Mâine începe la Sala Palatului Bucharest Masters Of Jazz Festival, unde participă nume foarte mari ale jazz-ului, toţi participanţii având la activ Premii Grammy. Dacă "deschiderea" e asigurată de Al Jarreau, poimâine vor urca pe scenă Monty Alexander Trio şi Count Basie Orchestra.
În cei optzeci de ani de existenţă, William "Count" Basie a extins şi susţinut noţiunea de artă în ceea ce priveşte jazz-ul, astfel că moştenirea lăsată a făcut din muzica lui o adevărată "instituţie americană" în rândul cunoscătorilor din întreaga lume. Orchestra a debutat în 1935 la Reno Club din Kansas, de unde peste câteva luni se ascultau difuzări radio live ale The Count Basie Orchestra. Impresionat de muzica orchestrei, criticul de jazz John Hammond a convins Music Corporation of America să semneze un contract de colaborare. A urmat un contract de înregistrare cu celebra casă de discuri Decca, după care reţeaua de radiouri a început să difuzeze masiv muzica, The Count Basie Orchestra devenind populară în toată America. Cei din The Count Basie Orchestra erau "ceruţi" peste tot primind din ce în ce mai multe cereri de colaborare din partea soliştilor din acea vreme. Astfel apar în diferite filme, iar înregistrările pe "noile" albume de vinil Hi-Fi sunt realizate în colaborare cu nume sonore precum Ella Fitzgerald, Sarah Voughn, Joe Williams, Tony Benett sau Frank Sinatra.
ÎNSURAT DE 51 DE ANI
The Count Basie Orchestra de astăzi numără nouăsprezece muzicieni hotărâţi să susţină şi să ducă mai departe "instituţia". Unii dintre ei sunt noi, totuşi majoritatea e formată din cei aleşi de însuşi Count Basie. Din septembrie 1953 până în septembrie 1957, Bill Hugues a cântat încontinuu cu The Count Basie Orchestra. Singura perioadă "de pauză" a fost timp de şase ani (dedicată familiei), dar s-a întors pe drumul jazz-ului în iulie 1963, unde a şi rămas până în prezent. Bill, supranumit "The Count", are un mariaj care durează de 51 de ani cu soţia sa, Dolores, şi locuieşte în Staten Island – New York. Cei doi au împreună trei copii, David, Stephen şi Gwendolyn, şase nepoţi şi un strănepot. Bill a cântat pentru Regina Angliei, pentru Prinţul Albert de Monaco.
Noul şef este Bill Hughes
În perioada în care a făcut parte din orchestra Count Basie, cât şi după decesul lui Count, Bill a cântat la fiecare festival de jazz din lume, inclusiv la The Newport Jazz Festival of New Orleans, Montreal şi Toronto Jazz Festivals precum şi multe alte festivaluri, concerte, cluburi de jazz, în Germania, Australia, Orientul Îndepărtat, America de Sud, Caraibe şi, bineînţeles, în Statele Unite. Bill Hughes, sau "Mr B", cum era numit de membrii mai tineri ai trupei, a intrat în The Count Basie Orchestra în septembrie 1953 la recomandarea legendarului saxofonist Frank Wess. Deşi absolvise Howard University School of Pharmacy în 1952, Bill a mai cântat alături de Frank în numeroase formaţii la faimosul Howard Theatre din Washington DC. În afară de înregistrările cu Count Basie şi The Count Basie Orchestra (care i-au adus 15 Premii Grammy), Bill a inregistrat cu Ella Fitzgerald, Sarah Vaughn, Sammy Davis Jr etc.Citește pe Antena3.ro