x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, ediţia a 24-a, Sinaia, 8-31 august 2023

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, ediţia a 24-a, Sinaia, 8-31 august 2023

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Iul 2023   •   18:15
Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, ediţia a 24-a, Sinaia, 8-31 august 2023
Sursa foto: Virgil Oprina

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine în 2023 la Sinaia cu ediția a 24-a, în care concertele în aer liber vor alterna între 8 şi 31 august cu cele în interior, principala sală fiind Casino-ul Sinaia, fără a renunţa la evoluţiile în spaţiile neconvenţionale puse la dispoziţie de Primăria Sinaia, precum Muzeul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica sau Casa Memorială George Enescu ori la Biserica Catolică şi nu numai.

Loc deja de întâlnire plină de emoție a unui public fidel, la care în fiecare an se adaugă noi melomani, mai ales din generația tânără, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” este iată de aproape un sfert de secol, una dintre cele mai importante și bine expuse rampe de lansare a celor mai valoroși tineri muzicieni ai României.

            Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu, inițiatorul proiectului, director general al Filarmonicii „George Enescu”, declara înainte de această nouă ediţie: „Totdeauna acest festival a însemnat enorm pentru tânăra generație de muzicieni români și pentru orașul Sinaia. Este organizat de Primăria orașului Sinaia în colaborare Centrul Național de Artă Tinerimea Română de ani de zile. Ceea ce este specific doar acestui festival este faptul că implică în primul rând foarte mulți tineri. Toate orchestrele de tineret s-au dezvoltat la Sinaia, stagiile de pregătire au însemnând de fapt o primă etapă a lansării ulterioare a acestor produse culturale în mari centre culturale ale Europei, pentru că de acolo au mers direct la Berlin, la Paris, la Roma şi lista este mult mai lungă. Foarte multe ansambluri formate din Orchestrele de Tineret ale României, dar și tineri deja consacrați – unii dintre ei, au câștigat Concursul Internațional George Enescu sau și-au constituit ansambluri camerale proprii – vor fi prezenți în acest festival și în această ediție cu numărul 24 în spații, unele dintre ele, neconvenționale.”

Realizat în organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, partener principal Fundația Prietenii muzicii „Serafim Antropov, proiect cofinanţat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune 18 concerte cu un program dens şi divers, susţinut de tineri și foarte tineri muzicieni.

 

Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența a Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, respectiv Romanian Sinfonietta Orchestra (15 august, Sala Casino, ora 19:00, dirijor și solist Alexander Sitkovetsky – vioară, invitată Maria Marica – vioară, cu un program Bach, Haydn, Bizet/Schedrin), Orchestra Junior (21 august, la Sala Casino, ora 19 dirijor Andrei Stănculescu, Seară vieneză, în program lucrări de W. A. Mozart şi  Leopold Mozart) şi Orchestra Română de Tineret (31 august, concertul de închidere al Festivalului, dirijor Cristian Sandu, solistă Adela Liculescu – pian, cu un program Grieg, Șostakovici, Cornel Țăranu). Orchestrele care concertează în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonietta Orchestra şi Orchestra  Junior fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din trei categorii de vârstă și concertează după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert.

Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv, inclusiv în aer liber, ediţia din 2023 având multiple concerte în parcul Dimitrie Ghica, printre care cel de sâmbătă 12 august, de la ora 19:00, One man show! cu Adrian Petrescu – saxofon, oboi și alte instrumente de suflat, care propune un program de la clasic la .... divertisment. Sau cel de duminică, 13 august, tot de la ora 19:00, susținut de Athenaeum String Quintet și Rafael Butaru – vioară. Vineri, 18 august, binecunoscutul Ansamblu Violoncellissimo va susține un concert Clasic, Jazz, Rock…avanpremieră a Turneului Clasic la Puterea a treia din toamnă, iar duminică 20 august, parcul Dimitrie Ghica va găzdui o Seară Astor Piazzolla, cu Orchestra Junior, dirijor Andrei Stănculescu, invitat Mariano Castro – pian, în program: Astor Piazzolla – Anotimpurile.

Tot în aer liber va fi și concertul de duminică, 13 august, de la Cota 2000. Începând cu ora 13:00, sinăienii și turiștii vor asculta Muzica munților în interpretarea saxofonistului Adrian Petrescu.

De ziua lui George Enescu, sâmbătă, pe 19 august, la Casa memorială George Enescu, va avea loc, de la ora 17:00, concertul Enescu la el acasă, susținut de soliștii Orchestrei Junior, la pian Cătălin Răducanu, în program: George Enescu, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu, Petre Elinescu, Anatol Vieru, Valentin Timaru, Hristache Popescu, marcând încă o dată faptul că festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și devenind una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România.

Proiectul creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va începe anul acesta pe 8 august, în Sala Casino, de la ora 19:00, cu o Seară Enescu – Brahms, un concert susținut de Cvartetul Vocalise. Ca în fiecare an, Sala Casino-ului Sinaia va găzdui multe concerte din festival, atât cele cu orchestre cât şi cele camerale precum cel de joi, 10 august, când vor fi prezentate Capodopere instrumentale pentru vioară și pian, cu Valentin Șerban – vioară,  Mihai Diaconescu – pian, un program Mozart, Ceaikovski, Ravel, Enescu, Paul Constantinescu, Wieniawski sau  joi, 17 august, când va avea loc un recital susținut de Ștefan Cazacu – violoncel și Tamás Érdi - pian, cu un program Schubert, Bach, Liszt, Ligeti.

