x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica În februarie, la Opera Comică pentru Copii

În februarie, la Opera Comică pentru Copii

28 Ian 2013   •   18:27
În februarie, la Opera Comică pentru Copii
Sursa foto: MADA

Opera Comică pentru Copii, de la instituţionalizarea căreia se împlinesc zece ani (eveniment marcat la 25 ianuarie printr-un fermecător spectacol intitulat “Magia muzicii”), programează pentru luna februarie câteva producţii de mare succes la publicul mic. În zilele de luni şi marţi, orele 11:00 şi 13:00, va putea fi văzut la sediu (fostul Teatru Giuleşti) spectacolul “Il Signor Bruschino”, regizat de Cristian Mihăilescu, cu scenografia Vioricăi Petrovici, în care minunata muzică a lui Rossini se îmbină cu o frumoasă poveste. Copiii, asistând astfel la povestea de dragoste dintre Florville şi Sofia, aplaudă comicul de situaţie şi sunt de-a dreptul încântaţi la final, când cei doi îndrăgostiţi fac nunta.

Pentru zilele de vineri din luna februarie, cu începere la 18:00, publicul este aşteptat la musicalul “Diamantul şi gâsca”. Acest spectacol, creat pe muzica tânărului compozitor român Roman Vlad, este de o reală atractivitate pentru public şi datorită dansurilor scoţiene, dar şi datorită poveştii celebrului detectiv Sherlock Holmes. Regia este semnată de Stela Popescu, scenografia aparţine Vioricăi Petrovici, iar coregrafia e a Sorinei Tiron.

Există o excepţie. Vineri, 15 februarie, ora 18:00, va fi prezentat spectacolul de balet “Cenuşăreasa”, dar care va începe după decernarea aici a Premiilor Forumului Muzical Român pe anul 2012. Printre laureaţii acestei ediţii se numără Călin Mocanu, Marius Ţeicu, Ciprian Teodoraşcu, Ilinca Dumitrescu şi Baletul Operei Comice pentru Copii. (M.S.)

×
Subiecte în articol: opera comică