Prima ediţie a Festivalului ''Laura Stoica'' va avea loc în perioada 7-8 octombrie, la Târgovişte, în cadrul evenimentul fiind programate un concurs de interpretare şi concerte tribut, se arată într-un comunicat al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, remis AGERPRES.
''Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, promovează valorile autentice şi încearcă să menţină vie amintirea unor personalităţi care au scris istorie în domeniul artistic. Este şi cazul iubitei interprete de muzică uşoară, Laura Stoica, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară, cât şi din străinătate. Astfel, în perioada 7-8 octombrie 2017, la Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Fundaţia 'Laura Stoica' organizează prima ediţie a Festivalului - concurs Naţional 'Laura Stoica''', se arată în comunicatul citat.
Concursul va avea loc sâmbătă seara, în Amfiteatrul Liceului de Arte ''Bălaşa Doamna'' din Târgovişte, începând cu ora 18,00. Seara se va încheia cu un recital susţinut de Zoia Alecu. Festivitatea de premiere va avea loc duminică seara, de la ora 18,00, la Teatrul ''Tony Bulandra'', unde vor susţine concerte Luminiţa Anghel şi trupa Krypton.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
''Sperăm ca această ediţie să fie începutul unui eveniment care să devină tradiţie, reuşind în acest fel să înlesnim accesul tinerilor solişti la scena muzicii uşoare româneşti'', se mai arată în comunicatul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Laura Stoica (numele complet Adriana Laurenţia Stoica - n.r.) s-a născut la Alba Iulia, la 10 octombrie 1967. A copilărit la Târgovişte, unde s-a înscris la Şcoala Populară de Artă, ale cărei cursuri le-a absolvit în 1986. Ulterior, a participat la toate concursurile muzicale organizate în ţară pentru tinerele talente. A debutat ca solistă în 1987, la Festivalul de Muzică Uşoară Amara, unde a obţinut locul II la secţiunea interpretare. În 1990, la Festivalul de la Mamaia, a cucerit juriul şi publicul cu melodia "Dă, Doamne, cântec", compusă de Viorel Gavrilă, şi a obţinut marele trofeu.
În seara de 9 martie 2006, Laura Stoica şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie, în timp ce se întorcea de la Urziceni, unde avusese un concert.