Generația mileniului III - așa se numesc concertele susținute de cei mai tineri interpreți  la Sala Casino-ului din Sinaia. Pe 22 august, va fi o seară cu Antonia Tudose – pian, invitat Charles Coop – pian, pe 23 august, Radu Dunca - vioară, Radu Sinaci – violoncel, Alexandru Mihai Burcă – pian, vor cânta lucrări de Dvorak şi Şostakovici. Sâmbătă, 26 august, solistul serii va fi Cătălin Răducanu – pian, ţambal, care va concerta în avanpremiera turneului naţional Un artist, un pian şi un ţambal cu un program care include lucrări de Bach, Chopin, Liszt, Albeniz, Gershwin, Corea, Satie, Cătălin Răducanu, Toni Iordache. Ca de fiecare dată nu va lipsi nici concertul de la Biserica catolică, unde vineri, 11 august, de la ora 19:00, vor cânta Silviu Mihăilă – bariton și Gabriel Gîțan – pian, cu un program cu lucrări de Caccini, Bach-Gounod, Haendel, Schubert, Fauré, Mendelssohn.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

PROGRAM

Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” – ediția a 24-a

8 – 31 august 2023

 

Marți 8 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Concertul de deschidere al Festivalului

Seară Enescu – Brahms

Cvartetul Vocalise

Steluța Radu - pian

Mircea Călin – vioară

Tudor Viorel – violă

Marin Cazacu – violoncel

Program: George Enescu, Johannes Brahms

 

Joi 10 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Capodopere instrumentale pentru vioară și pian

Valentin Șerban – vioară

Mihai Diaconescu – pian

Program: Mozart, Ceaikovski, Ravel, Enescu, Paul Constantinescu, Wieniawski

 

Vineri 11 august

Sinaia, Biserica catolică, ora 19:00

Sub aripa Sfintei Marii

Silviu Mihăilă – bariton

Gabriel Gîțan – pian

Program: Caccini, Bach-Gounod, Haendel, Schubert, Fauré, Mendelssohn
 

Sâmbătă 12 august

Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00

One man show!

Adrian Petrescu – saxofon, oboi și alte instrumente de suflat

De la clasic la .... divertisment


Duminică 13 august

Sinaia, Cota 2000, ora 13:00

Muzica munților!

Adrian Petrescu - saxofon

 

Duminică 13 august

Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00 (aer liber)

Balade și Anotimpuri

Rafael Butaru – vioară

Athenaeum String Quintet

Mircea Lazăr - vioară

Tiberiu Branga – vioară

Iulia Goiană – violă

Horațiu Ludușan – violoncel

Monica Gemene – pian, clavecin

Program: George Enescu, Ciprian Porumbescu, Antonio Vivaldi

 

Luni 14 august

Sinaia, Primăria Sinaia, ora 19:00 (aer liber)

Inspirations!

Formațiile Orchestrei Romanian Sinfonietta

Sinfonietta Cello Quartet

Duet vioară-violoncel

Cvartet cu oboi

Ansamblul Percutionissimo

Bijuterii muzicale clasice, romantice, moderne și românești!

 

Marți 15 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Romanian Sinfonietta Orchestra

Dirijor și solist Alexander Sitkovetsky - vioară

Invitată Maria Marica - vioară

Program: I. S. Bach, Joseph Haydn, Bizet/Schedrin

Joi 17 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Recital cameral

Ștefan Cazacu – violoncel

Tamás Érdi - pian

Program: Franz Schubert, I. S. Bach, Franz Liszt, György Ligeti

 

Vineri 18 august

Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00 ( aer liber)

Ansamblul Violoncellissimo

În avanpremiera turneului Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo

Clasic, Jazz, Rock.....

 

Sâmbătă 19 august

Sinaia, Casa memorială George Enescu, ora 17:00

Enescu la el acasă

Soliștii Orchestrei Junior

La pian Cătălin Răducanu

Program: George Enescu, Paul Constantinescu, Constantin Dimitrescu, Petre Elinescu, Anatol Vieru, Valentin Timaru, Hristache Popescu

 

Duminică 20 august

Sinaia, Parcul Ghica, ora 19:00 ( aer liber)

Seară Astor Piazzolla

Orchestra Junior

Dirijor Andrei Stănculescu

Invitat Mariano Castro – pian

Program: Astor Piazzolla – Anotimpurile

 

Luni 21 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Seară vieneză

Orchestra Junior

Dirijor Andrei Stănculescu

Program: W. A. Mozart, Leopold Mozart

 

Marți 22 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Generația mileniului lll

Antonia Tudose – pian

Invitat Charles Coop – pian

Program: Frédéric Chopin, Franz Liszt, Gabriel Fauré, Serghei Prokofiev, György Ligeti

 

Miercuri 23 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Generația mileniului lll

Radu Dunca - vioară

Radu Sinaci – violoncel

Alexandru Mihai Burcă – pian

Program: Antonin Dvorak, Dimitri Şostakovici

 

Sâmbătă 26 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Cătălin Răducanu – pian, țambal

În avanpremiera turneului Un artist, un pian şi un ţambal

Program I.S.Bach, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Isaac Albeniz, George Gershwin, Chick Corea, Erik Satie, Cătălin Răducanu, Toni Iordache

 

Duminică 27 august

Sinaia, Muzeul Sinaia, ora 19:00

Formațiile Orchestrei Române de Tineret

Clasic, Jazz and more....

 

Joi 31 august

Sinaia, Sala Casino, ora 19:00

Concertul de închidere al Festivalului

Orchestra Română de Tineret

Dirijor Cristian Sandu

Solistă Adela Liculescu – pian

Program: Edvard Grieg, Dimitri Șostakovici, Cornel Țăranu

 

×