x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Costel Busuioc şi Bryan Adams cîntă la Festivalul Zilele Bucureştiului

Costel Busuioc şi Bryan Adams cîntă la Festivalul Zilele Bucureştiului

17 Sep 2008   •   00:00

Bryan Adams şi Costel Busuioc sînt invitaţi de onoare la Festivalul Zilele Bucureştiului, organizat în perioada 20-21 septembrie, pentru sărbătorirea a 549 de ani de existenţă a Bucureştiului.



Bryan Adams şi Costel Busuioc sînt invitaţi de onoare la Festivalul Zilele Bucureştiului, organizat în perioada 20-21 septembrie, pentru sărbătorirea a 549 de ani de existenţă a Bucureştiului.

Evenimentul se va desfăşura pe durata a două zile în zona centrală a Bucureştiul ce include Centrul Istoric, Parcul Unirii, Bulevardul Unirii (aleea cu fîntîni), Piaţa Constituţiei, parcurile Izvor, Cişmigiu, Carol, Herăstrău, Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Palatul Şuţu, Piaţa Universităţii, precum şi străzile adiacente acestor zone. Printre manifestările cuprinse de Zilele Bucureştiului se regăsesc parade de trăsuri, spectacole de teatru şi de circ, concerte de muzică uşoară, clasică şi populară, spectacole ale Circului Globus, spectacole de teatru pentru copii. Toate evenimentele organizate de Zilele Bucureştiului vor fi gratuite, bucureştenii fiind invitaţi să participe în număr cît mai mare.

Program. Astfel, manifestările vor începe cu o paradă a trăsurilor de epocă, care vor pleca din spatele statuii Mihai Viteazu din Piaţa Universităţii pe străzile din Centrul Istoric, însoţită de o paradă a costumelor de epocă, unde 50 de artişti vor reconstitui îmbrăcămintea lustragiilor, a vînzătorilor de ziare, a sacagiilor, dar şi a altor personaje din perioada de epocă a Capitalei. Tot în această zonă va fi reînviată celebra “bătaie cu flori de la şosea”. În noaptea de sîmbătă spre duminică, muzeele vor avea porţile deschise. De asemenea, Bryan Adams va susţine un concert la 20 septembrie în Parcul Izvor, spectacolul fiind urmat de un foc de artificii şi de un spectacol de apă organizate în Piaţa Constituţiei şi în curtea şi pe Palatul Parlamentului. Un alt invitat de onoare va fi Costel Busuioc, care va concerta sîmbătă, de la 19:50, pe scena ce va fi ridicată în faţa Băncii Naţionale. În cadrului festivalului, Arcul de Triumf va putea fi vizitat, la parterul construcţiei fiind organizată o expoziţie heraldică românească. Totodată, în Piaţa George Enescu vor fi organizate un concert susţinut de Strauss Festival Orchester Wien, precum şi o proiecţie de film. Un alt punct de atracţie al festivalului îl va constitui Parcul Unirii, unde de sâmbătă dimineaţă artişti ai Circului Globus vor susţine spectacole, printre care “Micul Paris”. Printre artiştii care participă la desfăşurarea acestui eveniment se regăsesc nume ca Mihai Mărgineanu, Nelu Ploieşteanu, precum şi taraful “Zece prăjini” şi cel din Clejani. În Parcul Carol va fi organizat “Kartier 2008”, un festival al “culturii urbane” din diferite zone ale Bucureştiului.

Artificii. Pe toată durata festivalului, obiectivele arhitecturale, lăcaşurile de cult şi monumentele Capitalei vor fi iluminate. De asemenea, teatrele din Capitală vor avea reprezentaţii gratuite, în limita locurilor disponibile, în zilele de sîmbătă şi duminică, cu începere de la ora 19:00. Special pentru Zilele Bucureştiului vor fi amplasate 14 puncte pirotehnice pe acoperişul, terasamentul şi curtea interioară ale Palatului Parlamentului, faţada dinspre Piaţa Constituţiei, iar focurile de artificii vor fi trase între orele 00:15 şi 00:45. Evenimentul Zilele Bucureştiului este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCuB ­ Centrul de Proiecte Culturale, şi va cuprinde şi Noaptea Albă, o manifestare internaţională aflată la a doua ediţie. În noaptea de sîmbătă spre duminică, RATB va pune la dispoziţia bucureştenilor 24 de autobuze, cîte patru pentru fiecare sector, destinate transportului cetăţenilor care participă la eveniment. De asemena, există discuţii cu autorităţile Metrorex pentru prelungirea programului metroului.

×