500 de spectatori în sală și peste 30.000 pe platformele online sunt cifrele record ale celei de-a doua ediții a Carnavalului Filarmonicii desfăşurat la Sala Thalia din Sibiu, în perioada 11 – 14 februarie 2021.
Primul festival cultural din acest an al orașului Sibiu – „Carnavalul Filarmonicii” - a stat sub semnul măștii. Tot ea, masca, a fost puntea de legătură dintre ediția de anul trecut, de la mijlocul lunii februarie și cea de anul acesta, fiind purtată pe întreg mapamondul.
Prima seară de Carnaval i-a adus în fața publicului pe Sorin Petrescu (pian) și Radu Roman (percuție) alături de Orchestra Filarmonicii Sibiu condusă de dirijorul (și parțial solist la saxofon) Tiberiu Soare. Tonul măștilor de carnaval a fost dat chiar de muzicienii din orchestră, „transformați” în clovni, broscuțe, șoricei, vrăjitoare, talibani, fotbaliști sau măcelari.
Seara de vineri, 12 septembrie 2021, este una de pus în ramă! Patru instituții din România și-au dat mâna (muzical) pentru a realiza producția „Boema”, de G. Puccini. Filarmonica Sibiu, Filarmonica Brașov, Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) au realizat în premieră asceastă coproducție muzicală.
Primul concert pop-rock din Sibiu în anul 2021 s-a desfășurat tot în cadrul Carnavalului Filarmonicii. Trupa Hara a urcat pe scena Sălii Thalia sâmbătă, 13 februarie. Un spectacol electrizant, o prezență scenică de invidiat și o comunicare constantă cu publicul au acoperit muzical cei 20 de ani de activitate ai trupei. Ineditul evenimentului a constat în prezența pe scenă, în calitate de membru al unei trupe pop-rock, a violonistului din Orchestra Filarmonicii Sibiu – Mihai Andrițcu.
Carnavalul s-a încheiat duminică, 14 februarie, într-o atmosferă sentimentală ambientată muzical de Trio Nuevo și vizual de dansatorii Școlii de Tango „La Calesita”.
Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa publicului, în limita a 30% din capacitatea sălii, respectând toate normele sanitare în vigoare. La cele patru evenimente au participat peste 500 de spectatori în sală și peste 30.000 în spațiul virtual, prin intermediul transmisiunilor live.
Proiectul „Carnavlalul Filarmonicii” a fost produs în parteneriat cu Academia Icon Arts şi Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Următorul concert este programat joi, 18 februarie 2021.
Concert simfonic.
Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu
Dirijor: Vlad Conta
Solist: Ştefan Cazacu
asCULTă:
Gioachino Rossini - Uvertura Coțofana Hoață
Antonín Dvořák - Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, Op. 104
Manuel de Falla - Suita de balet Amorul Vrăjitor