x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica ICR prezintă primul concert susținut de muzicienii participanți la programul #ADMUSICAM 2024

ICR prezintă primul concert susținut de muzicienii participanți la programul #ADMUSICAM 2024

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Iul 2024   •   18:00
ICR prezintă primul concert susținut de muzicienii participanți la programul #ADMUSICAM 2024

Primul concert de muzică de cameră susținut de tinerii muzicieni participanți la cea de-a șaptea ediție a programului #ADMUSICAM, organizat de Institutul Cultural Român, va avea loc sâmbătă, 6 iulie 2024, ora 17.00, în Sala Scoarțelor a Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia.

Concertul va fi susținut de Iarina Ișfan (vioară), Beatrice Marcu (vioară), Vlad Niculiță (vioară), Victoria Popa (vioară), Robert Sultan (vioară), Enescu Trailović (vioară), Constantin Sima (violă), Adrian Istrate (violoncel), Larisa Dumitrescu (violoncel), Ruxandra Cosmovici (flaut), Matei Adam (clarinet), Maria Fronea (corn), Fabiani Pricsina (pian/corn) și Erica Marianciuc (pian). În cadrul evenimentului, vor putea fi ascultate lucrări de Beethoven, Dvořák, Șostakovici, Leclair, Weber, Handel-Halvorsen și alții.

Programul #ADMUSICAM 2024, organizat în perioada 1-14 iulie 2024 la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, constă într-o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare și audiții, dedicată tinerilor muzicieni. La ediția din acest an participă 25 de muzicieni, cu următoarele specializări: flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompetă, harpă, pian, timpani, vioară, violă, violoncel, contrabas, dirijat. Participanții au vârste cuprinse între 17 și 25 ani și provin de la opt instituții de profil - licee și universități de muzică - din România și Republica Moldova.

În cadrul sesiunii de pregătire, tinerii muzicieni selectați au ocazia să participe la ședințe de consiliere vocațională, ateliere de prezență scenică și expresie corporală susținute de actorul Ionuț Kivu, Alexander Technique cu profesorul britanic Henry George, social media skills și personal branding. De asemenea au șansa să lucreze cu dr. Peter Stark, Directorul de repetiții al EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene), care susţine un workshop de pregătire pentru audiții și tehnici orchestrale.

Pe lângă evenimentul din 6 iulie, tinerii muzicieni participanți la #ADMUSICAM 2024 vor mai susține două concerte: pe 13 iulie, de la ora 17.00, la Sala Scoarțelor a Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, și pe 14 iulie, de la ora 19.00, la Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică București. Intrarea este liberă la toate cele trei concerte, în limita locurilor disponibile.

Programul de instruire #ADMUSICAM a fost iniţiat ca parte a Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector, ce și-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Acesta include şi încercarea de a vedea în ce mod dezvoltarea abilităţilor orchestrale ar putea ajuta la sustenabilitatea Europei într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi cum pot fi create noi locuri de muncă pentru tinerii muzicieni europeni.

 

 

×
Subiecte în articol: Institutul Cultural Român