La mijlocu’ cerului…

Ningea mărunt peste Bucureşti când, cu paşI grăbiţI, am pornit spre Sala Palatului să primesc colindul unui ales interpret şI prieten drag: Ştefan Hruşcă. L-am reîntâlnit cu emoţie, ştiind că poartă în suflet şi-n glas colinde noi, arhaice, deosebit de frumoase, pe care abia aşteptam să le ascult. ŞI, trebuie să vă mărturisesc, am avut parte de un concert deosebit, de o seară specială în care am intrat într-o poveste minunată şI, împreună cu cei peste 4000 de spectator prezenţi, am colindat împreună cu Ştefan Hruşcă pe poteci doar de el ştiute, din Maramureşul Voievodal, din Sălaj ori din sate româneşti de dincolo de Tisa. Am primit lumină, poposind aşa cum spune şI titlul albumului său recent lansat, “La mijlocu’ cerului”, acolo unde “este un pom al Raiului” în care două rândunele împletesc luminele, “lumini galbeni ca de ceară, să se vadă peste Ţară”, amintindu-ne că inimile celor de peste Tisa bat în acelaşI ritm cu ale noastre, dintotdeauna. Frumuseţea colindului strămoşesc îmbină realul cu fantasticul. Prin glasul lui Ştefan Hruşcă am aflat povestea unui “Vânător d-a lu’ Crăciunu”, a “Dalianei, fată dalbă”, a “Mărului lui Dalion”, a “Junelui bunu”, colinde profunde, din care nu lipseşte nici  leul, animal totem care, susţin cercetătorii, n-a trăit niciodată pe la noi, ci este relicvă a vechilor rituri de iniţiere.

Publicul a primit colindul cu bucurie, aşa cum doar Ştefan Hruşcă ştie să-l rostească, tainic, mişcător, precum l-a auzit în copilărie rostit de măicuţa dragă care astăzi îl priveşte dintr-o stea. Artistul cunoaşte mai bine de 100 de colinde însă le simte aproape de suflet pe cele care I se par potrivite felului său de a le rosti. Astfel s-a născut şI acest ultim album: “La mijlocu’ cerului”. Colindele aşezate aici au fost adunate în timp, încă din perioada în care Ştefan Hruşcă a bătut cărări neumblate  alături de poetul George Ţărnea, apoi şI singur. A poposit în Sălaj unde a aflat mai bine de 20 de cântări luminate. La românii de dincolo de Tisa, într-o zonă românească din Ucraina, a găsit, pe lângă colindele arhaice, şI dialectul asemănător celui din Maramureş. De aceea, cântările au fost şI mai mult pe sufletul său fiindcă, trebuie să recunoaştem, puţini români care trăiesc în altă ţară reuşesc să-şI păsteze curat graiul românesc. Ştefan Hruşcă este unul dintre aceştia. N-a uitat niciodată de plaiurile natale, de români şI, mai ales, n-a uitat frumosul grai maramureşean, pe care îl rosteşte cristalin, ca şI cum ar trăi zi de zi pe plaiurile natale!

În seara de 20 decembrie, Ştefan Hruşcă a avut invitaţI speciali pe scena Sălii Palatului: Corul Naţional de Cameră “Madrigal”, unul dintre puţinele ansambluri contemporane care au cucerit o recunoaştere unanimă, după cum preciza prestigiosul muzicolog Iosif Sava. Colindul strămoşesc s-a împletit cu cel bizantin, adâncind misterul acestor emoţionante cântări tradiţionale. Vocile madrigalştilor, sub bagheta tinerei dirijoare Anna Ungureanu, au strălucit captivant, fermecător... Iar Ştefan Hruşcă li s-a alăturat în două rânduri, stârnind ropote de aplauze şi bucurie fără margini dar şI lacrimi…

Neaua n-a contenit să cearnă din înaltul cerului şI a îmbrăcat Bucureştii în haine de sărbătoare, în aşteptarea măritei sărbători a Naşterii Domnului. Sub covorul proaspăt, scârţâind sub picioare, am pornit spre case purtând în inimi îndemnul lui Ştefan Hruşcă: “MergeţI cu toţii la colindat. Colindaţi-vă rudele, prietenii!” Un sfat de la un român cu suflet mare, care cunoaşte rostul colindului străbun şi-l rosteşte încărcat de mister, pentru ca urările lui să se-mplinească: “Slobozi-ne gazdă-n tindă/ Că-I omătul până-n grindă/ Şi-I o vreme viforoasă/ Slobozi-ne gazdă-n casă/ Că de-om sta mai mult pe-afară/ Ni-I afla la primăvară/ Mititei şI de-a-n picioare/ PrefăcuţI în tămâioare/ Şi-n brânduşe vineţele/ Să tot plângi gazdă pe ele/ Da’ de-I fire în lumină/ Om cu inima creştină/ Maica Domnului ţi-a coasă/ Nouă şterguri de mătasă/ Să aşezi gazdă, pe tote/ Masa roadelor bogăte…”