x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica MÂINE: CONCERT DE CRÅCIUN LA TNB/Iris & Felicia Filip

MÂINE: CONCERT DE CRÅCIUN LA TNB/Iris & Felicia Filip

14 Dec 2008   •   00:00
MÂINE: CONCERT DE CRÅCIUN LA TNB/Iris & Felicia Filip

Una dintre cele mai tari formaţii rock împreună cu "soprana de suflet" vor oferi luni un spectacol de excepţie.



Formaţia Iris susţine în Capitală "Concertul de Crăciun" alături de Felicia Filip, începând cu ora 19:00. Este al doilea concert din acest an, în aceeaşi  "componenţă", după spectacolul de excepţie din luna februarie. Atunci, tot la Teatrul Naţional din Bucureşti, fanii au fost răsplătiţi, timp de două ore, cu muzică de cea mai bună calitate.
Una dintre cele mai longevive trupe rock din România, Iris, a colaborat cu Felicia Filip la discul "Athenaeum" (2000), dar şi la realizarea dublului CD "Cei ce vor fi" (2007).
Apărut în anul când formaţia împlinea trei decenii de la înfiinţare, albumul a beneficiat de participarea unor artişti români de primă mărime, precum Maia Morgenstern, Adrian Pintea, Nicu Covaci, Florin Chilian, Tudor Chirilă, dar şi de contribuţia fostului coleg, Nuţu Olteanu. Mâine, la TNB, Iris va interpreta atât vechi compoziţii, cât şi piese mai noi, dintre care nu vor lipsi "De vei pleca" şi "Baby", împreună cu  "Filipissima".

×
Subiecte în articol: muzica