ANIVERSARE / Cuvintele au 27 de ani

La 13 decembrie 1981, la Casa Studenţilor din Timişoara, Celelalte Cuvinte susţinea primul mare concert. Deşi, la acea dată,  grupul avea ceva "vechime", acel spectacol constituie actul oficial de naştere a trupei.

Liderul formaţiei orădene, Călin Pop, îşi aduce aminte cu plăcere şi emoţie despre primul concert Celelalte Cuvinte: "Aveam posibilitatea de a da un concert integral la Casa Studenţilor. Înainte cu destul timp (sala era tot timpul ocupată cu multe spectacole) s-a găsit singura dată posibilă, 13 decembrie 1981. Nu mi-a plăcut ideea din cauza numărului despre care se spune că poartă ghinion, dar nu am avut ce face. Pentru că trebuia  să avem un repertoriu de 50 de minute, o oră, care trebuia pregătit foarte bine, lipseam en gros şi de la facultate. Dar nimic nu mai conta decât acel concert. Noaptea lipeam afişele peste tot unde se putea: pe garduri, la licee, magazine, la toate căminele studenţeşti, cantine etc. Le lipeam după «reţeta Tinu»: clei de oase încălzit la foc şi amestecat cu aracet (nu trebuie să spun ce miros degaja acel amestec... dar treaba şi-o făcea foarte bine), dus într-o găleată şi întins cu o bidinea pe suprafaţa de afişare. Am lipit afişe peste tot şi prin toate zonele importante, pierzând câteva nopţi bune cu această activitate."

ALE TINEREŢII VALURI
"Totalul repertoriului nostru însuma 14 piese, din care opt erau compoziţii proprii şi celelalte, cover-uri din repertoriul internaţional. Din cele opt, două le mai cântă şi astăzi: «O să am» şi «Gong». Deoarece eram aproape total necunoscuţi publicului timişorean, am invitat pentru prima parte a concertului un duet timişorean pop-folk, foarte cunoscut şi apreciat în acele vremuri: Adrian Dinu şi Miruna Mureşan. Având parte de o amplificare foarte slabă, cea din dotare, adică amplificatoare şi boxe Vermona din RDG, eram cu toţii destul de descurajaţi înainte de concert. Luaserăm vreo câteva sticle de coniac «Calypso» (de 500 ml) şi după câteva probe de sunet anemice ne-am pus pe aşteptat. Era ora 15:00. Sâmbătă. La 20:00 era pus concertul. Peste toate, a început să ningă gros. Stăteam cu capul în palme la geamul Casei Studenţilor şi mă întrebam: "«Pe vremea asta, cine naiba o să mai vină la concertul nostru?». Facând haz de necaz cu colegii din formaţie, în orele rămase până la concert am «topit» împreună aproape tot coniacul cumpărat, aşa că eram «făcuţi» binişor spre bine. Am dat de un coleg orădean şi mi-a plăcut atât paltonul lui, cât şi fularul roşu-albastru. În concluzie, l-am «dezechipat» şi astfel aveam şi eu «costumaţie de scenă» corespunzătoare. Sala era ocupată trei sferturi şi, până am început noi, aproape că se umpluse. Surpriză mare! S-a cântat bine, cu chef (...) şi lumea a plecat multumită acasă. Cât de mulţumită a fost aveam să constatăm la al doilea concert, care avea să aibă loc trei luni mai târziu..."

"Chiar dacă de la primul concert de la Casa Studenţilor au trecut 27 de ani, când mă gândesc la povestea lui de fiecare dată mă emoţionez la fel"
Călin Pop