În primăvara anului 1972, fără nici un fel de publicitate, decât cea a transmiterii “de la om la om”, Casa Studenţilor Preoteasa gemea de lume în aşteptarea grupului Phoenix, care şi-a prezentat în variantă completă opera rock “Cei care ne-au dat nume”. Succesul a fost cu adevărat fantastic, iar faima formaţiei din Timişoara ajunsese la cote maxime. Zilele următoare s-a aflat că la Muzica urmează să apară albumul de vinil “Cei care ne-au dat nume” şi, în doar câteva ore, s-a vândut tot tirajul scos de sub tejghea! Or, la acea vreme, tirajele albumelor muzicale erau respectabile, putând stârni invidia oricărei trupe din zilele noastre. Lansarea a fost urmată de concerte în toată ţara, acestea fiind reflectate în ziarele şi revistele timpului, unde Phoenix era în toate topurile, în general pe primele locuri. În toamna lui ’73, Nicu Covaci & Co. încep activitatea de creaţie în vederea alcătuirii unui nou album, câteva piese noi fiind prezentate, în premieră, într-un spectcol la Sala Palatului, împreună cu Sfinx. Spre sfârşitul anului, Phoenix participă pentru prima dată la Cenaclul Flacăra şi apoi la Festivalul Flacăra, unde obţine Premiul pentru cea mai valoroasă activitate muzicală din cursul anului 1973. (A.R. Phoenix, ediţie de colecţie)