Aflată pentru a doua oară în România, diva electro (foto) nu a avut deloc pretenţii, singura extravaganţă fiind un buchet de trandafiri roşii în cabina sa, solicitat de Roisin la fiecare concert. Ultimele bilete la acest spectacol costă 75 de lei şi sunt disponibile diseară, la intrarea în sală.
SHOW FABULOS
Accesul publicului se va putea face începând cu ora 19:00, iar după warm-up, în jurul orei 21:00 vor urca pe scena Sunday People. Roisin Murphy îşi va face apariţia în jurul orei 22:00 şi promite publicului român un show fabulos! Fostă componentă a grupului Moloko (alături de Mark Brydon), Roisin Murphy şi-a început cariera solo cu albumul "Ruby Blue", în iunie 2005, single-urile "If We’re In Love" şi "Sow into You" ajungând instantaneu hituri, fiind imediat "adoptată" de iubitorii de trip-hop şi electro-funk. Sound-ul ei nonconformist a devenit în scurt timp reprezentativ pentru scena dance underground britanică şi nu numai. Cel de-al doilea album, "Overpowered", a apărut la sfârşitul anului 2007, la scurt timp după lansarea single-ului "Let Me Know", realizat în colaborare cu Groove Armada. Pentru concertul de la Bucureşti, Roisin a solicitat câteva băuturi fine, vinuri vechi, franţuzeşti şi autohtone, şampanie sau rom de nouă ani vechime. Alături de acestea, din culise nu vor lipsi băuturile energizante, fructele proaspete, ceaiurile de diferite arome şi pizza.
Citește pe Antena3.ro