În turneul european al celor două trupe de thrash, respectiv death metal sunt "prinse" şi două oraşe din România.
În turneul european al celor două trupe de thrash, respectiv death metal sunt "prinse" şi două oraşe din România.
În lunile septembrie şi octombrie, două nume binecunoscute în lumea heavy metal, Holy Moses (Germania) şi Benediction (Marea Britanie), susţin un turneu european ce include şi România. Fanii celor două trupe îşi pot vedea idolii în zilele de 16 octombrie la Bucureşti Live Metal Club, şi 18 octombrie la Braşov, Casa de Cultură a Studenţilor.
PREZENŢĂ UNICĂ. Dacă Benediction are (din ’98) un nou solist, pe Dave Hunt, la Holy Moses de la început şi pînă acum activează Sabina Classen, prezenţă unică într-o trupă de thrash metal. Deşi prin Holy Moses s-au perindat foarte mulţi instrumentişti, formaţia şi-a păstrat sound-ul şi "viteza", rămânând în continuare o trupă cult pentru scena thrash metal. Ca şi Benediction, Holy Moses se înnoieşte în acest an cu un nou material discografic, intitulat "Agony Of Death", prevăzut să apară luna aceasta.
Biletele la cele două concerte din România pot fi cumpărate din reţeaua Eventim, de la www.BeautyOfPain.ro, titus@bestial.ro, Coro@Axa Valaha, www.bilet.ro sau la magazinele Muzica, New Rock, Music Shop, Flamingo, casa de bilete a Sălii Palatului.
Citește pe Antena3.ro