x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Bilete la Amon Amarth în reţeaua Eventim

Bilete la Amon Amarth în reţeaua Eventim

de Alex Revenco    |    10 Feb 2014   •   20:05
Bilete la Amon Amarth în reţeaua Eventim

Începând de luni, 10 februarie, fanii grupului suedez îşi pot procura bilete la concertul de la Bucureşti din 29 aprilie, la preţul de 87 de lei, prin reţeaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti & Humanitas şi    www.eventim.ro). Ultimele bilete la preţul promoţional de 78 de lei sunt disponibile  pentru ce le achiziţionează prin plata cu cardul (Pay Pal). După ce biletele VIP (de 110 lei) s-au epuizat, cei care vor să vadă concertul Amon Amarth au următoarele posibilităţi: bilete de 87 de lei- până la 31 martie (rămâne valabilă şi plata prin card)
95 lei - între 1 şi 28 aprilie (plata prin card); 110 lei - în ziua concertului, la intrare.
În componenţa Johan Hegg − solist vocal, Olavi Mikkonen − chitară, Ted Lundstrom − bass, Johan Soderberg − chitară, Fredrik Andersson − tobe, grupul suedez revine la Bucureşti (după show-ul din noiembrie 2011) în cadrul turneului de promovare al celui mai recent album, "Deceiver of the Gods", apărut în vara anului 2013. Concertul Amon Amarth din 29 aprilie, de la Arenele Romane, este programat între Minsk- 27 şi Sofia- 30 aprilie.


×
Subiecte în articol: Amon Amarth