x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica La Amon Amarth, biletele de 110 lei sunt sold out

La Amon Amarth, biletele de 110 lei sunt sold out

de Alex Revenco    |    03 Feb 2014   •   19:38
La Amon Amarth, biletele de 110 lei sunt sold out

După lansarea noului album, "Deceiver of the Gods" (2013), formaţia suedeză urmează să demareze un turneu de promovare, ce va ajunge şi la Bucureşti, pe 29 aprilie, la  Arenele Romane. Amon Amarth a luat fiinţă în 1992, cântă melodic death metal şi şi-a luat numele de la un vulcan din Middle- earth, universul de ficţiune din romanele lui J. R. R. Tolkien. Formaţia are la activ nouă albume, cu versuri inspirate, în marea lor majoritate, din istoria vikingilor. Amon Amarh e compusă din Johan Hegg − solist vocal, Olavi Mikkonen − chitară, Ted Lundstrom − bass, Johan Soderberg − chitară, Fredrik Andersson − tobe. Criticul britanic Dom Lawson (The Guardian) a acordat albumului “Deceiver of the Gods” patru stele-din cinci.

Pentru concertul de la Bucureşti, organizat de Promusic Events şi Maximum Rock Magazin (producător Nelu Brînduşan), s-au pus în vânzare un număr limitat de bilete (1000) iar primele 100 au preţul promoţional de 78 de lei. Până pe 10 februarie, biletele se pot achiziţiona exclusiv prin plata cu card, după această dată se pot achiziţiona din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cartureşti &  Humanitas şi www.eventim.ro) la următoarele preţuri: 110 lei - VIP (30 bucăţi)- ce includ meet & greet, afişul concertului, pass laminat VIP sunt sold out; 78 lei- primele 100 bucăţi- numai cu plata prin card; 87 lei - până la 31 martie, 95 lei- între 1 şi 28 aprilie; 110 lei - în ziua concertului, la intrare.


×
Subiecte în articol: Amon Amarth