Basorelief se (re)lansează la Excelsior

Albumul “Ploaia în Macondo” ne va stropi cu o picătură de... muzică frumoasă

Nişte studenţi la Arte, Arhitectură, Medicină şi Conservator s-au jucat cu focul muzicilor progresive la sfârşitul anilor ’70. Viaţa şi vremurile i-au răspândit repede, la începutul anilor ’80. După 30 de ani, trupa Basorelief s-a decis să o ia de la capăt, şi uite, că se joacă iar cu focul. Cu flăcări vechi şi cu flăcări noi au făurit o “placă” digitală cu unsprezece cântece, care este o adevarată realizare de ţinută ca imprimare, mixaj şi mastering. Nu-şi puteau permite să apară cu orice “marfă” pe piaţă.... Noul album, intitulat sugestiv “Ploaie în Macondo”, va fi lansat în eleganta sală a Teatrului Excelsior, miercuri, 26 februarie, la ora 19.30, într-un concert de excepţie.

Unii spun că-i jazz-rock, alţii că e fusion, că e progresiv instrumental. De fapt, e doar dragostea lor pentru muzică, atât de veche şi totuşi atât... de nouă. Poate din cauza asta nu seamănă cu nimic şi totuşi pare atât de cunoscută!

În veacul de singurătate al lui Gabriel Garcia Marquez a plouat o sută de zile în Macondo. “Ploaia în Macondo” a Basoreliefului ne va stropi doar cu o picătură... de muzică frumoasă.
Basorelief ne propune o călătorie interesantă prin peisajul unei muzici instrumentale aparte, dinamică şi delicată în acelaşi timp.

Dacă veţi fi miercuri, pe strada Academiei nr. 28, vă veţi întâlni cu cei trei membri fondatori – Eduard Bălaşa (chitară), Relu Biţulescu (tobe) şi Iulian Vrabete (bas), împreună cu mai tânărul
Dan Stesco (keyboard) care refac formula iniţială a Basoreliefului.

Puţină istorie

În toamna anului 1977 urma să aibă loc spectacolul de deschidere a Clubului Arhitecturii. Lui Iulian Vrabete, student în anul II, i se propune să alcătuiască o trupă de la Institutul de Arhitectură cu care să participe la spectacol. În loc de nişte amatori, încercând să cânte coveruri, au apărut nişte instrumentişti care şi-au prezentat propriile piese de rock progresiv.
În formula Iulian Vrabete - bas, Relu Biţulescu - tobe, Eduard Bălaşa – chitară şi Erwin Surin – keyboard, muzica trupei se îndreaptă spre jazz-rock. O apariţie la Galele Săptămâna din 1978 face ca să li se propună primele imprimări la Radio România. Erwin Surin este înlocuit de Dan Brucker şi, în curând, li se alătură şi flautistul Nicolae Mantu. Participă la festivaluri, concerte, iau premii

şi, foarte important, cântă şi ca secţie ritmică a Big Band-ului condus de Biţu Mărgărint la Festivalul de Jazz de la Sibiu în 1979, unde revin şi în 1980 şi 1981.

Festivalul Clubului A din 1981, la care Basorelief a câştigat Marele Premiu, plus premii de compoziţie şi interpretare, reprezintă apogeul carierei lor. Terminarea studiilor şi obligativitatea sistemului de repartiţii a făcut ca membrii să se despartă.

Mai mult un proiect decât o trupă, Basorelief a adunat sub acest nume, în cei cinci ani de studenţie, pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte, peste 24 de muzicieni tineri, studenţi majoritatea, care au încercat pe rând să ajungă mai aproape de muzica de performantă a acelor ani, jazz-rock-ul.

Toamna anului 2010 aduce în discuţie celebrarea a 42 de ani de la primul Festival Club A şi acest moment devine punctul de plecare pentru reunirea trupei.

Trei membri fondatori – Eduard Bălaşa Relu Biţulescu şi Iulian Vrabete, împreună cu mai tânărul Dan Stesco - refac formula iniţială a Basoreliefului. Apariţia la Festivalul Aniversar Club A 2011 le certifică existenţa şi mai multe emisiuni de televiziune îi readuc în faţa foştilor şi noilor fani. Concertele în cluburile bucureştene îi fac cunoscuţi unui public actual şi un album cu piese vechi şi noi este pe cale să fie lansat pe piaţă.