x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica GIANNA NANNINI! - Voglio il tuo profumo!

GIANNA NANNINI! - Voglio il tuo profumo!

de Alex Revenco    |    24 Sep 2008   •   00:00
GIANNA NANNINI! - Voglio il tuo profumo!

Circa 4.000 de spectatori au fost la concertul Giannei Nannini la Arenele Romane şi nu au avut ce regreta. După 20 de concerte "acasă", în Italia, interpreta a fost într-o dispoziţie extraordinară la Bucureşti.



Circa 4.000 de spectatori au fost la concertul Giannei Nannini la Arenele Romane şi nu au avut ce regreta. După 20 de concerte "acasă", în Italia, interpreta a fost într-o dispoziţie extraordinară la Bucureşti.

Îmbrăcată rock, pantaloni şi haină de piele, Nannini a avut un show extrem de dinamic, s-a mişcat nonstop, a invitat publicul să cânte împreună cu ea, şi-a dat jos haina, şi-a suflecat mânecile la bluză, şi-a dezvelit un sân, a rămas într-un maiou fără mâneci şi vestă, dar, cel mai important, a cântat nemaipomenit de bine. Iar turneul fiind "Giannabest", a inclus, bineînţeles, cele mai bune piese din întreaga carieră, mai precis, timp de două ore, Gianna & Band au interpretat 22 de melodii. Deşi s-a născut în "patria muzicii uşoare", prin atitudine şi muzică Gianna demonstrează că "It’s Only Rock And Roll, But I Like It" i se potriveşte perfect. Trebuie adăugat că la reuşita show-ului au contribuit nişte instrumentişti de excepţie, reuniţi într-o "selecţionată" germano-italiană: "supremul" toboşar – Thomas Lang, Hans Maahn – bas, Stephan Ebn – percuţie, claviaturi, chitariştii Giacomo Castellano, Davide Ferrario şi Davide Tagliapietra, ultimul fiind şi director muzical. Ar mai fi de menţionat că în timpul melodiei  "Ragazzo dell’ Europa", Bazil Stănescu – invitat special – a avut un reuşit solo de vioară. Iar la final mi-a trecut prin minte să spun în gura mare: voglio il tuo profumo, Gianna Nannini!

Mitocani din Prima
Dacă la unele concerte există nişte reguli simple cu privire la ce poate/nu poate face presa în timpul spectacolului, la Gianna Nannini regulile au constituit o excepţie. Aşa că spre sfârşitul spectacolului, taman atunci când spectatorii încercau să savureze ultimele momente alături de artistă, au năvălit nişte băieţi din Prima care, în timp ce-ţi trânteau o întrebare cu IQ ridicat gen "De ce aţi venit aici", îţi băgau faza mare a unui reflector în ochi după metoda experimentată de stalinişti în anii ’50. O treabă destul de incomodă pentru nişte persoane care plătiseră să vadă un spectacol şi nu să se bronzeze la ultravioletele camerelor video. (S.E.)

×
Subiecte în articol: muzica