religie, în acest album, dar va fi vorba despre lucruri spirituale.

Spiritualitatea nu trebuie să ne sperie. Ea a fost întotdeauna prezentă. Spiritualitatea e centrul fiinţei noastre. Suntem spirite. Avem spirit şi trăim în trup. Faptul că, la un moment dat trupurile noastre îmbătrânesc şi mor, asta nu însemnă că fiinţa noastră nu se va exprima în alte dimensiuni sau în alte moduri. De aceea lucrurile spirituale sunt foarte importante, de acolo pleacă, dinlăuntrul tău.

"Under Control" se termină aşa: "Everything is under control/ I always listen to my inner voice/ And I know, everything is under control/ You cannot get me anymore". Deci temele acestea de manipulare, de control, încă mai pot fi schimbate. Când tu îţi asculţi propria voce interioară, adică vocea spiritului tău, a entităţii tale, cine eşti tu, parte din aşa-numitul Dumnezeu sau cum vrei să-l numeşti ­ spiritul originar, originea vieţii, izvorul înţelepciunii ­ acea parte din tine îţi vorbeşte, acea parte vreau eu s-o exprim.

Trebuie să exprimi lucruri concrete. Nu lucruri care te distrează doar, ci lucruri care te iluminează. Lumea nu are nevoie de "distracţie". Cuvântul "distracţie" de aici vine. Să fim "distraşI". Distraşi de la ce? De la realitate! De la a percepe lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Asta face aproape toată mass-media asta coruptă, care a ajuns unde a ajuns. Asta nu înseamnă că nu există şi ziarişti buni, oameni care ştiu ce trebuie să facă, încearcă să dea mesajul ok. Dar în mare parte, mass-media asta încearcă să facă: să distragă atenţia.

Să trăieşti într-o lume a telenovelelor şi a jocurilor tâmpite de la televizor, unde râde toată lumea la comandă fiindcă scrie pe prompter: "Aplauze acum!". "Râdeţi!". "Hahaha"! Asta e o tâmpenie mai gravă decât spălarea de creiere! Şi totuşi foarte mulţi oameni stau în faţa televizorului. De aceea, dacă tot facem ceva, să mai trezim nişte oameni, să le mai dăm o dorinţă de a căuta şi de a afla adevărul, adevărul care îi va face liberi.

Despre asta încercăm să vorbim în versurile noastre. Şi acum am zis, despre o spiritualitate universală. Şi mai încercăm să vorbim despre sistemul care urmează să implementeze guvernul mondial şi mai ales despre modul în care noi vrem să rămânem liberi. Vom putea să eludăm acest sistem şi să rămânem liberi, să fim acei rebeli care am fost şi rămânem ca rockeri. Căci rockul despre asta vorbeşte. De o revoltă împotriva lanţurilor, a limitării pe care aceste sisteme le impun.

Rockerii întotdeauna au fost spirite libere, care erau conştienţi de acest lucru şi care îşi exprimau în toate formele posibile revolta şi revoluţia lor. Şi cred că rockul n-a murit. Şi mai cred că, vorba lui John Lennon, "I'm a dreamer, but I'm not the only one". Ştiu că mai sunt şi alţii care vor acelaşi lucru, dar poate nu au vocea. Vocea înregistrată, cum o am eu pe suporturi magnetice sau digitale. Dar ei au poate vocea lor. În sensul că scriu o carte, îşi fac un blog, îşi imprimă un tricou...

Mare parte a versurilor sunt scrise de mine, fiind vocalistul, ştiu mai bine cum mă pot exprima şi aşa e şi normal. Bineînţeles, întotdeauna aduc în faţa colegilor ideile versurilor şi le discutăm, le transformăm, astfel încât să fie în numitorul comun al tuturor, fiindcă până la urmă nu e albumul meu solo sau al unuia dintre colegi, este o trupă, trupa Altar şi unde hotărâm cu toţii de comun acord ceea ce ne reprezintă pe toţi.

Şi de aceea multe dintre perceptele mele nu sunt introduse în Altar şi de aceea am nevoie să mă exprim şi prin alte proiecte şi în alte domenii.

­

Aşa a fost şi cu Shekinah...
Aşa a fost, iar acum, de exemplu, lucrez cu Nimrod, fostul chitarist de la Altar, la un fel de solo album al lui, care este total altceva decât am făcut noi cu Altar. Apoi, am făcut o trupă de tribute Metallica, tot cu Nimrod la chitară, Szabi de la VOS (chitară), Liviu ­ CUG (bass) şi Levi ­ Outline (tobe). Am făcut acest proiect, Masterpiece, cu muzicieni foarte buni şi vom cânta capodopere ale trupei Metallica.

­

Ce alte planuri mai aveţi?
Acum lucrăm la un alt proiect: să facem o sală de repetiţii. Până acum lucram cu un prieten care ne închiria sala, dar acum am găsit o sală tot prin bunăvoinţa unui alt prieten, cel care ne-a ajutat şi cu EP-ul. Vom plăti doar câteva costuri minore şi, împreună cu alte trupe vom avea sala noastră, unde să mergem de câte ori vrem. Să nu mai depindem de programul mai multor formaţii şi să putem lucra la acest album, să-l putem finaliza. Cam prin toamna acestui an ne-am dori să fie gata.

­

Albumul se va numi tot "Under Control", ca şi EP-ul? Şi cine îl va produce?

Deocamdată cam ăsta ar fi titlul, dar până nu avem toate piesele nu ştim exact. Se va lansa spre toamnă. În România nu cred că poate să susţină cineva ceea ce vrem noi să facem. În condiţiile actuale este extrem de greu... Sperăm ca materialul acesta să ajungă în străinătate. Dacă cei de-afară vor considera că merită acest proiect, să facem un turneu, cred că suntem pregătiţi pentru asta. Cred că n-am aduce ruşine României, ba dimpotrivă, pe orice scenă, pe lângă orice trupă am cântat ­ cu Sepultura, Uriah Heep, Prodigy, cu trupe mari din Ungaria ­ am putut să stăm lângă ei fără să ne fie ruşine, fără să ne simţim inferiori, ba dimpotrivă, am simţit că şi noi am putea face ce fac ei, dacă am avea aceleaşi condiţii.

 

×