Rodica Popescu Bitănescu, Marina Voica şi Claudio Solzi, reprezentantul renumitei agenţii New-Faces Milano. Ce legătură există între cei trei? Un concurs de miss, bineînţeles. Dacă aţi zâmbit, mă bucur că am reuşit să vă luminez faţa, aşa cum au făcut-o doamnele pentru mine şi pentru restul invitaţilor duminică seara, la Restaurantul Tripoli. Ce, nu vă vine să credeţi? Bităneasca şi Marina la un concurs de frumuseţe?! Şi ce bine s-au prezentat! Cea dintâi, în postură de prezentatoare, iar cea de-a doua, în rolul de cântăreaţă. La ce altceva v-aţi fi aşteptat? E adevărat că Marina Voica, la cei 74 de ani, a susţinut un show cum nu aş fi crezut că mai e cu putinţă. A fost minunată! A cântat live, s-a mişcat senzaţional şi ne-a dăruit poftă de viaţă. A fost frumoasă! Şi aplaudată. Atenţie! Auditoriul era format din ambasadorii Regatului Haşemit al Iordaniei, Libanului, Palestinei, Kuweitului, Algeriei, Qatarului, consulul Irakului, tuturor fiindu-le mai greu să înţeleagă exact ceea ce cântă. Dar Marina a reuşit să le transmită o stare care nu avea nevoie de dicţionar.
Să revenim totuşi la concursul Miss Tripoli Top Model România 2011, organizat de Colegiul Naţional de Artă şi Modeling Prince d'Armeny, în colaborare cu Ali Muhammed. Câştigătoarea locului I: Tatiana Pârzam (1.000 de euro); locul II – Daniela Berzoi (400 de euro); Geanina Vesa (300 de euro). Iar Miss New-Faces Milano – Monica Săftoiu – a primit şapte zile la Milano.
Citește pe Antena3.ro


